Categorii
Legislatie

Directiva 94/62/CE din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în  special articolul 100a, având în vedere propunerea Comisiei (1), (1)JO C 263, 12.10.1992, p. 1 şi JO C 285, 21.10.1993, p. 1.’ având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2), (2)JO C 129, 10.5.1993, p. 18. hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (3), (3)Avizul Parlamentului European din 23 iunie 1993 (JO C 194, 19.7.1993, p. 177), Poziţia comună a Consiliului din 4 martie 1994 (JO C 137, 19.5.1994, p. 65) şi Decizia Parlamentului European din 4 mai 1994 (JO C 205, 25.7.1994, p. 163). Confirmat pe 2 decembrie 1993 (JO C 342, 20.12.1993, p. 15). Text comun al Comitetului de conciliere din 8 noiembrie 1994.

  • întrucât diferitele măsuri interne cu privire la gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje trebuie armonizate, pe de o parte, pentru a preveni orice impact al acestora asupra mediului sau pentru a reduce un astfel de impact, asigurând astfel un grad ridicat de protecţie a mediului, şi, pe de altă parte, pentru a asigura funcţionarea pieţei interne şi pentru a evita obstacolele în calea comerţului şi denaturarea şi limitarea concurenţei în cadrul Comunităţii; întrucât cel mai bun mijloc de a preveni producerea deşeurilor de ambalaje este de a reduce volumul general al ambalajelor; întrucât, în raport cu obiectivele prezentei directive, este important să se respecte principiul general conform căruia măsurile adoptate într-un stat membru pentru a proteja mediul nu ar trebui să afecteze în mod negativ capacitatea altor state membre de a realiza obiectivele directivei; întrucât reducerea deşeurilor este esenţială pentru creşterea durabilă, menţionată în mod expres în Tratatul privind Uniunea Europeană; întrucât prezenta directivă ar trebui să reglementeze toate tipurile de ambalaje introduse pe piaţă şi toate deşeurile de ambalaje; întrucât, în consecinţă, Directiva 85/339/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind recipienţii pentru lichide destinate consumului uman (4) ar trebui abrogată;
    (4)JO L 176, 6.7.1985, p. 18, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/629/CEE (JO L 377.31.12.1991, p. 48). întrucât ambalajul are o funcţie socială şi economică vitală şi, în consecinţă, măsurile prevăzute prin prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere altor cerinţe legislative relevante care aduc atingere calităţii şi transportului ambalajelor sau bunurilor ambalate; întrucât, în conformitate cu strategia comunitară de gestionare a deşeurilor, prevăzută în Rezoluţia Consiliului din 7 mai 1990 privind politica în domeniul deşeurilor (5) şi Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (6), gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje ar trebui să includă, ca prioritate, prevenirea producerii de deşeuri de ambalaje, şi ca principii fundamentale suplimentare, refolosirea ambalajelor, reciclarea şi alte forme de recuperare a deşeurilor de ambalaje şi, în consecinţă, reducerea eliminării finale a unor astfel de deşeuri;
    (5)JO C 122, 18.5.1990, p. 2.
    (6)JO L 194, 25.7.1975, p. 39, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/156/CEE (JO L 78, 26.3.1991, p. 32).
  • întrucât, până la realizarea unui progres ştiinţific şi tehnologic în privinţa unor procese de recuperare, refolosirea şi reciclarea ar trebui să fie avute în primul rând în vedere în ceea ce priveşte impactul asupra mediului; întrucât aceasta necesită crearea în statele membre a unor sisteme de garantare a returnării ambalajelor utilizate şi/sau a deşeurilor de la ambalaje; întrucât evaluările ciclurilor de viaţă ar trebui încheiate cât se poate de repede pentru a justifica o ierarhie clară între ambalajul refolosibil, reciclabil şi recuperabil;
    întrucât prevenirea producerii deşeurilor de ambalaje se realizează prin măsuri corespunzătoare, inclusiv prin iniţiative adoptate în cadrul statelor membre în conformitate cu obiectivele prezentei directive;
    întrucât statele membre pot încuraja, în conformitate cu tratatul, sistemele de refolosire a ambalajelor care pot fi refolosite în mod ecologic, pentru a profita de contribuţia unor astfel de sisteme la protecţia mediului;
  • întrucât, din punct de vedere ecologic, reciclarea ar trebui considerată ca o parte importantă a recuperării, în special în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie şi de materii prime şi eliminarea finală a deşeurilor;
  • întrucât recuperarea energiei este un mijloc efectiv de recuperare a deşeurilor de ambalaje;
    întrucât obiectivele stabilite în statele membre pentru recuperarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje ar trebui să se încadreze între anumite limite pentru a lua în considerare diferitele situaţii din statele membre şi pentru a evita crearea de bariere în calea comerţului şi denaturarea concurenţei;
  • întrucât, pentru a obţine rezultate pe termen mediu şi pentru a oferi agenţilor economici, consumatorilor şi autorităţilor publice perspectivele necesare pe termen lung, ar trebui să se stabilească un termen mediu limită pentru atingerea obiectivelor menţionate anterior, precum şi un termen lung limită pentru obiectivele ce urmează a fi determinate într-o etapă ulterioară în vederea creşterii substanţiale a respectivelor obiective;
  • întrucât Parlamentul European şi Consiliul ar trebui să examineze, pe baza rapoartelor Comisiei, experienţa practică dobândită de statele membre în cadrul activităţii desfăşurate pentru atingerea obiectivele menţionate anterior şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi ale tehnicilor de evaluare, cum ar fi bilanţurile de mediu;
  • întrucât statelor membre, care au stabilit deja sau vor stabili în viitor programe ce merg dincolo de sfera obiectivelor, ar trebui să li se permită să urmărească atingerea respectivelor obiective în interesul unui nivel superior de protecţie a mediului, cu condiţia ca astfel de măsuri să nu determine perturbări ale pieţei interne şi să nu împiedice alte state membre să se conformeze prezentei directive; întrucât Comisia ar trebui să confirme astfel de măsuri după o verificare corespunzătoare;
  • întrucât, pe de o parte, anumitor state membre li se poate permite să adopte obiective diminuate, date fiind împrejurările specifice din acele state membre, cu condiţia ca acestea să realizeze un obiectiv minim de recuperare în termenul standard, precum şi obiectivele standard, până la un termen mai lung;
  • întrucât, pentru gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, este necesar ca statele membre să creeze sisteme de returnare, colectare şi recuperare; întrucât astfel de sisteme ar trebui deschise participării tuturor părţilor interesate şi ar trebui concepute astfel încât să se evite discriminările împotriva produselor importate, barierele în calea comerţului sau denaturarea concurenţei şi să se garanteze posibilitatea optimă de returnare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, în conformitate cu dispoziţiile tratatului;
  • întrucât problema marcajului comunitar al ambalajelor necesită o analiză suplimentară, însă aceasta ar trebui hotărâtă de Comunitate în viitorul apropiat;
  • întrucât, pentru a reduce impactul ambalajelor şi al deşeurilor de ambalaje asupra mediului şi pentru a evita barierele în calea comerţului şi denaturarea concurenţei, este de asemenea necesar să se definească cerinţele esenţiale care reglementează compoziţia şi caracterul refolosibil şi recuperabil (inclusiv reciclabil) al ambalajelor;
  • întrucât prezenţa metalelor nocive şi a altor substanţe în componenţa ambalajelor ar trebui limitată, dat fiind impactului lor asupra mediului (în special din punct de vedere al posibilei lor prezenţe în emisii sau cenuşi, atunci când ambalajele sunt incinerate, sau în cazul levigării, atunci când ambalajele sunt depozitate); întrucât este esenţial ca într-o primă etapă de reducere a toxicităţii deşeurilor de ambalaje să se prevină acumularea de metale grele toxice în ambalaje şi să se asigure că astfel de substanţe nu sunt eliberate în mediu, aceasta, cu anumite excepţii care ar trebui să fie stabilite de către Comisie, în cazuri specifice, potrivit unei proceduri de comitet;
  • întrucât, pentru a se atinge un nivel ridicat de reciclare şi pentru a se evita problemele de sănătate şi securitate de către cei care sunt angajaţi să colecteze şi să prelucreze deşeurile de ambalaje, este esenţial ca astfel de deşeuri să fie sortate la sursă;
  • întrucât cerinţele cu privire la producerea ambalajelor nu ar trebui să se aplice ambalajelor utilizate pentru un anumit produs înainte de data intrării în vigoare a prezentei directive; întrucât, de asemenea, este necesară o perioadă de tranziţie pentru comercializarea ambalajului;
    întrucât sincronizarea dispoziţiilor privind introducerea pe piaţă a ambalajului care respectă toate cerinţele esenţiale ar trebui să ţină seama de faptul că standarde europene sunt în curs de elaborare de către organismul competent de standardizare; întrucât, cu toate acestea, dispoziţiile privind mijloacele de probă cu privire la conformitatea standardelor naţionale ar trebui să fie aplicate fără întârziere;
    întrucât ar trebui promovată elaborarea standardelor europene pentru cerinţele esenţiale şi alte probleme conexe;
  • întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă implică dezvoltarea unor capacităţi de recuperare şi reciclare, precum şi asigurarea unor spaţii comerciale pentru materiale de ambalaj reciclate;
    întrucât includerea materialului reciclat în ambalajul respectiv nu ar trebui să contravină dispoziţiilor relevante cu privire la igiena, sănătatea şi siguranţa consumatorilor;
  • întrucât sunt necesare date din întreaga Comunitate cu privire la ambalajele şi deşeurile de ambalaje pentru a monitoriza punerea în aplicare a obiectivelor prezentei directive;
  • întrucât este esenţial ca toţi cei implicaţi în producerea, utilizarea, importul şi distribuţia ambalajelor şi a produselor ambalate să devină mai conştienţi de măsura în care un ambalaj se poate transforma în deşeu şi ca, în conformitate cu principiul “poluatorul plăteşte”, să accepte responsabilitatea ce le revine pentru astfel de deşeuri; întrucât dezvoltarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în prezenta directivă ar trebui să implice şi să necesite strânsa cooperare a tuturor partenerilor, dacă este cazul, într-un spirit de responsabilitate comună;
    întrucât consumatorii joacă un rol esenţial în gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi, astfel, trebuie să fie bine informaţi pentru a-şi adapta comportamentul şi atitudinile;
  • întrucât includerea unui capitol specific privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje în planurile de gestionare a deşeurilor în temeiul Directivei 75/442/CEE va contribui la punerea efectivă în aplicare a prezentei directive;
  • întrucât, pentru a facilita realizarea obiectivelor prezentei directive, ar putea fi necesară utilizarea de către Comunitate şi statele membre a unor instrumente economice în conformitate cu dispoziţiile tratatului, astfel încât să se evite noi forme de protecţionism;
  • întrucât statele membre ar trebui, fără a aduce atingere Directivei 83/189/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 de stabilire a procedurii de furnizare de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice (1), să notifice Comisia cu privire la orice proiect de măsuri pe care acestea intenţionează să le adopte, înainte de adoptarea lor, astfel încât să se poată stabili dacă acestea sunt sau nu în conformitate cu directiva;
    (1)JO L 109, 26.4.1983, p. 8, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/400/CEE (JO L 221, 6.8.1992, p. 55).
    întrucât adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic a sistemului de identificare a ambalajelor şi a formatelor referitoare la un sistem de baze de date ar trebui asigurată de către Comisie în temeiul unei proceduri de comitet;
  • întrucât este necesar să se prevadă măsuri specifice ce urmează a fi luate pentru a face faţă oricăror dificultăţi în punerea în aplicare a prezentei directive în conformitate, dacă este cazul, cu aceeaşi procedură de comitet,
    ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1: Obiective
(1)Prezenta directivă urmăreşte să armonizeze măsurile naţionale privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de la ambalaje, pe de o parte, pentru a preveni orice impact al acestora asupra mediului din toate statele membre, precum şi din ţări terţe, sau pentru a reduce un astfel de impact, asigurând astfel un grad ridicat de protecţie a mediului, şi, pe de altă parte, pentru a asigura funcţionarea pieţei interne şi pentru a evita obstacolele în calea comerţului şi denaturarea şi limitarea concurenţei din cadrul Comunităţii.
(2)În acest scop, prezenta directivă stabileşte măsurile destinate, ca prioritate, prevenirii producerii deşeurilor de ambalaje şi, ca principii fundamentale suplimentare, reutilizării ambalajelor, reciclării şi altor forme de recuperare a deşeurilor de ambalaje şi, în consecinţă, reducerii eliminării finale a unor astfel de deşeuri.

Art. 2: Domeniu de aplicare
(1)Prezenta directivă are ca obiect toate ambalajele introduse pe piaţă din cadrul Comunităţii şi toate deşeurile de ambalaje, fie că ele sunt utilizate, fie că provin din industrie, comerţ, birouri, magazine, servicii, gospodărie sau din orice alt domeniu, indiferent de materialul utilizat.
(2)Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere cerinţelor de calitate existente pentru ambalaje, cum ar fi cele privind siguranţa, protecţia sănătăţii şi igiena produselor ambalate, cerinţelor existente de transport sau dispoziţiilor Directivei 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deşeurile periculoase (2).
(2)JOL 377, 31.12.1991, p. 20.

Art. 3: Definiţii
În înţelesul prezentei directive:
1.”ambalaje” înseamnă toate produsele realizate din orice materiale, de orice natură, utilizate pentru a conţine, proteja, manevra, furniza şi prezenta bunurile, de la materii prime la bunuri prelucrate, de la producător la utilizator sau consumator. Articolele “nereturnabile” utilizate în aceleaşi scopuri trebuie, de asemenea, considerate ambalaje.
“Ambalajul” constă numai din:
a)ambalaj de vânzare sau ambalaj primar, adică ambalajul conceput pentru a constitui o unitate de vânzare pentru un utilizator sau consumator final la punctul de achiziţie;
b)ambalaj grupat sau ambalaj secundar, adică ambalajul conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui anumit număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acestea sunt vândute ca atare consumatorului sau utilizatorului final sau dacă servesc numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; acesta poate fi înlăturat din produs fără a-i afecta caracteristicile;
c)ambalaj pentru transport sau ambalaj terţiar, adică ambalajul conceput pentru a înlesni manevrarea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate pentru a preveni manevrarea fizică şi pagubele datorate transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
2.”deşeuri de ambalaj” înseamnă orice ambalaj sau material de ambalaj, conform definiţiei deşeurilor din Directiva 75/442/CEE, cu excepţia reziduurilor din producţie;
3.”gestionarea deşeurilor de ambalaje” înseamnă gestionarea deşeurilor, aşa cum este definită în Directiva 75/442/CEE;
4.”prevenire” înseamnă reducerea cantităţii şi nocivităţii pentru mediu a:
– materialelor şi a substanţelor conţinute în ambalaje şi deşeurile de ambalaje;
– ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje la nivel de proces de producţie şi în etapele de comercializare, distribuţie, utilizare şi eliminare,
în special prin dezvoltarea de produse şi tehnologii “curate”;
5.”refolosire” înseamnă orice operaţie prin care ambalajul, conceput şi proiectat pentru a realiza în cadrul ciclului său de viaţă un număr minim de parcursuri sau rotaţii, este reumplut sau utilizat în acelaşi scop pentru care a fost conceput, cu sau fără suportul produselor auxiliare prezente pe piaţă, dând posibilitatea ambalajului să fie reumplut; astfel de ambalaje refolosite vor deveni deşeuri de ambalaje atunci când nu vor mai putea fi refolosite;
6.”recuperare” înseamnă oricare dintre operaţiunile aplicabile prevăzute în anexa II.B la Directiva 75/442/CEE;
7.”reciclare” înseamnă reprelucrarea într-un proces de producţie a deşeurilor în scopul original sau în alte scopuri, inclusiv reciclarea organică, cu excepţia însă a recuperării energiei;
8.”recuperarea energiei” înseamnă utilizarea deşeurilor de ambalaje combustibile ca mijloc de generare a energiei prin incinerare directă, cu sau fără alte deşeuri, însă cu recuperare de căldură;
9.”reciclare organică” înseamnă tratarea aerobă (compostare) sau anaerobă (biometanizare), în condiţii controlate şi utilizând microorganisme, a părţilor biodegradabile ale deşeurilor de ambalaje, care produce reziduuri organice stabilizate sau metan. Rampa de gunoi nu este considerată o formă de reciclare organică;
10.”eliminare” înseamnă oricare dintre operaţiile aplicabile prevăzute în anexa II.A la Directiva 74/442/CEE;
11.”agenţi economici”, în ceea ce priveşte ambalajele, înseamnă furnizorii de materiale de ambalaj, producătorii şi transformatorii de ambalaje, manipulatorii şi utilizatorii, importatorii, comercianţii şi distribuitorii, autorităţile şi organizaţiile publice;
12.”acord voluntar” înseamnă acordul oficial încheiat între autorităţile publice competente ale statului membru şi sectoarele economice interesate, care trebuie să fie deschis tuturor partenerilor care doresc să întrunească condiţiile acordului, în vederea realizării obiectivelor prezentei directive.

Art. 4: Prevenirea
(1)Statele membre asigură ca, pe lângă măsurile de prevenire a formării de deşeuri de ambalaje, adoptate în conformitate cu articolul 9, să se introducă şi alte măsuri de prevenire. Astfel de măsuri pot consta din programe naţionale sau acţiuni similare adoptate, dacă este cazul, prin consultarea cu alţi agenţi economici, şi proiectate pentru a pune laolaltă şi a profita de numeroasele iniţiative din cadrul statelor membre cu privire la prevenire. Acestea trebuie să se conformeze obiectivelor prezentei directive, definite în articolul 1 alineatul (1).
(2)Comisia trebuie să ajute la promovarea prevenirii, încurajând dezvoltarea unor standarde europene corespunzătoare, în conformitate cu articolul 10.

Art. 5
Statele membre pot încuraja sistemele de refolosire a ambalajelor, care pot fi refolosite în mod ecologic, în conformitate cu dispoziţiile tratatului.

Art. 6: Recuperare şi reciclare
(1)Pentru a se conforma obiectivelor prezentei directive, statele membre iau măsurile necesare atingerii următoarelor obiective pe întregul lor teritoriu:
a)în termen de cel mult cinci ani de la data până la care prezenta directivă trebuie aplicată în legislaţia internă, va fi recuperată între minimum 50 % şi maximum 65 % din masa deşeurilor de ambalaje;
b)pentru atingerea aceluiaşi obiectiv general şi în acelaşi termen, între minimum 25 % şi maximum 45 % din masa totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje va fi reciclată cu un minim de 15 % din greutatea fiecărui material de ambalaj;
c)în termen de cel mult 10 ani de la data până la care prezenta directivă trebuie aplicată în legislaţia internă, un procent din deşeurile de ambalaje va fi recuperat şi reciclat, acest procent fiind determinat de către Consiliu în conformitate cu alineatul (3) litera (b), în vederea creşterii substanţiale a obiectivelor menţionate la literele (a) şi (b).
(2)Dacă este cazul, statele membre trebuie să încurajeze utilizarea materialelor obţinute în urma reciclării deşeurilor de ambalaje la fabricarea de ambalaje şi de alte produse.
(3)_
a)Parlamentul European şi Consiliul examinează, pe baza unui raport provizoriu al Comisiei şi, în termen de patru ani de la data menţionată la alineatul (1) litera (a), pe baza unui raport final, experienţa dobândită în statele membre în urmărirea obiectivelor şi scopului prevăzut la alineatul (1) literele (a) şi (b) şi alineatul (2) şi rezultatele cercetării ştiinţifice şi tehnicilor de evaluare, cum ar fi bilanţurile de mediu;
b)în termen de cel mult şase luni înainte de încheierea primei faze de cinci ani menţionată la alineatul (1) litera (a), Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabileşte obiectivele pentru cea de a doua fază de cinci ani menţionată la alineatul (1) litera (c). Acest proces va fi repetat la fiecare cinci ani după aceea.
(4)Măsurile şi obiectivele menţionate la alineatul (1) literele (a) şi (b) sunt publicate de către statele membre şi fac obiectul unei campanii de informare în rândul publicului larg şi al agenţilor economici.
(5)Grecia, Irlanda şi Portugalia, datorită situaţiei lor specifice, adică a numărului mare de insule mici, a prezenţei de zone rurale şi muntoase şi a nivelului curent redus al consumului de ambalaje, pot decide:
a)să atingă, în termen de cel mult cinci ani de la data aplicării prezentei directive, obiective mai reduse decât cele stabilite la alineatul (1) literele (a) şi (b), însă ating cel puţin 25 % pentru recuperare;
b)să amâne în acelaşi timp atingerea obiectivelor de la alineatul (1) literele (a) şi (b) pentru un termen mai îndepărtat, care, cu toate acestea, nu va depăşi 31 decembrie 2005.
(6)Statele membre care au stabilit sau vor stabili programe care depăşesc obiectivele menţionate la alineatul (1) literele (a) i (b) şi care prevăd în acest scop capacităţi corespunzătoare de reciclare şi recuperare pot urmări atingerea acelor obiective pentru realizarea unui nivel ridicat de protecţie a mediului, cu condiţia ca acele măsuri să evite perturbările de pe piaţa internă şi să nu împiedice respectarea directivei de către alte state membre. Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia confirmă aceste măsuri după ce a verificat, în cooperare cu statele membre, dacă sunt în conformitate cu consideraţiile de mai sus şi nu constituie un mijloc arbitrar de discriminare sau o restricţie deghizată în calea comerţului dintre statele membre.

Art. 7: Sistemele de returnare, colectare şi recuperare
(1)Statele membre trebuie să ia măsurile necesare în vederea stabilirii sistemelor astfel încât să asigure:
a)returnarea şi/sau colectarea ambalajelor folosite şi/sau a deşeurilor de ambalaje de la consumator, alt utilizator final sau de pe fluxul deşeurilor pentru a-l îndrepta spre cea mai bună alternativă de gestionare a deşeurilor;
b)refolosirea sau recuperarea, inclusiv reciclarea ambalajelor şi/sau a deşeurilor de ambalaje colectate,
în vederea atingerii obiectivelor prevăzute în prezenta directivă.
Aceste sisteme sunt deschise participării agenţilor comerciali din sectoarele interesate şi autorităţilor publice competente. Acestea se aplică şi produselor importate, în condiţii nediscriminatorii, inclusiv modalităţile detaliate şi orice tarife impuse accesului la respectivele sisteme, şi sunt proiectate astfel încât să evite barierele în calea comerţului sau denaturarea concurenţei, în conformitate cu dispoziţiile tratatului.
(2)Măsurile menţionate la alineatul (1) trebuie să facă parte dintr-o politică care va reglementa toate ambalajele şi deşeurile de ambalaje şi iau în considerare în special cerinţele privind protecţia mediului şi a sănătăţii, securităţii şi igienei consumatorului; protecţia calităţii, autenticitatea şi caracteristicile tehnice ale bunurilor ambalate şi ale materialelor utilizate; şi protecţia drepturilor de proprietate industrială şi comercială.

Art. 8: Sistemul de identificare şi marcaj
(1)Consiliul, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratat, decide în termen de cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive cu privire la marcajul ambalajelor.
(2)Pentru a facilita colectarea, refolosirea şi recuperarea, inclusiv reciclarea, ambalajul trebuie să indice natura materialului (materialelor) utilizate pentru ambalajul respectiv, în scopul identificării şi clasificării sale de către sectorul respectiv.
În acest scop, Comisia stabileşte, în termen de cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive, pe baza anexei I şi în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, numerotarea şi abrevierile pe care se bazează sistemul de identificare şi specifică ce materiale trebuie supuse sistemului de identificare în conformitate cu aceeaşi procedură.
(3)Ambalajul trebuie să poarte marcajul corespunzător fie pe ambalajul în sine, fie pe etichetă. Marcajul trebuie să fie vizibil şi uşor de citit. El trebuie să fie durabil în timp, chiar şi după deschiderea ambalajului.

Art. 9: Cerinţe esenţiale
(1)Statele membre se asigură că în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive ambalajele pot fi introduse pe piaţă numai dacă respectă toate cerinţele esenţiale definite de prezenta directivă, inclusiv anexa II.
(2)Statele membre prezumă, începând cu data stabilită în articolul 22 alineatul (1), respectarea tuturor cerinţelor esenţiale prevăzute de prezenta directivă, inclusiv anexa II, în cazul ambalajelor care se conformează:
a)standardelor armonizate relevante, ale căror numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Statele membre publică numerele de referinţă ale standardelor care transpun aceste standarde armonizate;
b)standardelor naţionale relevante menţionate la alineatul (3), în măsura în care, în domeniile reglementate de astfel de standarde, nu există standarde armonizate.
(3)Statele membre comunică Comisiei textul standardelor lor naţionale, menţionate la alineatul (2) litera (b), despre care acestea consideră că se conformează cerinţelor menţionate în prezentul articol. Comisia înaintează imediat astfel de texte statelor membre.
Statele membre publică referinţele acestor standarde. Comisia se asigură că acestea sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
(4)Atunci când un stat membru sau Comisia consideră că standardele menţionate la alineatul (2) nu respectă întru totul cerinţele esenţiale menţionate la alineatul (1), Comisia şi statul membru interesat aduc cazul în faţa Comitetului constituit în temeiul Directivei 83/189/CEE, indicând motivele. Comitetul emite fără întârziere un aviz.
În temeiul avizului Comitetului, Comisia informează statele membre dacă este sau nu este necesar să retragă respectivele standarde din publicaţiile menţionate la alineatele (2) şi (3).

Art. 10: Standardizarea
Comisia promovează, după caz, elaborarea de standarde europene cu privire la cerinţele esenţiale menţionate în anexa II.
Comisia promovează, în special, elaborarea de standarde europene privind:
– criteriile şi metodologiile pentru analiza ciclului de viaţă al ambalajului;
– metodele pentru măsurarea şi verificarea prezenţei metalelor grele şi a altor substanţe periculoase în componenţa ambalajelor şi eliberarea lor în mediu din ambalaje şi deşeurile de ambalaje;
– criteriile pentru un conţinut minim de material reciclat în cadrul ambalajului pentru tipurile adecvate de ambalaj;
– criteriile pentru metodele de reciclare;
– criteriile pentru metodele de compostare şi compostul produs;
– criteriile pentru marcajul ambalajelor.

Art. 11: Nivelul concentraţiei de metale grele prezente în ambalaj
(1)Statele membre se asigură că totalul nivelurilor concentraţiei de plumb, cadmiu, mercur şi crom hexavalent prezente în ambalaje sau în componentele ambalajului nu depăşeşte următoarele valori, după cum urmează:
– 600 ppm raportat la masă, doi ani după data menţionată la articolul 22 litera (i);
– 250 ppp raportat la masă, trei ani după data menţionată la articolul 22 litera (i);
– 100 ppm raportat la masă, cinci ani după data menţionată la articolul 22 litera (i).
(2)Nivelurile de concentraţie menţionate la alineatul (1) nu se aplică ambalajelor realizate în întregime din cristal cu conţinut de plumb, definite în Directiva 69/493/CEE (1).
(1)JOL 326, 29.12.1969, p. 36.
(3)Comisia stabileşte, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21:
– condiţiile potrivit cărora nivelurile de concentraţie de mai sus nu se vor aplica materialelor reciclate şi produselor derivate care se află într-un lanţ închis şi controlat;
– tipurile de ambalaj care sunt exceptate de la cerinţele menţionate la alineatul (1) a treia liniuţă.

Art. 12: Sisteme de informaţii
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca bazele de date privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje să fie create, acolo unde nu există încă, în mod armonizat, astfel încât să-şi aducă contribuţia la monitorizarea de către statelor membre şi Comisie a punerii în aplicare a obiectivelor prevăzute de prezenta directivă.
(2)În acest scop, bazele de date furnizează în special informaţii privind mărimea, caracteristicile şi evoluţia ambalajelor şi a fluxurilor de deşeuri de ambalaje (inclusiv informaţii privind toxicitatea sau pericolul materialelor de ambalaj şi al componentelor utilizate pentru fabricarea lor) la nivelul fiecărui stat membru.
(3)În vederea armonizării caracteristicilor şi prezentării datelor produse şi pentru a face ca datele statelor membre să fie compatibile, statele membre furnizează Comisiei datele disponibile prin intermediul unor formulare-tip, care vor fi adoptate de către Comisie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei directive, pe baza anexei III, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.
(4)Statele membre iau în considerare problemele specifice întreprinderilor mici şi mijlocii în ceea ce priveşte furnizarea de date detaliate.
(5)Datele obţinute sunt puse la dispoziţie împreună cu rapoartele naţionale menţionate la articolul 17 şi sunt actualizate în rapoarte ulterioare.
(6)Statele membre solicită tuturor agenţilor economici implicaţi să furnizeze autorităţilor competente date sigure privind sectoarele lor de activitate, după cum se prevede în prezentul articol.

Art. 13: Informaţiile pentru utilizatorii de ambalaje
Statele membre iau măsuri, în termen de doi ani de la data menţionată la articolul 22 alineatul (1), pentru ca utilizatorii de ambalaje, inclusiv, în special, consumatorii, să obţină informaţiile necesare privind:
– sistemele de returnare, colectare şi recuperare care le sunt disponibile;
– rolul lor de a contribui la refolosirea, recuperarea şi reciclarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje;
– sensul marcajelor pe ambalajele existente pe piaţă;
– elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, menţionate la articolul 14.

Art. 14: Planuri de gestionare
Potrivit obiectivelor şi măsurilor menţionate în prezenta directivă, statele membre includ în planurile de gestionare a deşeurilor, necesare conform articolului 17 din Directiva 75/442/CEE, un capitol specific privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, inclusiv măsurile adoptate în temeiul articolelor 4 şi 5.

Art. 15: Instrumente economice
Acţionând în baza dispoziţiilor specifice ale tratatului, Consiliul adoptă instrumente economice pentru a promova punerea în aplicare a obiectivelor prevăzute de prezenta directivă. În absenţa unor astfel de măsuri, statele membre pot adopta măsuri de punere în aplicare a acestor obiective şi a obligaţiilor ce reies din tratat, în conformitate cu principiile care reglementează politica comunitară de mediu, inter alia, principiul “poluatorul plăteşte”.

Art. 16: Notificarea
(1)Fără a aduce atingere Directivei 83/189/CEE, înainte de a adopta astfel de măsuri, statele membre notifică Comisiei proiectele de măsuri pe care ele intenţionează să le adopte în cadrul prezentei directive, excluzând măsurile de natură fiscală, dar incluzând specificaţiile tehnice legate de măsurile fiscale care încurajează respectarea acestor specificaţii tehnice, pentru a permite Comisiei să le examineze în temeiul dispoziţiilor existente, urmărind în fiecare caz procedura în conformitate cu prezenta directivă.
(2)Dacă măsura propusă este, de asemenea, o problemă de natură tehnică, în înţelesul Directivei 83/189/CEE, statul membru în cauză poate indica, atunci când urmează procedurile de notificare menţionate în prezenta directivă, faptul că notificarea este de asemenea valabilă pentru Directiva 83/189/CEE.

Art. 17: Obligaţia de a raporta
Statele membre raportează Comisiei cu privire la aplicarea prezentei directive în conformitate cu articolul 5 din Directiva 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare şi raţionalizare a rapoartelor privind punerea în aplicare a anumitor directive privind mediul (1). Primul raport acoperă perioada 1995-1997.
(1)JOL 377, 31.12.1991, p. 48.

Art. 18: Libertatea de a introduce pe piaţă
Statele membre nu împiedică introducerea pe piaţa de pe teritoriul lor a ambalajelor care se conformează dispoziţiilor prezentei directive.

Art. 19: Adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic
Modificările necesare adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic a sistemului de identificare – menţionate la articolul 8 alineatul (2), în anexa I şi la articolul 10 ultima liniuţă – şi formularele-tip referitoare la sistemul de baze de date – menţionate la articolul 12 alineatul (3) şi în anexa III – trebuie adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Art. 20: Măsuri specifice
(1)Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, stabileşte măsurile tehnice necesare pentru a face faţă oricăror dificultăţi întâmpinate în aplicarea dispoziţiilor prezentei directive, în special în ceea ce priveşte ambalajul primar pentru dispozitive medicale şi produse farmaceutice, ambalajele mici şi ambalajele de lux.
(2)Comisia prezintă de asemenea un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la orice altă măsură care trebuie luată şi, dacă este cazul, acesta este însoţit de o propunere.

Art. 21: Procedura de comitet
(1)Comisia este sprijinită de un comitet format din reprezentanţi ai statelor membre şi prezidat de reprezentantul Comisiei.
(2)Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care preşedintele îl poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută în articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanţilor statelor membre sunt ponderate în modul stabilit în articolul menţionat. Preşedintele nu participă la vot.
(3)_
a)Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.
b)Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absenţa avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.
Dacă, la expirarea unui termen care nu poate în nici un caz depăşi trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăşte, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie.

Art. 22: Punerea în aplicare în legislaţia internă
(1)Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1996. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2)Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3)În plus, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre toate actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în domeniul de aplicare a prezentei directive.
(4)Cerinţele pentru fabricarea ambalajelor nu se aplică în nici un caz ambalajelor utilizate pentru un produs dat, înainte de data intrării în vigoare a prezentei directive.
(5)Statele membre permit, pentru o perioadă care nu depăşeşte cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, introducerea pe piaţă a ambalajelor fabricate înainte de această dată şi care sunt conforme cu legislaţia internă existentă.

Art. 23
Prin prezenta, Directiva 85/339/CEE se abrogă cu începere de la data menţionată la articolul 22 alineatul (1).

Art. 24
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Art. 25
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 20 decembrie 1994.
Pentru Parlamentul European
Preşedintele
K. HANSCH
Pentru Consiliu
Preşedintele
K. KINKEL

ANEXA I: SISTEMUL DE IDENTIFICARE
Numerotarea utilizată este de la 1 la 19 pentru material plastic, de la 20 la 39 pentru hârtie şi carton, de la 40 la 49 pentru metale, de la 50 la 59 pentru lemn, de la 60 la 69 pentru textile şi de la 70 la 79 pentru sticlă.
Sistemul de identificare poate de asemenea utiliza abrevierile materialului (materialelor) relevant(e) (de exemplu PEMD: polietilenă de mare densitate). Materialele pot fi identificate printr-un sistem de numerotare şi/sau abreviere. Mărcile de identificare apar în centru sau sub marcajul grafic, care indică natura refolosibilă sau recuperabilă a ambalajelor.

ANEXA II: CERINŢE ESENŢIALE PRIVIND COMPOZIŢIA ŞI NATURA REFOLOSIBILĂ ŞI RECUPERABILĂ, INCLUSIV RECICLABILĂ, A AMBALAJELOR
1.Cerinţele specifice fabricării şi compoziţiei ambalajelor
– Ambalajul trebuie fabricat astfel încât volumul şi masa ambalajului să fie limitate la cantitatea minimă corespunzătoare pentru a menţine nivelul necesar de siguranţă, igienă şi acceptare pentru produsul ambalat şi pentru consumator.
– Ambalajul trebuie proiectat, produs şi comercializat astfel încât să permită refolosirea şi recuperarea sa, inclusiv reciclarea, şi să reducă impactul său asupra mediului atunci când deşeurile de ambalaje sau reziduurile rezultate din operaţiunile de gestionare a deşeurilor de ambalaje sunt eliminate.
– Ambalajul trebuie să fie astfel fabricat, încât prezenţa substanţelor nocive sau a altor substanţe şi materiale periculoase în compoziţia materialului de ambalaj sau a oricărui component al acestuia să fie redusă în emisii, cenuşă sau levigat, atunci când ambalajele sau reziduurile rezultate în urma operaţiunilor de gestionare a deşeurilor de ambalaje sunt incinerate sau depozitate în rampele de gunoi.
2.Cerinţe specifice naturii refolosibile a ambalajelor
Următoarele cerinţe trebuie să fie respectate cumulativ:
– proprietăţile şi caracteristicile fizice ale ambalajului permit un număr de cicluri sau rotaţii în condiţii de utilizare normale preconizate;
– posibilitatea prelucrării ambalajului uzat în vederea respectării cerinţelor de sănătate şi securitate a forţei de muncă;
– îndeplinirea cerinţelor specifice ambalajelor recuperabile, atunci când ambalajul nu mai poate fi refolosit şi astfel devine un deşeu.
3.Cerinţe specifice naturii recuperabile a ambalajului
a)Ambalaj recuperabil prin reciclarea materialului
Ambalajul trebuie să fie fabricat astfel încât să permită reciclarea unui anumit procent din masa materialelor utilizate pentru fabricarea produselor vandabile, în conformitate cu standarde existente în Comunitate. Stabilirea acestui procent poate varia, în funcţie de tipul de material din care s-a făcut ambalajul.
b)Ambalaj recuperabil prin recuperarea de energie
Deşeurile de ambalaje, prelucrate în scopul recuperării energiei, trebuie să aibă o valoare calorifică inferioară minimă pentru a permite optimizarea recuperării energiei.
c)Ambalaj recuperabil sub formă de compost
Deşeurile de ambalaje prelucrate în scopul compostării sunt de natură biodegradabilă, astfel încât să nu împiedice colectarea separată şi procesul sau activitatea de compostare în care sunt introduse.
d)Ambalaje biodegradabile
Deşeurile de ambalaje biodegradabile sunt de o asemenea natură, încât pot să suporte descompunerea fizică, chimică, termică sau biologică, astfel încât majoritatea composturilor finisate se descompun, în cele din urmă, în bioxid de carbon, biomasă şi apă.
ANEXA III: DATE CARE URMEAZĂ SĂ FIE INCLUSE DE STATELE MEMBRE ÎN BAZELE LOR DE DATE PRIVIND AMBALAJELE ŞI DEŞEURILE DE AMBALAJE (ÎN CONFORMITATE CU TABELELE 1-4)
1.Pentru ambalajul primar, secundar şi terţiar:
a)cantităţi, pentru fiecare categorie mare de materiale, de ambalaje consumate pe teritoriul ţării (produse + importate, minus exportate) (Tabelul l);
b)cantităţi refolosite (Tabelul 2).
2.Pentru deşeurile de la ambalajele menajere şi nemenajere:
a)cantităţi pentru fiecare categorie mare de materiale recuperate şi eliminate pe teritoriul ţării (produse + importate, minus exportate) (Tabelul 3);
b)cantităţi reciclate şi cantităţi recuperate pentru fiecare categorie mare de materiale (Tabelul 4).

TABELUL 1

Cantitatea de ambalaje (primare, secundare şi terţiare) consumate pe teritoriul naţional

Tonă produs

-Tone exportate

+ Tone importate

= Total

Sticlă
Material plastic
Hârtie/carton (inclusiv material compozit)
Metal
Lemn
Altele
Total

 

TABELUL 2

Cantitatea de ambalaje (primare, secundare şi terţiare) reutilizate pe teritoriul naţional

Tone de ambalaj consumat

Ambalaj reutilizat

Tone

Procentaj

Sticlă
Material plastic
Hârtie/carton (inclusiv material compozit)
Metal
Lemn
Altele
Total

 

TABELUL 3

Cantitatea de deşeuri de ambalaje recuperate şi eliminate pe teritoriul naţional

Tone de deşeuri produse

– Tone de deşeuri exportate

+ Tone de deşeuri importate

= Total

Deşeuri menajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje menajere
Deşeuri nemenajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje nemenajere

 

TABELUL 4

Cantitatea de deşeuri de ambalaje reciclate sau recuperate pe teritoriul naţional

Total tone recuperate şi eliminate

Cantitate reciclată

Cantitate recuperată

Tone

Procentaj

Tone

Procentaj

Deşeuri menajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje menajere
Deşeuri nemenajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje nemenajere

 

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007

Categorii
Legislatie

Directiva 93/86/CEE A COMISIEI din 4 octombrie 1993 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 91/157/CEE a Consiliului privind bateriile si acumulatorii care contin anumite substante periculoase

COMISIA COMUNITATILOR EUROPENE,

avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitii Economice Europene,
avand in vedere Directiva 75/442/CEE a Consiliului din15 iulie 1975 privind deseurile
(1), astfel cum a fost modificat ultima dat de Directiva 91/692/CEE ( 2 ), in special articolul 18,
avand in vedere Directiva 91/157/CEE a Consiliului din18 martie 1991 privind bateriile si acumulatorii care contin anumite substane periculoase ( 3 ), in special articolul 10,

  • intrucat este necesar sa se stabileasca norme metodologice privind sistemul de marcare prevazut la articolul 4 dinDirectiva 91/157/CEE;
    intrucat aparatele nu trebuie sa fie marcate deoarece anexa II la Directiva 91/157/CEE prevede un sistem de informare special pentru aparatele din care consumatorul nu poate inlatura cu usurinta bateria sau acumulatorul;
  • intrucat este necesar un simbol clar care sa indice faptul ca bateriile sau acumulatorii prevazuti de Directiva 91/157/CEE se colecteaza separat de alte deseuri menajere;
  • intrucat utilizarea acestui simbol pentru bateriile si acumulatorii care fac obiectul Directivei 91/157/CEE trebuie sa fie protejata,
    intrucat masurile prevazute in prezenta directiva sunt in conformitate cu avizul emis de Comitetului privind adaptarea la progresul stiinific si tehnic a legislatiei comunitare in materie de deseuri,ADOPTA PREZENTA DIRECTIV A:

Articolul 1
1. Prezenta directiva stabileste normele metodologice privind sistemul de marcare prevazut la articolul 4 din Directiva 91/157/CEE privind bateriile si acumulatorii prevazuti de directiva menionata , importati sau fabricati spre a fi vanduti in Comunitate de la 1 ianuarie 1994.
2. Bateriile si acumulatorii mentionati in alineatul (1) care sunt fabricati sau importati in Comunitate inainte de 1 ianuarie 1994 pot fi comercializati fara simbolurile prevazute la articolele 2 si 3 pana la 31 decembrie 1995.

Articolul 2
Simbolul indicand colectarea separata consta dintr-un container cu rotile barat cu o cruce.
Decizia privind selectarea simbolului ce urmeaza a fi utilizat pe bateriile si acumulatorii care fac obiectul Directivei 91/157/CEE se iau de catre persoana care raspunde de marcare, astfel cum este defini tla articolul 5 din prezenta directiva . Utilizarea celor doua simboluri se considera echivalent in intreaga Comunitate. Statele membre informeaza publicul despre intelesul ambelor simboluri si le atribuie un statut identic indispozitiile de drept internprivind bateriile si acumulatorii prevazuti de Directiva 91/157/CEE. Utilizarea unuia sau altuia dintre aceste simboluri nu constituie unmijloc de discriminare arbitrar sau o restrictie deghizata in comertul dintre statele membre.

Articolul 3
Simbolul indicand continutul de metale grele consta dinsimbolul chimic al metalului incauza , Hg, Cd sau Pb, inconformitate cu tipul de baterie sau acumulator, astfel cum se prevede inanexa I la Directiva 91/157/CEE.

Articolul 4
1. Simbolul descris in articolul 2 acopera 3% din suprafata laturii celei mai mari a bateriei sau acumulatorului pana la o dimensiunea maxim de 5 x 5 cm. Pentru baterii cilindrice simbolul trebuie sa acopere 3% din jumatatea suprafetei bateriei sau acumulatorului si trebuie sa aiba o dimensiune maxim de 5 x 5 cm.
Atunci cand dimensiunea bateriei sau acumulatorului este astfel incat simbolul este mai mic de 0,5 x 0,5 cm, nu este necesar marcarea bateriei sau a acumulatorului, insa pe ambalaj se tipareste un simbol masurand 1 x 1 cm.
2. Simbolul mentionatla articolul 3 se tipareste sub simbolul mentionat la articolul 2. Simbolul acopera o suprafata de cel putin un sfert din dimensiunea simbolului descris la alineatul (1) dinprezentul articol.
3. Simbolurile se tiparesc in mod vizibil, lizibil si de nesters.

Articolul 5
Statele membre iau toate ma surile necesare pentru ca marcarea sa fie efectuata cu respectarea dispozitiilor prezentei directive de catre producator sau de reprezentantul sau autorizat stabilit in statul membru in cauza sau, in caz contrar, de catre persoana care raspunde de introducerea pe piata nationala a bateriilor si acumulatorilor.

Articolul 6
Statele membre adopta masurile corespunza toare pentru a asigura aplicarea deplina a tuturor dispozitiilor prezentei directive, in special in ceea ce priveste respectarea simbolurilor mentionate la articolele 2 si 3. Statele membre stabilesc sanctiunile ce urmeaza a fi aplicate in cazul incalcarii masurilor adoptate pentru a se conforma prezentei directive; astfel de sanctiuni trebuie sa fie efective, proportionale si descurajante prin efectul lor.
Articolul 7
Statele membre adopta masurile necesare pentru a se conforma prezentei directive pana la 31 decembrie 1993. Ele informeaza imediat Comisia cu privire la aceasta.
Atunci cand statele membre adopta aceste dispozitii, ele contino trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o asemenea trimitere inmomentul publicarii lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 8
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.
Adoptata la Bruxelles, 4 octombrie 1993.
pentru Comisie
Yannis PALEOKRASSAS
Membru al Comisiei

Categorii
Legislatie

Directiva 91/689/CEE din 12 decembrie 1991 privind deşeurile periculoase

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolul 103s,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 295, 19.11.1988, p. 8, şi JO C 42, 22.2.1990, p. 19.
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
(2)JO C 158, 26.6.1989, p. 238.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
(3)JO C 56, 6.3.1989, p. 2.

Întrucât Directiva 78/319/CEE a Consiliului din 20 martie 1978 privind deşeurile toxice şi periculoase (4), a stabilit normele Comunităţii privind eliminarea deşeurilor periculoase; întrucât în scopul de a se lua în consideraţie experienţa câştigată în aplicarea acelei directive de către statele membre, este necesar să se modifice normele şi să se înlocuiască Directiva 78/319/CEE prin prezenta directivă;
(4)JO L 84, 31.3.1978, p. 43.

Întrucât Rezoluţia Consiliului din 7 mai 1990 privind politica privind deşeurile (5) şi programul de acţiune al Comunităţii Europene asupra mediului, care a fost subiectul rezoluţiei Consiliului Comunităţii Europene şi reprezentanţilor guvernelor statelor membre, întâlnirea din cadrul Consiliului din 19 octombrie 1987 privind continuarea şi aplicarea unei politici a Comunităţii Europene şi programului de acţiune asupra mediului (1987-1992) (6) preconizează măsurile comunitare pentru a îmbunătăţii condiţiile în care deşeurile sunt eliminate şi gestionate;
(5)JO C 122, 18.5.1990, p. 2.
(6)JO C 328, 7.12.1987, p. 1.

Întrucât normele generale aplicabile gestionării deşeurilor au fost stabilite de Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (7), astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/156/CEE (8), se aplică, de asemenea, la gestionarea deşeurilor periculoase;
(7)JO L 194, 25.7.1975, p. 39.
(8)JO L 78, 26.3.1991, p. 32.

Întrucât gestionarea corectă a deşeurilor periculoase necesită norme suplimentare, imperioase, pentru a lua în considerare natura specială a unor asemenea deşeuri;
întrucât este necesar, în scopul de a îmbunătăţi eficienţa gestionării deşeurilor periculoase în Comunitate, să se folosească o definiţie precisă şi uniformă a deşeurilor periculoase bazată pe experienţă;
întrucât este necesar să se asigure că eliminarea şi valorificarea deşeurilor periculoase sunt supravegheate în cel mai bun mod posibil;
întrucât trebuie să fie posibil să se adapteze rapid dispoziţiile prezentei directive la progresul ştiinţific şi tehnic; întrucât, de asemenea, comitetul instituit prin Directiva 75/442/CEE trebuie împuternicit să adapteze prevederile prezentei directive la un astfel de progres,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1
(1)Obiectul prezentei directive, redactat în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Directiva 75/442/CEE este să apropie legislaţiile statelor membre privind gestionarea controlată a deşeurilor periculoase.
(2)Sub rezerva prezentei directive, Directiva 75/442/CEE se aplică deşeurilor periculoase.
(3)Definiţia “deşeurilor” şi a altor termeni folosiţi în prezenta directivă sunt cele din Directiva 75/442/CEE.
(4)În sensul prezentei directive “deşeuri periculoase” înseamnă:
– deşeuri care figurează pe o listă ce va fi elaborată potrivit procedeului stabilit la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE pe baza anexelor I şi II la prezenta directivă, nu mai târziu de 6 luni înainte de data punerii în aplicare a prezentei directive. Aceste deşeuri trebuie să aibă una sau mai multe dintre caracteristicile enumerate la anexa III. Lista ţine seama de originea şi compoziţia deşeurilor şi, după caz, de valorile limită ale concentraţiei. Această listă este revizuită periodic şi, în cazul în care este necesar, prin aceeaşi procedură;
– orice alte deşeuri care sunt considerate de către un stat membru că deţin oricare din proprietăţile enumerate la anexa III. Astfel de cazuri se notifică Comisiei şi se revizuiesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE pentru a adapta lista.
(5)Deşeurile menajere sunt exceptate de la dispoziţiile prezentei directive. Consiliul stabileşte, pe baza unei propuneri a Comisiei, norme specifice luând în consideraţie natura specială a deşeurilor menajere până la sfârşitul lui 1992.

Art. 2
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a dispune ca pe fiecare loc unde descărcarea de deşeuri periculoase are loc, deşeurile să fie înregistrate şi identificate.
(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a cere ca unitatea şi întreprinderea care elimină, valorifică, colectează sau transportă deşeuri periculoase să nu amestece diferite categorii de deşeuri periculoase sau să amestece deşeurile periculoase cu deşeurile nepericuloase.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), amestecul deşeurilor periculoase cu alte deşeuri periculoase sau cu alte deşeuri, substanţe sau materiale poate fi permis numai când condiţiile stabilite la articolul 4 din Directiva 75/442/CEE sunt respectate şi, în special, în scopul asigurării securităţii în timpul eliminării sau valorificării. O asemenea operaţie face obiectul cererii de permis impus de articolele 9, 10 şi 11 din Directiva 75/442/CEE.
(4)În cazul în care deşeurile sunt deja amestecate cu alte deşeuri, substanţe sau materiale, separarea trebuie să fie efectuată, dacă este fezabilă tehnic şi economic şi dacă este necesar pentru a se respecta articolul 4 din Directiva 75/442/CEE.

Art. 3
(1)Derogarea prevăzută la articolul 11 (1) (a) din Directiva 75/442/CEE de la cererea de permis pentru unităţile şi întreprinderile care realizează propria eliminare de deşeuri nu se va aplica la deşeuri periculoase reglementate de prezenta directivă.
(2)În temeiul articolului 11 (1) (b) din Directiva 75/442/CEE, un stat membru poate deroga de la articolul 10 din prezenta directivă pentru unităţi sau întreprinderi care valorifică deşeurile reglementate de prezenta directivă:
– în cazul în care statul membru adoptă norme generale care cuprind tipul şi cantitatea de deşeuri şi care stabilesc condiţiile specifice (valori limită pentru conţinutul de substanţe periculoase în deşeuri, valori limită ale emisiilor, tipul de activitate) şi alte cerinţe necesare pentru realizarea diferitelor forme de valorificare şi
– în cazul în care tipurile sau cantităţile de deşeuri şi metodele de valorificare sunt astfel încât condiţiile stabilite la articolul 4 al Directivei 75/442/CEE sunt respectate.
(3)Unităţile sau întreprinderile prevăzute la alineatul (2) sunt înregistrate de autorităţile competente.
(4)În cazul în care un stat membru intenţionează să se folosească de prevederile de la alineatul (2), normele prevăzute la alineatul menţionat anterior sunt comunicate Comisiei cel târziu cu 3 luni înainte de intrarea în vigoare. Comisia consultă statele membre. Având în vedere aceste consultaţii, Comisia propune ca aceste norme să fie aprobate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE.

Art. 4
(1)Art. 13 din Directiva 75/442/CEE se aplică, de asemenea, producătorilor de deşeuri periculoase.
(2)Dispoziţiile articolului 14 din Directiva 75/442/CEE se aplică, de asemenea, producătorilor de deşeuri periculoase şi tuturor unităţilor şi întreprinderilor care transportă deşeuri periculoase.
(3)Registrele prevăzute la articolul 14 din Directiva 75/442/CEE trebuie să fie păstrate timp de cel puţin 3 ani, cu excepţia cazurilor de unităţi şi întreprinderi care transportă deşeuri periculoase care trebuie să ţină aceste registre cel puţin 12 luni. Evidenţa documentară că operaţiile de gestionare au fost îndeplinite trebuie să fie furnizată la cererea autorităţilor competente sau a unui proprietar anterior.

Art. 5
(1)Statele membre iau măsurile necesare să asigure că, în cursul colectării, transportului şi depozitării temporare, deşeurile sunt corespunzător ambalate şi etichetate în acord cu standardelor internaţionale şi Comunitare în vigoare.
(2)În cazul deşeurilor periculoase, inspecţiile privind colectarea şi operaţiunile de transport făcute pe baza articolului 13 din Directiva 75/442/CEE se referă mai ales la originea şi destinaţia unor asemenea deşeuri.
(3)În cazul în care deşeurile periculoase sunt transferate, trebuie să fie însoţite de un formular de identificare care conţine detaliile specificate în anexa I secţiunea A din Directiva 84/631/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1984 privind supravegherea şi controlul în cadrul Comunităţii Europene a transporturilor transfrontieră de deşeuri periculoase (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 86/279/CEE (2).
(1)JO L 326, 13.12.1984, p. 31.
(2)JO L 181, 4.7.1986, p. 13.

Art. 6
(1)În conformitate cu articolul 7 din Directiva 75/442/CEE, autorităţile competente stabilesc, separat ori în cadrul planurilor lor generale de gestionare a deşeurilor, planuri pentru gestionarea deşeurilor periculoase, pe care le fac publice.
(2)Comisia compară aceste planuri şi, în special, metodele de eliminare şi valorificare. Această informaţie este pusă la dispoziţia autorităţilor competente ale statelor membre care sunt interesate.

Art. 7
În cazuri de urgenţă sau pericol grav, statele membre iau toate măsurile necesare, incluzând, după caz, derogări temporare de la prezenta directivă, pentru a se asigura că deşeurile periculoase nu constituie o ameninţare pentru populaţie sau pentru mediu. Statul membru informează Comisia cu privire la orice asemenea derogări.

Art. 8
(1)În contextul raportului prevăzut la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 75/442/CEE şi pe baza unui chestionar redactat în conformitate cu acest articol, statele membre trimit Comisiei un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive.
(2)În plus faţă de raportul prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 75/442/CEE, Comisia raportează Parlamentului European şi Consiliului la fiecare trei ani despre punerea în aplicare a prezentei directive.
(3)În plus, până la 12 decembrie 1994, statele membre trimit Comisiei următoarele informaţii pentru fiecare unitate sau întreprindere care realizează eliminarea şi/sau valorificarea deşeurilor periculoase, în principal în numele unui terţ şi care poate face parte din reţeaua integrată prevăzută la articolul 5 din Directiva 75/442/CEE:
– nume şi adresă;
– metoda folosită pentru a trata deşeurile;
– tipurile şi cantităţile de deşeuri care pot fi tratate.
O dată pe an, statele membre informează Comisia cu privire la orice schimbări privind această informaţie.
Comisia pune la dispoziţie această informaţie la cererea autorităţilor competente din statele membre.
Forma în care această informaţie va fi prezentată Comisiei este stabilită în conformitate cu procedura formulată la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE.

Art. 9
Modificările necesare pentru adaptarea anexelor la prezenta directive la progresul ştiinţific şi tehnic şi pentru revizuirea listei deşeurilor menţionate la articolul 1 alineatul (4) se adoptă în conformitate cu procedura stabilită la articolul 18 din Directiva 74/442/CEE.

Art. 10
(1)Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 12 decembrie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2)Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Art. 11
Directiva 78/319/CEE se abrogă începând cu 12 decembrie 1993.

Art. 12
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 12 decembrie 1991.
Pentru Consiliu
Preşedintele
J.G.M. ALDERS
ANEXA I: CATEGORII SAU TIPURI GENERICE DE DEŞEURI PERICULOASE ENUMERATE ÎN FUNCŢIE DE NATURA LOR SAU ACTIVITATEA CARE LE-A PRODUS (*) (DEŞEURILE POT FI SUB FORMĂ DE LICHID, NĂMOL SAU SOLID)

 

(*)Anumite dublări ale înscrierilor prezentate în anexa II sunt intenţionate

ANEXA IA:
Deşeurile care deţin una dintre proprietăţile enumerate în anexa III şi care constau în:
1.substanţe anatomice: deşeuri de spital sau alte deşeuri clinice;
2.componente farmaceutice, medicinale şi veterinare;
3.produse de conservare a lemnului;
4.biocide şi substanţe fitofarmaceutice;
5.reziduuri de la substanţe folosite ca solvenţi;
6.substanţe organice halogenate, nefolosite ca solvenţi, cu excepţia materialelor polimerizate inerte;
7.amestecuri de săruri ce conţin cianuri;
8.uleiuri minerale şi substanţe uleioase (de exemplu, nămol de uzinare etc.);
9.amestecuri sau emulsii de ulei/apă, de hidrocarburi/apă;
10.substanţe conţinând PCB-uri sau PCT-uri (de exemplu, substanţe dielectrice etc.);
11.gudroane rezultate de la rafinare, distilare sau de la orice alt tratament pirolitic;
12.cerneluri, coloranţi, pigmenţi, vopsele, grunduri, lacuri;
13.răşini, latex, plastifianţi, cleiuri/adezivi;
14.substanţe chimice rezultate din cercetare, dezvoltare sau învăţământ care nu sunt identificate sau/şi sunt noi şi ale căror efecte asupra omului sau mediului înconjurător nu sunt cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator etc.);
15.materiale pirotehnice sau alte materiale explozibile;
16.substanţe sau materiale folosite la procesarea filmelor fotografice;
17.orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzofuranilor policloruraţi;
18.orice material contaminat cu un produs din grupa dibenzo-para-dioxinelor policlorurate.

ANEXA IB:
Deşeuri care conţin oricare din componentele enumerate în anexa II şi care au oricare dintre proprietăţile descrise în anexa III şi constau în:
19.săpun, grăsimi, ceară de natură animală sau vegetală;
20.substanţe organice nehalogenate, neutilizabile ca solvenţi;
21.substanţe anorganice, fără metale sau componente metalice;
22.cenuşă şi/sau zgură;
23.sol, nisip, argilă, inclusiv material din dragare;
24.amestecuri de săruri fără cianuri;
25.pulberi şi prafuri metalice;
26.catalizatori uzaţi;
27.lichide sau nămoluri conţinând metale sau compuşi metalici;
28.reziduuri rezultate din tehnologiile de reducere a poluării (de exemplu, sacii filtrelor de aer etc.) cu excepţia (29), (30) şi (33);
29.nămoluri de la scrubere;
30.nămoluri de la staţiile de tratare a apei;
31.reziduuri de decarbonatare;
32.reziduuri de schimbători de ioni;
33.nămoluri de la staţiile de epurare, netratate sau inadecvate pentru a fi folosite în agricultură;
34.reziduuri de la spălarea/curăţarea rezervoarelor şi/sau a echipamentelor;
35.echipamente contaminate;
36.containere contaminate (de exemplu, ambalaje, butelii de gaz etc.) al căror conţinut include unul sau mai multe componente enumerate în anexa II:
37.baterii sau alt tip de celule electrice;
38.uleiuri vegetale;
39.materiale rezultate din colectarea selectivă a deşeurilor menajere şi care prezintă oricare din caracteristicile enumerate în anexa III:
40.orice alte deşeuri care conţin oricare dintre constituenţii enumeraţi în anexa II şi oricare dintre proprietăţile enumerate în anexa III.
ANEXA II: CONSTITUENŢI AI DEŞEURILOR DIN ANEXA I.B CARE FAC CA ACESTEA SĂ FIE PERICULOASE ATUNCI CÂND AU PROPRIETĂŢILE DESCRISE ÎN ANEXA III (*)
(*)Anumite duplicări ale tipurilor de deşeuri periculoase înscrise în anexa I sunt intenţionate.
Deşeuri care au ca şi constituenţi:
C1.beriliu; compuşi ai beriliului;
C2.compuşi ai vanadiului;
C3.compuşi ai cromului VI;
C4.compuşi ai cobaltului;
C5.compuşi ai nichelului;
C6.compuşi ai cuprului;
C7.compuşi ai zincului;
C8.arseniu; compuşi ai arseniului;
C9.seleniu; compuşi ai seleniului;
C10.compuşi ai argintului;
C11.cadmiu; compuşi ai cadmiului;
C12.compuşi ai staniului;
C13.antimoniu; compuşi ai antimoniului;
C14.teluriu; compuşi ai telurului;
C15.compuşi ai bariului; cu excepţia sulfatului de bariu;
C16.mercur; compuşi ai mercurului;
C17.taliu; compuşi ai taliului;
C18.plumb; compuşi ai plumbului;
C19.sulfuri anorganice;
C20.compuşi anorganici ai fluorului, cu excepţia fluorurii de calciu;
C21.cianuri anorganice;
C22.următoarele metale alcaline sau alcalino-pământoase: litiu, sodiu, potasiu, calciu, magneziu în formă necombinată;
C23.soluţii acide sau acizi în formă solidă;
C24.soluţii bazice sau baze în formă solidă;
C25.azbest (praf şi fibre);
C26.fosfor; compuşi ai fosforului, cu excepţia fosfaţilor minerali;
C27.carbonili ai metalelor;
C28.peroxizi;
C29.cloraţi;
C30.percloraţi;
C31.azide;
C32.PCB-uri şi/sau PCT-uri;
C33.compuşi farmaceutici sau veterinari;
C34.biocide şi substanţe fitofarmaceutice (de exemplu, pesticide etc.);
C35.substanţe infecţioase;
C36.creozoturi;
C37.izocianaţi; tiocianaţi;
C38.cianuri organice (de exemplu, nitrili etc.);
C39.fenoli; compuşi ai fenolului;
C40.solvenţi halogenaţi;
C41.solvenţi organici, cu excepţia solvenţilor halogenaţi;
C42.compuşi organohalogenaţi, cu excepţia materialelor polimerizate inerte şi a altor substanţe care sunt incluse în prezenta anexă;
C43.compuşi aromatici; compuşi organici policiclici şi heterociclici;
C44.amine alifatice;
C45.amine aromatice;
C46.eteri;
C47.substanţe cu caracter exploziv, cu excepţia celor listate în alt punct din anexă;
C48.compuşi ai sulfurilor organice;
C49.orice compus din familia dibenzofuranilor policloruraţi;
C50.orice compus din familia dibenzo-para-dioxinelor policlorurate;
C51.hidrocarburi şi compuşi ai acestora cu oxigen; compuşi cu azot sau sulf care nu au fost incluşi la alt punct în prezenta anexă.
ANEXA III: PROPRIETĂŢI ALE DEŞEURILOR CARE FAC CA ACESTEA SĂ FIE PERICULOASE
H1.”Explozive”: substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la şocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.
H2.”Oxidante”: substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte substanţe, mai ales cu substanţe inflamabile.
H3._
-A “Foarte inflamabile”:
– substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv lichide extrem de inflamabile) sau
– substanţe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura mediului ambiant fără energie suplimentară sau
– substanţe solide şi preparate care se pot aprinde uşor după contactul rapid cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere sau
– substanţe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală sau
– substanţe şi preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte inflamabile în cantităţi periculoase.
-B “Inflamabile”: substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21 °C şi mai mic sau egal cu 55 °C.
H4.”Iritante”: substanţe şi preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau mucoasele, pot cauza inflamaţii.
H5.”Nocive”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.
H6.”Toxice”: substanţe şi preparate (inclusiv substanţe şi preparate foarte toxice) care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate şi pot fi chiar letale.
H7.”Cancerigene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot induce cancerul sau creşterea incidenţei lui.
H8.”Corosive”: substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu acestea.
H9.”Infecţioase”: substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau altor organisme vii.
H10.”Teratogene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei acestora.
H11.”Mutagene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei acestora.
H12.Substanţe şi preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.
H13.Substanţe şi preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă substanţă (de exemplu, levigat), care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.
H14.”Ecotoxice”: substanţe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.
Notă
1.Atribuirea caracteristicilor de pericol “toxic” (şi “foarte toxic”), “nociv”, “corosiv” şi “iritant” se bazează pe criteriile formulate în anexa VI partea IA şi partea IIB din Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 79/831/CEE a Consiliului (2).
(1)JO L 196, 16.8.1967, p. 1.
(2)JO L 259, 15.10.1979, p. 10.
2.Cu privire la atribuirea caracteristicilor “cancerigene”, “teratogene” şi “mutagene” şi având în vedere starea actuală a cunoştinţelor, criterii suplimentare sunt conţinute în Ghidul clasificării şi etichetării substanţelor periculoase şi preparatelor din anexa VI (partea IID) din Directiva 67/548/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 83/467/CEE a Comisiei (1).
(1)JO L 257, 16.9.1983, p. 1.
Metode de testare
Metodele de testare vizează să confere o semnificaţie specifică definiţiilor prezentate în anexa III.
Metodele care trebuie utilizate sunt descrise în anexa V din Directiva 67/548/CEE, în versiunea modificată prin Directiva 84/449/CEE a Comisiei (2) sau ulterior prin directivele Comisiei care adaptează Directiva 67/548/CEE la progresul tehnic. Aceste metode sunt ele însele bazate pe lucrul şi pe recomandările organismelor competente internaţionale, în particular ale OCDE.
(2)JO L 251, 19.9.1984, p. 1.

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007

Categorii
Legislatie

Directiva 86/278/CEE din 12 iunie 1986 privind protecţia mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolele 100 şi 235,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 264, 8.10.1982, p. 3 şi JO C 154, 14.6.1984, p. 6.
având în vedere avizul Adunării (2),
(2)JO C 77, 19.3.1984, p. 136.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
(3)JO C 90, 5.4.1983, p. 27.
Întrucât scopul prezentei directive este de a reglementa utilizarea nămolurilor de epurare în agricultură, astfel încât să se prevină efectele nocive asupra solului, a vegetaţiei, a animalelor şi a omului, încurajând utilizarea lor corectă;
întrucât neconcordanţa dintre prevederile statelor membre privind utilizarea nămolurilor de epurare în agricultură ar putea afecta funcţionarea pieţei comune; întrucât se impune apropierea legislaţiilor în acest domeniu prevăzută la Art. 100 din tratat;
întrucât nămolurile de epurare utilizate în agricultură nu sunt reglementate de Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (4);
(4)JO L 194, 25.7.1975, p. 39.
Întrucât măsurile prevăzute de Directiva 78/319/CEE a Consiliului din 20 martie 1978 privind deşeurile toxice şi periculoase (5) se aplică şi nămolurilor de epurare care conţin sau sunt contaminate cu substanţe sau materiale enumerate la anexa la directiva menţionată, care sunt de asemenea natură sau sunt prezente în asemenea cantităţi sau concentraţii încât reprezintă un risc pentru sănătatea omului sau pentru mediu;
(5)JO L 84, 31.3.1978, p. 43.
Întrucât trebuie prevăzut un regim special pentru a asigura protecţia deplină a omului, a animalelor, a plantelor şi a mediului împotriva efectelor nocive care apar în urma utilizării necontrolate a nămolurilor;
întrucât obiectivul prezentei directive este, de asemenea, de a stabili anumite măsuri comunitare iniţiale privind protecţia solurilor;
întrucât nămolurile pot avea proprietăţi agronomice valoroase şi este, prin urmare, justificat să se încurajeze valorificarea lor în agricultură, cu condiţia ca acestea să fie utilizate în mod corect; întrucât utilizarea nămolurilor de epurare nu trebuie să dăuneze calităţii solului şi a produselor agricole;
întrucât anumite metale grele pot fi toxice pentru plante şi, de asemenea, pentru om, prin prezenţa lor în recolte, şi întrucât este necesar să se stabilească valori limită obligatorii pentru aceste elemente în sol;
întrucât utilizarea nămolurilor ar trebui interzisă atunci când concentraţia acestor metale în sol depăşeşte aceste valori limită;
întrucât, în plus, este necesar să se prevină depăşirea acestor valori limită ca urmare a utilizării nămolurilor; întrucât, în acest scop, este necesar să se limiteze cantitatea de metale grele adăugate la solul cultivat, fie prin stabilirea unor cantităţi maxime ale aportului de nămoluri utilizate pe an, fie prin grija ca valorile limită ale concentraţiei de metale grele în nămolurile utilizate să nu depăşească valorile limită pentru cantităţile de metale grele care pot fi adăugate solului pe baza unei medii de 10 ani;
întrucât nămolurile trebuie să fie tratate înainte de a fi utilizate în agricultură; întrucât statele membre pot autoriza, cu toate acestea, nămolurilor netratate, fără riscuri pentru sănătatea oamenilor sau animalelor, dacă acestea sunt injectate sau îngropate în sol;
întrucât trebuie să treacă o anumită perioadă de timp între utilizarea nămolurilor şi folosirea pământului pentru păşunat, recolta culturilor furajere sau anumitor culturi care sunt în mod normal în contact direct cu solul şi care sunt consumate crude; întrucât utilizarea nămolurilor trebuie să fie interzisă la culturile de legume şi fructe în timpul perioadei de vegetaţie, cu excepţia culturilor de pomi fructiferi;
întrucât nămolurile ar trebui utilizate în condiţii care garantează protecţia solului şi a apelor subterane şi de suprafaţă în conformitate cu Directivele 75/440/CEE (1) şi 80/68/CEE (2);
(1)JO L 194, 25.7.1975, p. 26.
(2)JO L 20, 26.1.1980, p. 43.
Întrucât, în acest scop, este necesar să se controleze calitatea nămolurilor şi a solurilor pe care acestea sunt utilizate şi, ulterior, să se efectueze analize şi să se comunice anumite rezultate utilizatorilor;
întrucât trebuie păstrat un anumit număr de informaţii esenţiale pentru a asigura o mai bună conştientizare a utilizării nămolurilor în agricultură şi întrucât aceste informaţii ar trebui înaintate sub formă de rapoarte periodice Comisiei; întrucât, în temeiul acestor rapoarte, Comisia va elabora, dacă este necesar, propuneri care să asigure o protecţie mai mare a solului şi mediului;
întrucât nămolurile rezultate de la staţiile mici de epurare a apelor reziduale care epurează în principal ape reziduale menajere prezintă riscuri reduse pentru sănătatea omului, a animalelor, a plantelor şi pentru mediu şi, în consecinţă, se impune exceptarea de la unele dintre obligaţiile prevăzute privind informarea şi analiza;
întrucât statele membre ar trebui să poată elabora dispoziţii mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă; întrucât astfel de dispoziţii ar trebui comunicate Comisiei;
întrucât progresul tehnic şi ştiinţific ar putea face necesară adaptarea rapidă a anumitor cerinţe prevăzute în prezenta directivă; întrucât, în vederea facilitării introducerii măsurilor necesare în acest scop, ar trebui să fie stabilită o procedura prin care s-ar putea realiza o cooperare între statele membre şi Comisie; întrucât o astfel de cooperare ar trebui să aibă loc în cadrul Comitetului privind adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic;
întrucât tratatul nu a prevăzut competenţele necesare, altele decât cele din Art. 235,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1
Scopul prezentei directive este de a reglementa utilizarea nămolurilor de epurare în agricultură, astfel încât să se prevină efectele nocive asupra solului, a vegetaţiei, a animalelor şi a omului, încurajând utilizarea lor corectă.
Art. 2
În sensul prezentei directive:
(a)”nămoluri” înseamnă:
(i)nămoluri reziduale provenite de la staţiile de epurare care tratează apele reziduale menajere sau urbane şi de la alte staţii de epurare care tratează apele reziduale cu o compoziţie similară apelor reziduale menajere şi urbane;
(ii)nămoluri reziduale de la fosele septice şi de la alte instalaţii similare pentru tratarea apelor reziduale;
(iii)nămoluri reziduale provenite de la alte staţii de epurare decât cele menţionate la punctele (i) şi (ii);
(b)”nămoluri tratate” înseamnă:
nămolurile tratate printr-un proces biologic, chimic sau termic, prin stocare pe termen lung sau prin orice alt procedeu corespunzător astfel încât să reducă în mod semnificativ puterea lor de fermentare şi riscurile pentru sănătate rezultate prin utilizarea lor;
(c)”agricultură” înseamnă:
orice tip de cultură în scop comercial şi alimentar, inclusiv în scopul creşterii animalelor;
(d)”utilizare” înseamnă:
împrăştierea nămolurilor pe sol sau orice altă aplicare a nămolurilor pe şi în sol.
Art. 3
(1)Nămolurile menţionate la Art. 2 litera (a) punctul (i) pot fi utilizate în agricultură numai în conformitate cu prezenta directivă.
(2)Fără a aduce atingere Directivelor 75/442/CEE şi 78/319/CEE:
– nămolurile menţionate la Art. 2 litera (a) punctul (ii) pot fi utilizate în agricultură sub rezerva oricăror condiţii pe care statul membru în cauză le poate considera necesare pentru protecţia sănătăţii omului şi a mediului;
– nămolurile menţionate la Art. 2 litera (a) punctul (iii) pot fi utilizate în agricultură numai dacă utilizarea lor este reglementată de statul membru în cauză.
Art. 4
Valorile pentru concentraţiile de metale grele în solul pe care se aplică nămoluri, concentraţiile de metale grele din nămoluri şi cantităţile maxime anuale ale unor astfel de metale grele care pot fi introduse în soluri cu destinaţie agricolă sunt prezentate la anexele IA, IB şi IC.
Art. 5
Fără a aduce atingere articolului 12:
1.statele membre interzic utilizarea nămolurilor atunci când concentraţia unuia sau a mai multor metale grele din sol depăşeşte valorile limită pe care le stabilesc în conformitate cu anexa IA şi iau măsurile necesare pentru a asigura că aceste valori limită nu sunt depăşite ca urmare a utilizării nămolurilor;
2.statele membre reglementează utilizarea nămolurilor astfel încât acumularea de metale grele în sol să nu ducă la o depăşire a valorilor limită menţionate la alineatul (1). În acest scop, statele membre aplică una sau alta dintre procedurile prevăzute la literele (a) şi (b):
a)statele membre stabilesc cantităţile maxime de nămoluri exprimate în tone de materie uscată care poate fi aplicată pe sol pe unitatea de suprafaţă şi pe an, respectând în acelaşi timp valorile limită pentru concentraţia de metale grele în nămoluri, pe care acestea o stabilesc în conformitate cu anexa IB; sau
b)statele membre asigură respectarea valorilor limită pentru cantităţile de metale introduse în sol pe unitatea de suprafaţă şi pe unitatea de timp, prezentate la anexa IC.
Art. 6
Fără a aduce atingere articolului 7:
(a)nămolurile sunt tratate înainte de a fi utilizate în agricultură. Statele membre pot autoriza, cu toate acestea, în condiţii pe care le stabililesc, utilizarea nămolurilor netratate, dacă acestea sunt injectate sau introduse în sol;
(b)producătorii de nămoluri de epurare furnizează cu regularitate utilizatorilor toate informaţiile menţionate la anexa IIA.
Art. 7
Statele membre interzic utilizarea de nămoluri sau furnizarea de nămoluri în vederea utilizării lor:
(a)pe păşuni sau pe culturi furajere, dacă terenul este folosit pentru păşunat sau la recoltarea de culturi furajere pe aceste terenuri înainte de a fi trecut o anumită perioadă de timp. Această perioadă de timp, care trebuie stabilită de statele membre în funcţie de situaţia lor geografică şi climatică, nu poate în nici un caz să fie mai scurtă de trei săptămâni;
(b)pe culturile de legume şi fructe în timpul perioadei de vegetaţie, cu excepţia culturilor de pomi fructiferi;
(c)pe solurile destinate culturilor de legume şi fructe care sunt în mod normal în contact direct cu solul şi sunt consumate crude, pentru o perioadă de 10 luni înaintea recoltării şi în timpul recoltării.
Art. 8
Următoarele norme se respectă la utilizarea nămolurilor:
– utilizarea trebuie să ţină seama de necesităţile nutriţionale ale plantelor şi nu poate altera calitatea solurilor şi a apelor de suprafaţă şi subterane;
– dacă nămolurile sunt utilizate pe soluri al căror pH este mai mic decât 6, statele membre ţin seama de creşterea instabilităţii metalelor grele şi de absorbţia lor de către plante şi reduc, după caz, valorile limită pe care le-au stabilit în conformitate cu anexa IA.
Art. 9
Nămolurile şi solurile pe care acestea sunt utilizate se analizează după cum se menţionează la anexele IIA şi IIB.
Metodele de referinţă de prelevare de probe şi analiză sunt indicate la anexa IIC.
Art. 10
(1)Statele membre se asigură că sunt ţinute la zi registre care să conţină:
a)cantităţile de nămoluri produse şi cantităţile furnizate pentru agricultură;
b)compoziţia şi caracteristicile nămolurilor faţă de parametrii specificaţi la anexa IIA;
c)tipul de tratament efectuat, astfel cum este definit la Art. 2 litera (b);
d)numele şi adresele destinatarilor de nămoluri şi locul de utilizare a nămolurilor.
(2)Aceste registre trebuie să fie ţinute la dispoziţia autorităţilor competente şi servesc la stabilirea raportului de sinteză menţionat la Art. 17.
(3)Informaţiile privind metodele de tratament şi rezultatele analizelor sunt comunicate la cerere autorităţilor competente.
Art. 11
Statele membre pot excepta de la aplicarea dispoziţiilor Articolului 6 litera (b) şi ale Articolului 10 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) şi alineatul (2) nămolurile rezultate de la staţiile de epurare a apelor reziduale, a căror capacitate de tratare este mai mică de 300 kg de CBO5 pe zi, corespunzător unui număr de 5 000 locuitori, şi care sunt destinate în primul rând epurării apelor reziduale menajere.
Art. 12
Statele membre pot adopta, în cazul în care condiţiile impun acest lucru, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă.
Orice decizie de această natură se comunică de îndată Comisiei, în conformitate cu acordurile existente.
Art. 13
Adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic, în conformitate cu procedura menţionată la Art. 15, include dispoziţiile anexelor la prezenta directivă, cu excepţia parametrilor şi a valorilor cuprinse la anexele IA, IB şi IC, a oricăror factori care ar putea afecta evaluarea valorilor şi a parametrilor pentru analiză menţionaţi la anexele IIA şi IIB.
Art. 14
(1)Se instituie un comitet pentru adaptarea prezentei directive la progresul ştiinţific şi tehnic (denumit în continuare “comitetul”), constituit din reprezentanţii statelor membre şi prezidat de un reprezentant al Comisiei.
(2)Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.
Art. 15
(1)Dacă trebuie urmată procedura prevăzută de prezentul articol, comitetul este sesizat de preşedinte, fie la iniţiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.
(2)Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care preşedintele îl poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Comitetul hotărăşte cu o majoritate de 54 de voturi, voturile statelor membre fiind ponderate în conformitate cu Art. 148 alineatul (2) din tratat. Preşedintele nu participă la vot.
(3)_
a)Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.
b)Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absenţa avizului, Comisia propune Consiliului, fără întârziere, măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.
c)Dacă în termen de trei luni de la prezentarea propunerii Consiliul nu hotărăşte, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie.
Art. 16
(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de trei ani de la data notificării acesteia.
Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispoziţiilor de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 17
După cinci ani de la data notificării prezentei directive şi din patru în patru ani ulterior, statele membre pregătesc un raport de sinteză privind utilizarea nămolurilor în agricultură, precizând cantităţile de nămoluri utilizate, criteriile urmate şi orice dificultăţi întâmpinate; statele membre transmit acest raport Comisiei, care publică informaţiile conţinute în acesta. În temeiul acestui raport, Comisia înaintează, după caz, propunerile necesare pentru a asigura o mai bună protecţie a solului şi a mediului.
Art. 18
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
-****-
Adoptată la Luxemburg, 12 iunie 1986.
Pentru Consiliu
Preşedintele
P. WINSEMIUS

ANEXA IA: VALORILE LIMITĂ PENTRU CONCENTRAŢIILE DE METALE GRELE ÎN SOL
(mg/kg de materie uscată într-o probă reprezentativă de sol cu un pH de la 6 la 7, după cum se defineşte la anexa IIC)

Parametri

Valori limită (1)

Cadmiu

1-3

Cupru (2)

50-140

Nichel (2)

30-75

Plumb

50-300

Zinc (2)

150-300

Mercur

1-1,5

Crom (3)

(1)Statele membre pot autoriza o depăşire a valorilor limită fixate anterior în cazul utilizării nămolurilor pe terenuri care, la data notificării prezentei directive, sunt destinate eliminării nămolurilor, dar pe care se cultivă culturi destinate exclusiv pentru hrana animalelor. Statele membre trebuie să informeze Comisia cu privire la numărul şi tipul terenurilor respective. De asemenea, statele membre trebuie să încerce să asigure că nu există nici un pericol pentru sănătatea omului sau pentru mediu.
(2)Statele membre pot autoriza o depăşire a valorilor limită pentru aceşti parametri pentru soluri cu un pH constant mai mare decât 7. Concentraţiile maxime autorizate ale acestor metale grele nu trebuie să depăşească în nici un caz aceste valori cu mai mult de 50 %. De asemenea, statele membre trebuie să încerce să asigure că nu există nici un pericol pentru sănătatea omului sau pentru mediu, în special pentru apele subterane.
(3)Nu este posibil să se fixeze în această etapă valorile limită pentru crom. Consiliul va fixa aceste valori limită într-o etapă ulterioară pe baza propunerilor care urmează să fie înaintate Comisiei, în termen de un an de la data notificării prezentei directive.
ANEXA IB: VALORILE LIMITĂ PENTRU CONCENTRAŢIILE DE METALE GRELE DIN NĂMOLURILE DESTINATE UTILIZĂRII ÎN AGRICULTURĂ
(mg/kg de materie uscată)

Parametri

Valori limită

Cadmiu

20-40

Cupru

1 000-1 750

Nichel

300-400

Plumb

750-1 200

Zinc

2 500-4 000

Mercur

16-25

Crom (1)

(1)Nu este posibil să se fixeze în această etapă valorile limită pentru crom. Consiliul va fixa aceste valori limită într-o etapă ulterioară pe baza propunerilor ce urmează a fi înaintate Comisiei în termen de un an de la data notificării prezentei directive.
ANEXA IC: VALORILE LIMITĂ PENTRU CANTITĂŢILE DE METALE GRELE CARE POT FI INTRODUSE ANUAL ÎN TERENURILE AGRICOLE PE BAZA UNEI MEDII DE 10 ANI
(kg/ha/an)

Parametri

Valori limită (1)

Cadmiu

0,15

Cupru

12

Nichel

3

Plumb

15

Zinc

30

Mercur

0,1

Crom (2)

(1)Statele membre pot autoriza o depăşire a valorilor limită reprezentate mai sus în cazul utilizării nămolurilor pe terenuri care, la data notificării prezentei directive, sunt destinate eliminării nămolurilor, dar pe care se cultivă culturi destinate exclusiv pentru hrana animalelor. Statele membre trebuie să informeze Comisia cu privire la numărul şi tipul terenurilor respective. De asemenea, statele membre trebuie să încerce să asigure că nu există nici un pericol pentru sănătatea omului sau pentru mediu.
(2)Nu este posibil să se fixeze în această etapă valorile limită pentru crom. Consiliul va fixa aceste valori limită într-o etapă ulterioară pe baza propunerilor ce urmează a fi înaintate Comisiei în termen de un an de la data notificării prezentei directive.
ANEXA IIA: ANALIZA NĂMOLURILOR
1.De regulă, nămolurile trebuie analizate cel puţin o dată la şase luni. Dacă apar modificări în caracteristicile apei reziduale epurate, frecvenţa analizelor trebuie să fie mărită. Dacă rezultatele analizelor nu variază în mod semnificativ în decursul unui an întreg, nămolurile trebuie să fie analizate cel puţin o dată la 12 luni.
2.În cazul nămolurilor rezultate de la staţiile de epurare menţionate la Art. 11, dacă nu s-a efectuat o analiză a nămolurilor în cele 12 luni anterioare punerii în aplicare în fiecare stat membru a prezentei directive, trebuie să fie efectuată o analiză în termen de 12 luni de la această punere în aplicare sau, după caz, în termen de 6 luni de la decizia de autorizare a utilizării în agricultură a nămolurilor rezultate de la astfel de staţii. Statele membre decid cu privire la frecvenţa unor analize ulterioare pe baza rezultatelor analizei iniţiale, a oricăror modificări ale naturii apelor reziduale epurate şi a oricăror alţi factori relevanţi aferenţi.
3.Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (4), analiza ar trebui să includă următorii parametri:
– materie uscată, materie organică;
– pH;
– azot şi fosfor;
– cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc, mercur, crom.
4.În cazul cuprului, al zincului şi al cromului, dacă s-a demonstrat, spre satisfacţia autorităţii competente a statelor membre în cauză, că aceste metale nu sunt prezente sau sunt prezente doar în cantităţi neglijabile în apele reziduale epurate în staţia de epurare, statele membre decid cu privire la frecvenţa analizelor care trebuie efectuate.
ANEXA IIB: ANALIZA SOLULUI
1.Ori de câte ori se utilizează nămoluri care nu provin de la staţiile de epurare menţionate la Art. 11, statele membre trebuie să se asigure mai întâi ca conţinutul de metale grele din sol să nu depăşească valorile limită stabilite în conformitate cu anexa IA. În acest scop, statele membre decid ce analize vor fi efectuate, luând în considerare datele ştiinţifice disponibile privind caracteristicile şi omogenitatea solului.
2.Statele membre decid cu privire la frecvenţa analizelor ulterioare, luând în considerare conţinutul de metale din sol anterior utilizării nămolurilor, cantitatea şi compoziţia nămolurilor folosite şi orice alţi factori relevanţi aferenţi.
3.Analiza ar trebui să includă următorii parametri:
– pH;
– cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc, mercur şi crom.
ANEXA IIC: METODE DE PRELEVARE DE PROBE ŞI DE ANALIZĂ
1.Prelevare de probe de sol
Probele reprezentative de sol pentru analiză ar trebui să fie constituite în mod normal prin amestecarea împreună a 25 carote prelevate de pe un teren nu mai mare sau egal cu 5 ha, care este lucrat în acelaşi scop.
Probele trebuie luate la o adâncime de 25 cm în cazul în care adâncimea solului arabil este mai mică de această valoare; cu toate acestea, adâncimea de prelevare în acest ultim caz nu trebuie să fie mai mică de 10 cm.
2.Prelevări de probe de nămol
Nămolurile trebuie prelevate după tratare, însă înaintea livrării către utilizator, şi ar trebui să fie reprezentative pentru producţia de nămoluri.
3.Metode de analiză
Analiza metalelor grele trebuie să fie efectuată în urma mineralizării cu acid puternic. Metoda de referinţă de analiză trebuie să fie cea a spectrometriei cu absorbţie atomică, iar limita de detecţie pentru fiecare metal nu trebuie să fie mai mare de 10 % din valoarea limită adecvată.
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007
Categorii
Legislatie

Directiva 75/439/CEE din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolele 100 şi 235,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Adunării (1),
(1)JO C 85, 18.7.1974, p. 6.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 125, 16.10.1974, p. 33.

Întrucât orice neconcordanţă între dispoziţiile privind eliminarea uleiurilor uzate, deja în vigoare sau în curs de adoptare în fiecare dintre statele membre, poate genera condiţii inegale de concurenţă şi, astfel, poate afecta direct funcţionarea pieţei comune; întrucât este, în consecinţă, necesară o apropiere a legislaţiilor în acest domeniu, prevăzută la Art. 100 din tratat;
întrucât este necesar ca această apropiere a legislaţiilor să fie însoţită de acţiunea comunitară, astfel încât unul dintre obiectivele Comunităţii în domeniul protecţiei mediului să poată fi atins prin reglementări mai cuprinzătoare; întrucât este necesară aplicarea unor dispoziţii speciale în acest scop; întrucât competenţele de acţiune necesare în acest scop nu au fost prevăzute de tratat, trebuie invocat Art. 235 din tratat;
întrucât toate dispoziţiile cu privire la eliminarea uleiurilor uzate ar trebui să conţină ca obiectiv esenţial protecţia mediului împotriva efectelor nocive provocate de evacuarea, depozitarea sau tratarea acestor uleiuri;

întrucât reciclarea uleiurilor uzate ar putea genera o politică de aprovizionare cu combustibili;
întrucât programul de acţiune al Comunităţilor Europene în domeniul mediului (3) subliniază importanţa problemei legate de eliminarea uleiurilor uzate fără efecte nocive asupra mediului;
(3)JO C 112, 20.12.1973, p. 3.
întrucât cantităţile de uleiuri uzate, în special de emulsii, au crescut în cadrul Comunităţii;

Întrucât este nevoie de un sistem eficient şi coerent de tratare a uleiurilor uzate, care să nu genereze obstacole pentru comerţul intracomunitar şi nici să nu afecteze concurenţa, un sistem care să se aplice tuturor produselor de acest tip, chiar şi celor care sunt compuse doar parţial din ulei, şi care să asigure tratarea inofensivă a acestor produse în condiţii satisfăcătoare din punct de vedere economic;
întrucât un astfel de sistem trebuie să reglementeze tratarea, evacuarea, depozitarea şi colectarea uleiurilor uzate şi să asigure un sistem de autorizare pentru întreprinderile care elimină astfel de uleiuri, cu privire la colectarea şi/sau eliminarea obligatorie a acestor uleiuri în anumite cazuri şi la procedurile de inspecţie adecvate;
întrucât în cazurile în care anumite întreprinderi sunt obligate să colecteze şi/sau să elimine uleiurile uzate, trebuie să li se poată oferi compensaţii pentru acea parte a costurilor aferente care nu sunt acoperite din propriile venituri, iar aceste compensaţii pot fi finanţate, printre altele, printr-o taxă pe uleiurile noi sau regenerate,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1
În sensul prezentei directive, “uleiuri uzate” reprezintă orice produs uzat semilichid sau lichid, compus total sau parţial din ulei mineral sau sintetic, inclusiv reziduurile uleioase din rezervoare, amestecurile de ulei cu apă şi emulsiile de ulei în apă.

Art. 2
Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta colectarea şi eliminarea uleiurilor uzate în condiţii de siguranţă.

Art. 3
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în limita posibilităţilor, eliminarea uleiurilor uzate se efectuează prin reciclare (regenerare şi/sau ardere în alte scopuri decât pentru distrugere).

Art. 4
Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta interzicerea:
1.oricărei evacuări de uleiuri uzate în apele interioare de suprafaţă, în apele subterane, în apele de coastă şi în sistemele de canalizare-epurare;
2.oricărei depozitări şi/sau deversări de uleiuri uzate cu efect nociv asupra solului şi a oricărei evacuări necontrolate de reziduuri rezultate de la prelucrarea uleiurilor uzate;
3.oricărei prelucrări de uleiuri uzate care generează poluare atmosferică la un nivel care depăşeşte nivelul stabilit prin prevederile existente.

Art. 5
Atunci când scopurile definite la articolele 2, 3 şi 4 nu pot fi îndeplinite în nici un alt mod, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura efectuarea de către una sau mai multe întreprinderi a colectării şi/sau eliminării produselor furnizate acestor întreprinderi de către cei care le deţin, când acest lucru este adecvat în zona alocată acestor întreprinderi de către autorităţile competente.

Art. 6
Pentru a se conforma măsurilor luate în temeiul Articolului 4, orice întreprindere care elimină uleiuri uzate trebuie să obţină o autorizaţie.
Această autorizaţie trebuie acordată de către autorităţile competente după examinarea instalaţiilor, în cazurile în care acest lucru este necesar. Aceste autorităţi trebuie să impună condiţiile adecvate stadiului de dezvoltare tehnică.

Art. 7
În cazul în care o persoană care deţine uleiuri uzate nu se poate conforma măsurilor adoptate în conformitate cu Art. 4, aceasta trebuie să le pună la dispoziţia întreprinderii sau întreprinderilor menţionate la Art. 5.

Art. 8
Deţinătorii unor cantităţi de uleiuri uzate care conţin anumite impurităţi în concentraţii depăşind anumite procente trebuie să le manipuleze şi să le stocheze separat.
Autorităţile competente trebuie să stabilească procentele şi cantităţile respective, care pot diferi în funcţie de categoriile de produse menţionate la primul paragraf.

Art. 9
Întreprinderile care colectează şi/sau elimină uleiuri uzate trebuie să efectueze aceste operaţiuni astfel încât să nu existe riscuri evitabile de poluare a apei, aerului sau solului.

Art. 10
Orice întreprindere care produce, colectează şi/sau elimină anual o cantitate de uleiuri uzate depăşind o cantitate determinată, care va fi stabilită de fiecare stat membru, dar care nu poate fi mai mare de 500 de litri, trebuie:
– să realizeze înregistrări privind cantitatea, calitatea, originea şi locaţia acestor uleiuri şi privind expedierea şi recepţia lor, inclusiv şi datele de expediere şi recepţie şi/sau
– să furnizeze aceste informaţii autorităţilor competente la cerere.
Statele membre au dreptul de a stabili cantitatea de uleiuri uzate conform primului paragraf în funcţie de o cantitate echivalentă de ulei nou, calculată pe baza unui coeficient de conversie rezonabil.

Art. 11
Orice întreprindere care elimină uleiuri uzate trebuie să furnizeze autorităţilor competente, la cererea acestora, orice informaţii privind eliminarea sau depozitarea acestor uleiuri uzate şi a reziduurilor acestora.

Art. 12
Întreprinderile menţionate la Art. 6 trebuie inspectate periodic de către autorităţile competente, în special în privinţa conformităţii cu condiţiile lor de autorizare.

Art. 13
O concesie reciprocă pentru obligaţiile impuse de statele membre în conformitate cu Art. 5 constă în posibilitatea de acordare de compensaţii întreprinderilor de colectare şi/sau eliminare pentru serviciile prestate. Aceste compensaţii nu trebuie să depăşească costurile anuale neacoperite înregistrate efectiv de întreprindere, ţinând seama de un profit rezonabil.
Valoarea acestor compensaţii trebuie stabilită astfel încât să nu afecteze în mod semnificativ concurenţa sau să genereze tendinţe artificiale de comercializare a produselor.

Art. 14
Aceste compensaţii pot fi finanţate, printre altele, şi prin impunerea unei taxe pe produsele care, după utilizare, se transformă în uleiuri uzate, sau pe uleiurile uzate.
Finanţarea compensaţiilor trebuie să se conformeze principiului “poluatorul plăteşte”.

Art. 15
Fiecare stat membru trebuie să transmită periodic Comisiei informaţii privind expertiza sa tehnică, experienţa câştigată şi rezultatele obţinute în urma aplicării măsurilor luate în conformitate cu prezenta directivă.
Comisia trimite statelor membre un rezumat de ansamblu al acestor informaţii.

Art. 16
La fiecare trei ani, statele membre elaborează un raport privind situaţia eliminării uleiurilor uzate în ţările respective şi îl înaintează Comisiei.

Art. 17
Statele membre pun în aplicare măsurile necesare în conformitate cu prezenta directivă în termen de 24 de luni de la data notificării şi, începând de la data respectivă, informează Comisia în această privinţă.

Art. 18
Prevederile adoptate de statele membre în conformitate cu prezenta directivă pot fi aplicate progresiv întreprinderilor menţionate la art. 6 şi care existau în momentul notificării prezentei directive, în termen de patru ani de la data notificării menţionate.

Art. 19
Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern adoptate în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Art. 20
Prezenta directivă se adresează statelor membre.Adoptată la Luxemburg, 16 iunie 1975.
Pentru Consiliu
Preşedintele
R. RYAN

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007