Zi: 12 august 2021

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în  special articolul 100a, având în vedere propunerea Comisiei (1), (1)JO C 263, 12.10.1992, p. 1 şi JO C 285, 21.10.1993, p. 1.’ având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2), (2)JO C 129, 10.5.1993, p. 18. hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat (3), (3)Avizul Parlamentului European din 23 iunie 1993 (JO C 194, 19.7.1993, p. 177), Poziţia comună a Consiliului din 4 martie 1994 (JO C 137, 19.5.1994, p. 65) şi Decizia Parlamentului European din 4 mai 1994 (JO C 205, 25.7.1994, p. 163). Confirmat pe 2 decembrie 1993 (JO C 342, 20.12.1993, p. 15). Text comun al Comitetului de conciliere din 8 noiembrie 1994.

• întrucât diferitele măsuri interne cu privire la gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje trebuie armonizate, pe de o parte, pentru a preveni orice impact al acestora asupra mediului sau pentru a reduce un astfel de impact, asigurând astfel un grad ridicat de protecţie a mediului, şi, pe de altă parte, pentru a asigura funcţionarea pieţei interne şi pentru a evita obstacolele în calea comerţului şi denaturarea şi limitarea concurenţei în cadrul Comunităţii; întrucât cel mai bun mijloc de a preveni producerea deşeurilor de ambalaje este de a reduce volumul general al ambalajelor; întrucât, în raport cu obiectivele prezentei directive, este important să se respecte principiul general conform căruia măsurile adoptate într-un stat membru pentru a proteja mediul nu ar trebui să afecteze în mod negativ capacitatea altor state membre de a realiza obiectivele directivei; întrucât reducerea deşeurilor este esenţială pentru creşterea durabilă, menţionată în mod expres în Tratatul privind Uniunea Europeană; întrucât prezenta directivă ar trebui să reglementeze toate tipurile de ambalaje introduse pe piaţă şi toate deşeurile de ambalaje; întrucât, în consecinţă, Directiva 85/339/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind recipienţii pentru lichide destinate consumului uman (4) ar trebui abrogată;
  (4)JO L 176, 6.7.1985, p. 18, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/629/CEE (JO L 377.31.12.1991, p. 48). întrucât ambalajul are o funcţie socială şi economică vitală şi, în consecinţă, măsurile prevăzute prin prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere altor cerinţe legislative relevante care aduc atingere calităţii şi transportului ambalajelor sau bunurilor ambalate; întrucât, în conformitate cu strategia comunitară de gestionare a deşeurilor, prevăzută în Rezoluţia Consiliului din 7 mai 1990 privind politica în domeniul deşeurilor (5) şi Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (6), gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje ar trebui să includă, ca prioritate, prevenirea producerii de deşeuri de ambalaje, şi ca principii fundamentale suplimentare, refolosirea ambalajelor, reciclarea şi alte forme de recuperare a deşeurilor de ambalaje şi, în consecinţă, reducerea eliminării finale a unor astfel de deşeuri;
  (5)JO C 122, 18.5.1990, p. 2.
  (6)JO L 194, 25.7.1975, p. 39, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/156/CEE (JO L 78, 26.3.1991, p. 32).
• întrucât, până la realizarea unui progres ştiinţific şi tehnologic în privinţa unor procese de recuperare, refolosirea şi reciclarea ar trebui să fie avute în primul rând în vedere în ceea ce priveşte impactul asupra mediului; întrucât aceasta necesită crearea în statele membre a unor sisteme de garantare a returnării ambalajelor utilizate şi/sau a deşeurilor de la ambalaje; întrucât evaluările ciclurilor de viaţă ar trebui încheiate cât se poate de repede pentru a justifica o ierarhie clară între ambalajul refolosibil, reciclabil şi recuperabil;
  întrucât prevenirea producerii deşeurilor de ambalaje se realizează prin măsuri corespunzătoare, inclusiv prin iniţiative adoptate în cadrul statelor membre în conformitate cu obiectivele prezentei directive;
  întrucât statele membre pot încuraja, în conformitate cu tratatul, sistemele de refolosire a ambalajelor care pot fi refolosite în mod ecologic, pentru a profita de contribuţia unor astfel de sisteme la protecţia mediului;
• întrucât, din punct de vedere ecologic, reciclarea ar trebui considerată ca o parte importantă a recuperării, în special în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie şi de materii prime şi eliminarea finală a deşeurilor;
• întrucât recuperarea energiei este un mijloc efectiv de recuperare a deşeurilor de ambalaje;
  întrucât obiectivele stabilite în statele membre pentru recuperarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje ar trebui să se încadreze între anumite limite pentru a lua în considerare diferitele situaţii din statele membre şi pentru a evita crearea de bariere în calea comerţului şi denaturarea concurenţei;
• întrucât, pentru a obţine rezultate pe termen mediu şi pentru a oferi agenţilor economici, consumatorilor şi autorităţilor publice perspectivele necesare pe termen lung, ar trebui să se stabilească un termen mediu limită pentru atingerea obiectivelor menţionate anterior, precum şi un termen lung limită pentru obiectivele ce urmează a fi determinate într-o etapă ulterioară în vederea creşterii substanţiale a respectivelor obiective;
• întrucât Parlamentul European şi Consiliul ar trebui să examineze, pe baza rapoartelor Comisiei, experienţa practică dobândită de statele membre în cadrul activităţii desfăşurate pentru atingerea obiectivele menţionate anterior şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi ale tehnicilor de evaluare, cum ar fi bilanţurile de mediu;
• întrucât statelor membre, care au stabilit deja sau vor stabili în viitor programe ce merg dincolo de sfera obiectivelor, ar trebui să li se permită să urmărească atingerea respectivelor obiective în interesul unui nivel superior de protecţie a mediului, cu condiţia ca astfel de măsuri să nu determine perturbări ale pieţei interne şi să nu împiedice alte state membre să se conformeze prezentei directive; întrucât Comisia ar trebui să confirme astfel de măsuri după o verificare corespunzătoare;
• întrucât, pe de o parte, anumitor state membre li se poate permite să adopte obiective diminuate, date fiind împrejurările specifice din acele state membre, cu condiţia ca acestea să realizeze un obiectiv minim de recuperare în termenul standard, precum şi obiectivele standard, până la un termen mai lung;
• întrucât, pentru gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, este necesar ca statele membre să creeze sisteme de returnare, colectare şi recuperare; întrucât astfel de sisteme ar trebui deschise participării tuturor părţilor interesate şi ar trebui concepute astfel încât să se evite discriminările împotriva produselor importate, barierele în calea comerţului sau denaturarea concurenţei şi să se garanteze posibilitatea optimă de returnare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, în conformitate cu dispoziţiile tratatului;
• întrucât problema marcajului comunitar al ambalajelor necesită o analiză suplimentară, însă aceasta ar trebui hotărâtă de Comunitate în viitorul apropiat;
• întrucât, pentru a reduce impactul ambalajelor şi al deşeurilor de ambalaje asupra mediului şi pentru a evita barierele în calea comerţului şi denaturarea concurenţei, este de asemenea necesar să se definească cerinţele esenţiale care reglementează compoziţia şi caracterul refolosibil şi recuperabil (inclusiv reciclabil) al ambalajelor;
• întrucât prezenţa metalelor nocive şi a altor substanţe în componenţa ambalajelor ar trebui limitată, dat fiind impactului lor asupra mediului (în special din punct de vedere al posibilei lor prezenţe în emisii sau cenuşi, atunci când ambalajele sunt incinerate, sau în cazul levigării, atunci când ambalajele sunt depozitate); întrucât este esenţial ca într-o primă etapă de reducere a toxicităţii deşeurilor de ambalaje să se prevină acumularea de metale grele toxice în ambalaje şi să se asigure că astfel de substanţe nu sunt eliberate în mediu, aceasta, cu anumite excepţii care ar trebui să fie stabilite de către Comisie, în cazuri specifice, potrivit unei proceduri de comitet;
• întrucât, pentru a se atinge un nivel ridicat de reciclare şi pentru a se evita problemele de sănătate şi securitate de către cei care sunt angajaţi să colecteze şi să prelucreze deşeurile de ambalaje, este esenţial ca astfel de deşeuri să fie sortate la sursă;
• întrucât cerinţele cu privire la producerea ambalajelor nu ar trebui să se aplice ambalajelor utilizate pentru un anumit produs înainte de data intrării în vigoare a prezentei directive; întrucât, de asemenea, este necesară o perioadă de tranziţie pentru comercializarea ambalajului;
  întrucât sincronizarea dispoziţiilor privind introducerea pe piaţă a ambalajului care respectă toate cerinţele esenţiale ar trebui să ţină seama de faptul că standarde europene sunt în curs de elaborare de către organismul competent de standardizare; întrucât, cu toate acestea, dispoziţiile privind mijloacele de probă cu privire la conformitatea standardelor naţionale ar trebui să fie aplicate fără întârziere;
  întrucât ar trebui promovată elaborarea standardelor europene pentru cerinţele esenţiale şi alte probleme conexe;
• întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă implică dezvoltarea unor capacităţi de recuperare şi reciclare, precum şi asigurarea unor spaţii comerciale pentru materiale de ambalaj reciclate;
  întrucât includerea materialului reciclat în ambalajul respectiv nu ar trebui să contravină dispoziţiilor relevante cu privire la igiena, sănătatea şi siguranţa consumatorilor;
• întrucât sunt necesare date din întreaga Comunitate cu privire la ambalajele şi deşeurile de ambalaje pentru a monitoriza punerea în aplicare a obiectivelor prezentei directive;
• întrucât este esenţial ca toţi cei implicaţi în producerea, utilizarea, importul şi distribuţia ambalajelor şi a produselor ambalate să devină mai conştienţi de măsura în care un ambalaj se poate transforma în deşeu şi ca, în conformitate cu principiul “poluatorul plăteşte”, să accepte responsabilitatea ce le revine pentru astfel de deşeuri; întrucât dezvoltarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în prezenta directivă ar trebui să implice şi să necesite strânsa cooperare a tuturor partenerilor, dacă este cazul, într-un spirit de responsabilitate comună;
  întrucât consumatorii joacă un rol esenţial în gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi, astfel, trebuie să fie bine informaţi pentru a-şi adapta comportamentul şi atitudinile;
• întrucât includerea unui capitol specific privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje în planurile de gestionare a deşeurilor în temeiul Directivei 75/442/CEE va contribui la punerea efectivă în aplicare a prezentei directive;
• întrucât, pentru a facilita realizarea obiectivelor prezentei directive, ar putea fi necesară utilizarea de către Comunitate şi statele membre a unor instrumente economice în conformitate cu dispoziţiile tratatului, astfel încât să se evite noi forme de protecţionism;
• întrucât statele membre ar trebui, fără a aduce atingere Directivei 83/189/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 de stabilire a procedurii de furnizare de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice (1), să notifice Comisia cu privire la orice proiect de măsuri pe care acestea intenţionează să le adopte, înainte de adoptarea lor, astfel încât să se poată stabili dacă acestea sunt sau nu în conformitate cu directiva;
  (1)JO L 109, 26.4.1983, p. 8, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/400/CEE (JO L 221, 6.8.1992, p. 55).
  întrucât adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic a sistemului de identificare a ambalajelor şi a formatelor referitoare la un sistem de baze de date ar trebui asigurată de către Comisie în temeiul unei proceduri de comitet;
• întrucât este necesar să se prevadă măsuri specifice ce urmează a fi luate pentru a face faţă oricăror dificultăţi în punerea în aplicare a prezentei directive în conformitate, dacă este cazul, cu aceeaşi procedură de comitet,
  ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1: Obiective
(1)Prezenta directivă urmăreşte să armonizeze măsurile naţionale privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de la ambalaje, pe de o parte, pentru a preveni orice impact al acestora asupra mediului din toate statele membre, precum şi din ţări terţe, sau pentru a reduce un astfel de impact, asigurând astfel un grad ridicat de protecţie a mediului, şi, pe de altă parte, pentru a asigura funcţionarea pieţei interne şi pentru a evita obstacolele în calea comerţului şi denaturarea şi limitarea concurenţei din cadrul Comunităţii.
(2)În acest scop, prezenta directivă stabileşte măsurile destinate, ca prioritate, prevenirii producerii deşeurilor de ambalaje şi, ca principii fundamentale suplimentare, reutilizării ambalajelor, reciclării şi altor forme de recuperare a deşeurilor de ambalaje şi, în consecinţă, reducerii eliminării finale a unor astfel de deşeuri.

Art. 2: Domeniu de aplicare
(1)Prezenta directivă are ca obiect toate ambalajele introduse pe piaţă din cadrul Comunităţii şi toate deşeurile de ambalaje, fie că ele sunt utilizate, fie că provin din industrie, comerţ, birouri, magazine, servicii, gospodărie sau din orice alt domeniu, indiferent de materialul utilizat.
(2)Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere cerinţelor de calitate existente pentru ambalaje, cum ar fi cele privind siguranţa, protecţia sănătăţii şi igiena produselor ambalate, cerinţelor existente de transport sau dispoziţiilor Directivei 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deşeurile periculoase (2).
(2)JOL 377, 31.12.1991, p. 20.

Art. 3: Definiţii
În înţelesul prezentei directive:
1.”ambalaje” înseamnă toate produsele realizate din orice materiale, de orice natură, utilizate pentru a conţine, proteja, manevra, furniza şi prezenta bunurile, de la materii prime la bunuri prelucrate, de la producător la utilizator sau consumator. Articolele “nereturnabile” utilizate în aceleaşi scopuri trebuie, de asemenea, considerate ambalaje.
“Ambalajul” constă numai din:
a)ambalaj de vânzare sau ambalaj primar, adică ambalajul conceput pentru a constitui o unitate de vânzare pentru un utilizator sau consumator final la punctul de achiziţie;
b)ambalaj grupat sau ambalaj secundar, adică ambalajul conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui anumit număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acestea sunt vândute ca atare consumatorului sau utilizatorului final sau dacă servesc numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; acesta poate fi înlăturat din produs fără a-i afecta caracteristicile;
c)ambalaj pentru transport sau ambalaj terţiar, adică ambalajul conceput pentru a înlesni manevrarea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate pentru a preveni manevrarea fizică şi pagubele datorate transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene;
2.”deşeuri de ambalaj” înseamnă orice ambalaj sau material de ambalaj, conform definiţiei deşeurilor din Directiva 75/442/CEE, cu excepţia reziduurilor din producţie;
3.”gestionarea deşeurilor de ambalaje” înseamnă gestionarea deşeurilor, aşa cum este definită în Directiva 75/442/CEE;
4.”prevenire” înseamnă reducerea cantităţii şi nocivităţii pentru mediu a:
– materialelor şi a substanţelor conţinute în ambalaje şi deşeurile de ambalaje;
– ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje la nivel de proces de producţie şi în etapele de comercializare, distribuţie, utilizare şi eliminare,
în special prin dezvoltarea de produse şi tehnologii “curate”;
5.”refolosire” înseamnă orice operaţie prin care ambalajul, conceput şi proiectat pentru a realiza în cadrul ciclului său de viaţă un număr minim de parcursuri sau rotaţii, este reumplut sau utilizat în acelaşi scop pentru care a fost conceput, cu sau fără suportul produselor auxiliare prezente pe piaţă, dând posibilitatea ambalajului să fie reumplut; astfel de ambalaje refolosite vor deveni deşeuri de ambalaje atunci când nu vor mai putea fi refolosite;
6.”recuperare” înseamnă oricare dintre operaţiunile aplicabile prevăzute în anexa II.B la Directiva 75/442/CEE;
7.”reciclare” înseamnă reprelucrarea într-un proces de producţie a deşeurilor în scopul original sau în alte scopuri, inclusiv reciclarea organică, cu excepţia însă a recuperării energiei;
8.”recuperarea energiei” înseamnă utilizarea deşeurilor de ambalaje combustibile ca mijloc de generare a energiei prin incinerare directă, cu sau fără alte deşeuri, însă cu recuperare de căldură;
9.”reciclare organică” înseamnă tratarea aerobă (compostare) sau anaerobă (biometanizare), în condiţii controlate şi utilizând microorganisme, a părţilor biodegradabile ale deşeurilor de ambalaje, care produce reziduuri organice stabilizate sau metan. Rampa de gunoi nu este considerată o formă de reciclare organică;
10.”eliminare” înseamnă oricare dintre operaţiile aplicabile prevăzute în anexa II.A la Directiva 74/442/CEE;
11.”agenţi economici”, în ceea ce priveşte ambalajele, înseamnă furnizorii de materiale de ambalaj, producătorii şi transformatorii de ambalaje, manipulatorii şi utilizatorii, importatorii, comercianţii şi distribuitorii, autorităţile şi organizaţiile publice;
12.”acord voluntar” înseamnă acordul oficial încheiat între autorităţile publice competente ale statului membru şi sectoarele economice interesate, care trebuie să fie deschis tuturor partenerilor care doresc să întrunească condiţiile acordului, în vederea realizării obiectivelor prezentei directive.

Art. 4: Prevenirea
(1)Statele membre asigură ca, pe lângă măsurile de prevenire a formării de deşeuri de ambalaje, adoptate în conformitate cu articolul 9, să se introducă şi alte măsuri de prevenire. Astfel de măsuri pot consta din programe naţionale sau acţiuni similare adoptate, dacă este cazul, prin consultarea cu alţi agenţi economici, şi proiectate pentru a pune laolaltă şi a profita de numeroasele iniţiative din cadrul statelor membre cu privire la prevenire. Acestea trebuie să se conformeze obiectivelor prezentei directive, definite în articolul 1 alineatul (1).
(2)Comisia trebuie să ajute la promovarea prevenirii, încurajând dezvoltarea unor standarde europene corespunzătoare, în conformitate cu articolul 10.

Art. 5
Statele membre pot încuraja sistemele de refolosire a ambalajelor, care pot fi refolosite în mod ecologic, în conformitate cu dispoziţiile tratatului.

Art. 6: Recuperare şi reciclare
(1)Pentru a se conforma obiectivelor prezentei directive, statele membre iau măsurile necesare atingerii următoarelor obiective pe întregul lor teritoriu:
a)în termen de cel mult cinci ani de la data până la care prezenta directivă trebuie aplicată în legislaţia internă, va fi recuperată între minimum 50 % şi maximum 65 % din masa deşeurilor de ambalaje;
b)pentru atingerea aceluiaşi obiectiv general şi în acelaşi termen, între minimum 25 % şi maximum 45 % din masa totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje va fi reciclată cu un minim de 15 % din greutatea fiecărui material de ambalaj;
c)în termen de cel mult 10 ani de la data până la care prezenta directivă trebuie aplicată în legislaţia internă, un procent din deşeurile de ambalaje va fi recuperat şi reciclat, acest procent fiind determinat de către Consiliu în conformitate cu alineatul (3) litera (b), în vederea creşterii substanţiale a obiectivelor menţionate la literele (a) şi (b).
(2)Dacă este cazul, statele membre trebuie să încurajeze utilizarea materialelor obţinute în urma reciclării deşeurilor de ambalaje la fabricarea de ambalaje şi de alte produse.
(3)_
a)Parlamentul European şi Consiliul examinează, pe baza unui raport provizoriu al Comisiei şi, în termen de patru ani de la data menţionată la alineatul (1) litera (a), pe baza unui raport final, experienţa dobândită în statele membre în urmărirea obiectivelor şi scopului prevăzut la alineatul (1) literele (a) şi (b) şi alineatul (2) şi rezultatele cercetării ştiinţifice şi tehnicilor de evaluare, cum ar fi bilanţurile de mediu;
b)în termen de cel mult şase luni înainte de încheierea primei faze de cinci ani menţionată la alineatul (1) litera (a), Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabileşte obiectivele pentru cea de a doua fază de cinci ani menţionată la alineatul (1) litera (c). Acest proces va fi repetat la fiecare cinci ani după aceea.
(4)Măsurile şi obiectivele menţionate la alineatul (1) literele (a) şi (b) sunt publicate de către statele membre şi fac obiectul unei campanii de informare în rândul publicului larg şi al agenţilor economici.
(5)Grecia, Irlanda şi Portugalia, datorită situaţiei lor specifice, adică a numărului mare de insule mici, a prezenţei de zone rurale şi muntoase şi a nivelului curent redus al consumului de ambalaje, pot decide:
a)să atingă, în termen de cel mult cinci ani de la data aplicării prezentei directive, obiective mai reduse decât cele stabilite la alineatul (1) literele (a) şi (b), însă ating cel puţin 25 % pentru recuperare;
b)să amâne în acelaşi timp atingerea obiectivelor de la alineatul (1) literele (a) şi (b) pentru un termen mai îndepărtat, care, cu toate acestea, nu va depăşi 31 decembrie 2005.
(6)Statele membre care au stabilit sau vor stabili programe care depăşesc obiectivele menţionate la alineatul (1) literele (a) i (b) şi care prevăd în acest scop capacităţi corespunzătoare de reciclare şi recuperare pot urmări atingerea acelor obiective pentru realizarea unui nivel ridicat de protecţie a mediului, cu condiţia ca acele măsuri să evite perturbările de pe piaţa internă şi să nu împiedice respectarea directivei de către alte state membre. Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia confirmă aceste măsuri după ce a verificat, în cooperare cu statele membre, dacă sunt în conformitate cu consideraţiile de mai sus şi nu constituie un mijloc arbitrar de discriminare sau o restricţie deghizată în calea comerţului dintre statele membre.

Art. 7: Sistemele de returnare, colectare şi recuperare
(1)Statele membre trebuie să ia măsurile necesare în vederea stabilirii sistemelor astfel încât să asigure:
a)returnarea şi/sau colectarea ambalajelor folosite şi/sau a deşeurilor de ambalaje de la consumator, alt utilizator final sau de pe fluxul deşeurilor pentru a-l îndrepta spre cea mai bună alternativă de gestionare a deşeurilor;
b)refolosirea sau recuperarea, inclusiv reciclarea ambalajelor şi/sau a deşeurilor de ambalaje colectate,
în vederea atingerii obiectivelor prevăzute în prezenta directivă.
Aceste sisteme sunt deschise participării agenţilor comerciali din sectoarele interesate şi autorităţilor publice competente. Acestea se aplică şi produselor importate, în condiţii nediscriminatorii, inclusiv modalităţile detaliate şi orice tarife impuse accesului la respectivele sisteme, şi sunt proiectate astfel încât să evite barierele în calea comerţului sau denaturarea concurenţei, în conformitate cu dispoziţiile tratatului.
(2)Măsurile menţionate la alineatul (1) trebuie să facă parte dintr-o politică care va reglementa toate ambalajele şi deşeurile de ambalaje şi iau în considerare în special cerinţele privind protecţia mediului şi a sănătăţii, securităţii şi igienei consumatorului; protecţia calităţii, autenticitatea şi caracteristicile tehnice ale bunurilor ambalate şi ale materialelor utilizate; şi protecţia drepturilor de proprietate industrială şi comercială.

Art. 8: Sistemul de identificare şi marcaj
(1)Consiliul, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratat, decide în termen de cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive cu privire la marcajul ambalajelor.
(2)Pentru a facilita colectarea, refolosirea şi recuperarea, inclusiv reciclarea, ambalajul trebuie să indice natura materialului (materialelor) utilizate pentru ambalajul respectiv, în scopul identificării şi clasificării sale de către sectorul respectiv.
În acest scop, Comisia stabileşte, în termen de cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive, pe baza anexei I şi în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, numerotarea şi abrevierile pe care se bazează sistemul de identificare şi specifică ce materiale trebuie supuse sistemului de identificare în conformitate cu aceeaşi procedură.
(3)Ambalajul trebuie să poarte marcajul corespunzător fie pe ambalajul în sine, fie pe etichetă. Marcajul trebuie să fie vizibil şi uşor de citit. El trebuie să fie durabil în timp, chiar şi după deschiderea ambalajului.

Art. 9: Cerinţe esenţiale
(1)Statele membre se asigură că în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive ambalajele pot fi introduse pe piaţă numai dacă respectă toate cerinţele esenţiale definite de prezenta directivă, inclusiv anexa II.
(2)Statele membre prezumă, începând cu data stabilită în articolul 22 alineatul (1), respectarea tuturor cerinţelor esenţiale prevăzute de prezenta directivă, inclusiv anexa II, în cazul ambalajelor care se conformează:
a)standardelor armonizate relevante, ale căror numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Statele membre publică numerele de referinţă ale standardelor care transpun aceste standarde armonizate;
b)standardelor naţionale relevante menţionate la alineatul (3), în măsura în care, în domeniile reglementate de astfel de standarde, nu există standarde armonizate.
(3)Statele membre comunică Comisiei textul standardelor lor naţionale, menţionate la alineatul (2) litera (b), despre care acestea consideră că se conformează cerinţelor menţionate în prezentul articol. Comisia înaintează imediat astfel de texte statelor membre.
Statele membre publică referinţele acestor standarde. Comisia se asigură că acestea sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
(4)Atunci când un stat membru sau Comisia consideră că standardele menţionate la alineatul (2) nu respectă întru totul cerinţele esenţiale menţionate la alineatul (1), Comisia şi statul membru interesat aduc cazul în faţa Comitetului constituit în temeiul Directivei 83/189/CEE, indicând motivele. Comitetul emite fără întârziere un aviz.
În temeiul avizului Comitetului, Comisia informează statele membre dacă este sau nu este necesar să retragă respectivele standarde din publicaţiile menţionate la alineatele (2) şi (3).

Art. 10: Standardizarea
Comisia promovează, după caz, elaborarea de standarde europene cu privire la cerinţele esenţiale menţionate în anexa II.
Comisia promovează, în special, elaborarea de standarde europene privind:
– criteriile şi metodologiile pentru analiza ciclului de viaţă al ambalajului;
– metodele pentru măsurarea şi verificarea prezenţei metalelor grele şi a altor substanţe periculoase în componenţa ambalajelor şi eliberarea lor în mediu din ambalaje şi deşeurile de ambalaje;
– criteriile pentru un conţinut minim de material reciclat în cadrul ambalajului pentru tipurile adecvate de ambalaj;
– criteriile pentru metodele de reciclare;
– criteriile pentru metodele de compostare şi compostul produs;
– criteriile pentru marcajul ambalajelor.

Art. 11: Nivelul concentraţiei de metale grele prezente în ambalaj
(1)Statele membre se asigură că totalul nivelurilor concentraţiei de plumb, cadmiu, mercur şi crom hexavalent prezente în ambalaje sau în componentele ambalajului nu depăşeşte următoarele valori, după cum urmează:
– 600 ppm raportat la masă, doi ani după data menţionată la articolul 22 litera (i);
– 250 ppp raportat la masă, trei ani după data menţionată la articolul 22 litera (i);
– 100 ppm raportat la masă, cinci ani după data menţionată la articolul 22 litera (i).
(2)Nivelurile de concentraţie menţionate la alineatul (1) nu se aplică ambalajelor realizate în întregime din cristal cu conţinut de plumb, definite în Directiva 69/493/CEE (1).
(1)JOL 326, 29.12.1969, p. 36.
(3)Comisia stabileşte, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21:
– condiţiile potrivit cărora nivelurile de concentraţie de mai sus nu se vor aplica materialelor reciclate şi produselor derivate care se află într-un lanţ închis şi controlat;
– tipurile de ambalaj care sunt exceptate de la cerinţele menţionate la alineatul (1) a treia liniuţă.

Art. 12: Sisteme de informaţii
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca bazele de date privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje să fie create, acolo unde nu există încă, în mod armonizat, astfel încât să-şi aducă contribuţia la monitorizarea de către statelor membre şi Comisie a punerii în aplicare a obiectivelor prevăzute de prezenta directivă.
(2)În acest scop, bazele de date furnizează în special informaţii privind mărimea, caracteristicile şi evoluţia ambalajelor şi a fluxurilor de deşeuri de ambalaje (inclusiv informaţii privind toxicitatea sau pericolul materialelor de ambalaj şi al componentelor utilizate pentru fabricarea lor) la nivelul fiecărui stat membru.
(3)În vederea armonizării caracteristicilor şi prezentării datelor produse şi pentru a face ca datele statelor membre să fie compatibile, statele membre furnizează Comisiei datele disponibile prin intermediul unor formulare-tip, care vor fi adoptate de către Comisie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei directive, pe baza anexei III, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.
(4)Statele membre iau în considerare problemele specifice întreprinderilor mici şi mijlocii în ceea ce priveşte furnizarea de date detaliate.
(5)Datele obţinute sunt puse la dispoziţie împreună cu rapoartele naţionale menţionate la articolul 17 şi sunt actualizate în rapoarte ulterioare.
(6)Statele membre solicită tuturor agenţilor economici implicaţi să furnizeze autorităţilor competente date sigure privind sectoarele lor de activitate, după cum se prevede în prezentul articol.

Art. 13: Informaţiile pentru utilizatorii de ambalaje
Statele membre iau măsuri, în termen de doi ani de la data menţionată la articolul 22 alineatul (1), pentru ca utilizatorii de ambalaje, inclusiv, în special, consumatorii, să obţină informaţiile necesare privind:
– sistemele de returnare, colectare şi recuperare care le sunt disponibile;
– rolul lor de a contribui la refolosirea, recuperarea şi reciclarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje;
– sensul marcajelor pe ambalajele existente pe piaţă;
– elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, menţionate la articolul 14.

Art. 14: Planuri de gestionare
Potrivit obiectivelor şi măsurilor menţionate în prezenta directivă, statele membre includ în planurile de gestionare a deşeurilor, necesare conform articolului 17 din Directiva 75/442/CEE, un capitol specific privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, inclusiv măsurile adoptate în temeiul articolelor 4 şi 5.

Art. 15: Instrumente economice
Acţionând în baza dispoziţiilor specifice ale tratatului, Consiliul adoptă instrumente economice pentru a promova punerea în aplicare a obiectivelor prevăzute de prezenta directivă. În absenţa unor astfel de măsuri, statele membre pot adopta măsuri de punere în aplicare a acestor obiective şi a obligaţiilor ce reies din tratat, în conformitate cu principiile care reglementează politica comunitară de mediu, inter alia, principiul “poluatorul plăteşte”.

Art. 16: Notificarea
(1)Fără a aduce atingere Directivei 83/189/CEE, înainte de a adopta astfel de măsuri, statele membre notifică Comisiei proiectele de măsuri pe care ele intenţionează să le adopte în cadrul prezentei directive, excluzând măsurile de natură fiscală, dar incluzând specificaţiile tehnice legate de măsurile fiscale care încurajează respectarea acestor specificaţii tehnice, pentru a permite Comisiei să le examineze în temeiul dispoziţiilor existente, urmărind în fiecare caz procedura în conformitate cu prezenta directivă.
(2)Dacă măsura propusă este, de asemenea, o problemă de natură tehnică, în înţelesul Directivei 83/189/CEE, statul membru în cauză poate indica, atunci când urmează procedurile de notificare menţionate în prezenta directivă, faptul că notificarea este de asemenea valabilă pentru Directiva 83/189/CEE.

Art. 17: Obligaţia de a raporta
Statele membre raportează Comisiei cu privire la aplicarea prezentei directive în conformitate cu articolul 5 din Directiva 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare şi raţionalizare a rapoartelor privind punerea în aplicare a anumitor directive privind mediul (1). Primul raport acoperă perioada 1995-1997.
(1)JOL 377, 31.12.1991, p. 48.

Art. 18: Libertatea de a introduce pe piaţă
Statele membre nu împiedică introducerea pe piaţa de pe teritoriul lor a ambalajelor care se conformează dispoziţiilor prezentei directive.

Art. 19: Adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic
Modificările necesare adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic a sistemului de identificare – menţionate la articolul 8 alineatul (2), în anexa I şi la articolul 10 ultima liniuţă – şi formularele-tip referitoare la sistemul de baze de date – menţionate la articolul 12 alineatul (3) şi în anexa III – trebuie adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21.

Art. 20: Măsuri specifice
(1)Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 21, stabileşte măsurile tehnice necesare pentru a face faţă oricăror dificultăţi întâmpinate în aplicarea dispoziţiilor prezentei directive, în special în ceea ce priveşte ambalajul primar pentru dispozitive medicale şi produse farmaceutice, ambalajele mici şi ambalajele de lux.
(2)Comisia prezintă de asemenea un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la orice altă măsură care trebuie luată şi, dacă este cazul, acesta este însoţit de o propunere.

Art. 21: Procedura de comitet
(1)Comisia este sprijinită de un comitet format din reprezentanţi ai statelor membre şi prezidat de reprezentantul Comisiei.
(2)Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care preşedintele îl poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută în articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanţilor statelor membre sunt ponderate în modul stabilit în articolul menţionat. Preşedintele nu participă la vot.
(3)_
a)Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.
b)Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absenţa avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.
Dacă, la expirarea unui termen care nu poate în nici un caz depăşi trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăşte, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie.

Art. 22: Punerea în aplicare în legislaţia internă
(1)Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1996. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2)Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3)În plus, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre toate actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în domeniul de aplicare a prezentei directive.
(4)Cerinţele pentru fabricarea ambalajelor nu se aplică în nici un caz ambalajelor utilizate pentru un produs dat, înainte de data intrării în vigoare a prezentei directive.
(5)Statele membre permit, pentru o perioadă care nu depăşeşte cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, introducerea pe piaţă a ambalajelor fabricate înainte de această dată şi care sunt conforme cu legislaţia internă existentă.

Art. 23
Prin prezenta, Directiva 85/339/CEE se abrogă cu începere de la data menţionată la articolul 22 alineatul (1).

Art. 24
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Art. 25
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 20 decembrie 1994.
Pentru Parlamentul European
Preşedintele
K. HANSCH
Pentru Consiliu
Preşedintele
K. KINKEL

ANEXA I: SISTEMUL DE IDENTIFICARE
Numerotarea utilizată este de la 1 la 19 pentru material plastic, de la 20 la 39 pentru hârtie şi carton, de la 40 la 49 pentru metale, de la 50 la 59 pentru lemn, de la 60 la 69 pentru textile şi de la 70 la 79 pentru sticlă.
Sistemul de identificare poate de asemenea utiliza abrevierile materialului (materialelor) relevant(e) (de exemplu PEMD: polietilenă de mare densitate). Materialele pot fi identificate printr-un sistem de numerotare şi/sau abreviere. Mărcile de identificare apar în centru sau sub marcajul grafic, care indică natura refolosibilă sau recuperabilă a ambalajelor.

ANEXA II: CERINŢE ESENŢIALE PRIVIND COMPOZIŢIA ŞI NATURA REFOLOSIBILĂ ŞI RECUPERABILĂ, INCLUSIV RECICLABILĂ, A AMBALAJELOR
1.Cerinţele specifice fabricării şi compoziţiei ambalajelor
– Ambalajul trebuie fabricat astfel încât volumul şi masa ambalajului să fie limitate la cantitatea minimă corespunzătoare pentru a menţine nivelul necesar de siguranţă, igienă şi acceptare pentru produsul ambalat şi pentru consumator.
– Ambalajul trebuie proiectat, produs şi comercializat astfel încât să permită refolosirea şi recuperarea sa, inclusiv reciclarea, şi să reducă impactul său asupra mediului atunci când deşeurile de ambalaje sau reziduurile rezultate din operaţiunile de gestionare a deşeurilor de ambalaje sunt eliminate.
– Ambalajul trebuie să fie astfel fabricat, încât prezenţa substanţelor nocive sau a altor substanţe şi materiale periculoase în compoziţia materialului de ambalaj sau a oricărui component al acestuia să fie redusă în emisii, cenuşă sau levigat, atunci când ambalajele sau reziduurile rezultate în urma operaţiunilor de gestionare a deşeurilor de ambalaje sunt incinerate sau depozitate în rampele de gunoi.
2.Cerinţe specifice naturii refolosibile a ambalajelor
Următoarele cerinţe trebuie să fie respectate cumulativ:
– proprietăţile şi caracteristicile fizice ale ambalajului permit un număr de cicluri sau rotaţii în condiţii de utilizare normale preconizate;
– posibilitatea prelucrării ambalajului uzat în vederea respectării cerinţelor de sănătate şi securitate a forţei de muncă;
– îndeplinirea cerinţelor specifice ambalajelor recuperabile, atunci când ambalajul nu mai poate fi refolosit şi astfel devine un deşeu.
3.Cerinţe specifice naturii recuperabile a ambalajului
a)Ambalaj recuperabil prin reciclarea materialului
Ambalajul trebuie să fie fabricat astfel încât să permită reciclarea unui anumit procent din masa materialelor utilizate pentru fabricarea produselor vandabile, în conformitate cu standarde existente în Comunitate. Stabilirea acestui procent poate varia, în funcţie de tipul de material din care s-a făcut ambalajul.
b)Ambalaj recuperabil prin recuperarea de energie
Deşeurile de ambalaje, prelucrate în scopul recuperării energiei, trebuie să aibă o valoare calorifică inferioară minimă pentru a permite optimizarea recuperării energiei.
c)Ambalaj recuperabil sub formă de compost
Deşeurile de ambalaje prelucrate în scopul compostării sunt de natură biodegradabilă, astfel încât să nu împiedice colectarea separată şi procesul sau activitatea de compostare în care sunt introduse.
d)Ambalaje biodegradabile
Deşeurile de ambalaje biodegradabile sunt de o asemenea natură, încât pot să suporte descompunerea fizică, chimică, termică sau biologică, astfel încât majoritatea composturilor finisate se descompun, în cele din urmă, în bioxid de carbon, biomasă şi apă.
ANEXA III: DATE CARE URMEAZĂ SĂ FIE INCLUSE DE STATELE MEMBRE ÎN BAZELE LOR DE DATE PRIVIND AMBALAJELE ŞI DEŞEURILE DE AMBALAJE (ÎN CONFORMITATE CU TABELELE 1-4)
1.Pentru ambalajul primar, secundar şi terţiar:
a)cantităţi, pentru fiecare categorie mare de materiale, de ambalaje consumate pe teritoriul ţării (produse + importate, minus exportate) (Tabelul l);
b)cantităţi refolosite (Tabelul 2).
2.Pentru deşeurile de la ambalajele menajere şi nemenajere:
a)cantităţi pentru fiecare categorie mare de materiale recuperate şi eliminate pe teritoriul ţării (produse + importate, minus exportate) (Tabelul 3);
b)cantităţi reciclate şi cantităţi recuperate pentru fiecare categorie mare de materiale (Tabelul 4).

TABELUL 1

Cantitatea de ambalaje (primare, secundare şi terţiare) consumate pe teritoriul naţional

	Tonă produs	-Tone exportate	+ Tone importate	= Total
Sticlă
Material plastic
Hârtie/carton (inclusiv material compozit)
Metal
Lemn
Altele
Total

 

TABELUL 2

Cantitatea de ambalaje (primare, secundare şi terţiare) reutilizate pe teritoriul naţional

	Tone de ambalaj consumat	Ambalaj reutilizat
		Tone	Procentaj
Sticlă
Material plastic
Hârtie/carton (inclusiv material compozit)
Metal
Lemn
Altele
Total

 

TABELUL 3

Cantitatea de deşeuri de ambalaje recuperate şi eliminate pe teritoriul naţional

	Tone de deşeuri produse	– Tone de deşeuri exportate	+ Tone de deşeuri importate	= Total
Deşeuri menajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje menajere
Deşeuri nemenajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje nemenajere

 

TABELUL 4

Cantitatea de deşeuri de ambalaje reciclate sau recuperate pe teritoriul naţional

	Total tone recuperate şi eliminate	Cantitate reciclată		Cantitate recuperată
		Tone	Procentaj	Tone	Procentaj
Deşeuri menajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje menajere
Deşeuri nemenajere
Ambalaje din sticlă
Ambalaje din material plastic
Ambalaje din hârtie/carton
Ambalaje din carton compozit
Ambalaje din metal
Ambalaje din lemn
Total deşeuri de ambalaje nemenajere

 

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolele 100 şi 235,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Adunării (1),
(1)JO C 85, 18.7.1974, p. 6.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 125, 16.10.1974, p. 33.

Întrucât orice neconcordanţă între dispoziţiile privind eliminarea uleiurilor uzate, deja în vigoare sau în curs de adoptare în fiecare dintre statele membre, poate genera condiţii inegale de concurenţă şi, astfel, poate afecta direct funcţionarea pieţei comune; întrucât este, în consecinţă, necesară o apropiere a legislaţiilor în acest domeniu, prevăzută la Art. 100 din tratat;
întrucât este necesar ca această apropiere a legislaţiilor să fie însoţită de acţiunea comunitară, astfel încât unul dintre obiectivele Comunităţii în domeniul protecţiei mediului să poată fi atins prin reglementări mai cuprinzătoare; întrucât este necesară aplicarea unor dispoziţii speciale în acest scop; întrucât competenţele de acţiune necesare în acest scop nu au fost prevăzute de tratat, trebuie invocat Art. 235 din tratat;
întrucât toate dispoziţiile cu privire la eliminarea uleiurilor uzate ar trebui să conţină ca obiectiv esenţial protecţia mediului împotriva efectelor nocive provocate de evacuarea, depozitarea sau tratarea acestor uleiuri;

întrucât reciclarea uleiurilor uzate ar putea genera o politică de aprovizionare cu combustibili;
întrucât programul de acţiune al Comunităţilor Europene în domeniul mediului (3) subliniază importanţa problemei legate de eliminarea uleiurilor uzate fără efecte nocive asupra mediului;
(3)JO C 112, 20.12.1973, p. 3.
întrucât cantităţile de uleiuri uzate, în special de emulsii, au crescut în cadrul Comunităţii;

Întrucât este nevoie de un sistem eficient şi coerent de tratare a uleiurilor uzate, care să nu genereze obstacole pentru comerţul intracomunitar şi nici să nu afecteze concurenţa, un sistem care să se aplice tuturor produselor de acest tip, chiar şi celor care sunt compuse doar parţial din ulei, şi care să asigure tratarea inofensivă a acestor produse în condiţii satisfăcătoare din punct de vedere economic;
întrucât un astfel de sistem trebuie să reglementeze tratarea, evacuarea, depozitarea şi colectarea uleiurilor uzate şi să asigure un sistem de autorizare pentru întreprinderile care elimină astfel de uleiuri, cu privire la colectarea şi/sau eliminarea obligatorie a acestor uleiuri în anumite cazuri şi la procedurile de inspecţie adecvate;
întrucât în cazurile în care anumite întreprinderi sunt obligate să colecteze şi/sau să elimine uleiurile uzate, trebuie să li se poată oferi compensaţii pentru acea parte a costurilor aferente care nu sunt acoperite din propriile venituri, iar aceste compensaţii pot fi finanţate, printre altele, printr-o taxă pe uleiurile noi sau regenerate,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1
În sensul prezentei directive, “uleiuri uzate” reprezintă orice produs uzat semilichid sau lichid, compus total sau parţial din ulei mineral sau sintetic, inclusiv reziduurile uleioase din rezervoare, amestecurile de ulei cu apă şi emulsiile de ulei în apă.

Art. 2
Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta colectarea şi eliminarea uleiurilor uzate în condiţii de siguranţă.

Art. 3
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în limita posibilităţilor, eliminarea uleiurilor uzate se efectuează prin reciclare (regenerare şi/sau ardere în alte scopuri decât pentru distrugere).

Art. 4
Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta interzicerea:
1.oricărei evacuări de uleiuri uzate în apele interioare de suprafaţă, în apele subterane, în apele de coastă şi în sistemele de canalizare-epurare;
2.oricărei depozitări şi/sau deversări de uleiuri uzate cu efect nociv asupra solului şi a oricărei evacuări necontrolate de reziduuri rezultate de la prelucrarea uleiurilor uzate;
3.oricărei prelucrări de uleiuri uzate care generează poluare atmosferică la un nivel care depăşeşte nivelul stabilit prin prevederile existente.

Art. 5
Atunci când scopurile definite la articolele 2, 3 şi 4 nu pot fi îndeplinite în nici un alt mod, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura efectuarea de către una sau mai multe întreprinderi a colectării şi/sau eliminării produselor furnizate acestor întreprinderi de către cei care le deţin, când acest lucru este adecvat în zona alocată acestor întreprinderi de către autorităţile competente.

Art. 6
Pentru a se conforma măsurilor luate în temeiul Articolului 4, orice întreprindere care elimină uleiuri uzate trebuie să obţină o autorizaţie.
Această autorizaţie trebuie acordată de către autorităţile competente după examinarea instalaţiilor, în cazurile în care acest lucru este necesar. Aceste autorităţi trebuie să impună condiţiile adecvate stadiului de dezvoltare tehnică.

Art. 7
În cazul în care o persoană care deţine uleiuri uzate nu se poate conforma măsurilor adoptate în conformitate cu Art. 4, aceasta trebuie să le pună la dispoziţia întreprinderii sau întreprinderilor menţionate la Art. 5.

Art. 8
Deţinătorii unor cantităţi de uleiuri uzate care conţin anumite impurităţi în concentraţii depăşind anumite procente trebuie să le manipuleze şi să le stocheze separat.
Autorităţile competente trebuie să stabilească procentele şi cantităţile respective, care pot diferi în funcţie de categoriile de produse menţionate la primul paragraf.

Art. 9
Întreprinderile care colectează şi/sau elimină uleiuri uzate trebuie să efectueze aceste operaţiuni astfel încât să nu existe riscuri evitabile de poluare a apei, aerului sau solului.

Art. 10
Orice întreprindere care produce, colectează şi/sau elimină anual o cantitate de uleiuri uzate depăşind o cantitate determinată, care va fi stabilită de fiecare stat membru, dar care nu poate fi mai mare de 500 de litri, trebuie:
– să realizeze înregistrări privind cantitatea, calitatea, originea şi locaţia acestor uleiuri şi privind expedierea şi recepţia lor, inclusiv şi datele de expediere şi recepţie şi/sau
– să furnizeze aceste informaţii autorităţilor competente la cerere.
Statele membre au dreptul de a stabili cantitatea de uleiuri uzate conform primului paragraf în funcţie de o cantitate echivalentă de ulei nou, calculată pe baza unui coeficient de conversie rezonabil.

Art. 11
Orice întreprindere care elimină uleiuri uzate trebuie să furnizeze autorităţilor competente, la cererea acestora, orice informaţii privind eliminarea sau depozitarea acestor uleiuri uzate şi a reziduurilor acestora.

Art. 12
Întreprinderile menţionate la Art. 6 trebuie inspectate periodic de către autorităţile competente, în special în privinţa conformităţii cu condiţiile lor de autorizare.

Art. 13
O concesie reciprocă pentru obligaţiile impuse de statele membre în conformitate cu Art. 5 constă în posibilitatea de acordare de compensaţii întreprinderilor de colectare şi/sau eliminare pentru serviciile prestate. Aceste compensaţii nu trebuie să depăşească costurile anuale neacoperite înregistrate efectiv de întreprindere, ţinând seama de un profit rezonabil.
Valoarea acestor compensaţii trebuie stabilită astfel încât să nu afecteze în mod semnificativ concurenţa sau să genereze tendinţe artificiale de comercializare a produselor.

Art. 14
Aceste compensaţii pot fi finanţate, printre altele, şi prin impunerea unei taxe pe produsele care, după utilizare, se transformă în uleiuri uzate, sau pe uleiurile uzate.
Finanţarea compensaţiilor trebuie să se conformeze principiului “poluatorul plăteşte”.

Art. 15
Fiecare stat membru trebuie să transmită periodic Comisiei informaţii privind expertiza sa tehnică, experienţa câştigată şi rezultatele obţinute în urma aplicării măsurilor luate în conformitate cu prezenta directivă.
Comisia trimite statelor membre un rezumat de ansamblu al acestor informaţii.

Art. 16
La fiecare trei ani, statele membre elaborează un raport privind situaţia eliminării uleiurilor uzate în ţările respective şi îl înaintează Comisiei.

Art. 17
Statele membre pun în aplicare măsurile necesare în conformitate cu prezenta directivă în termen de 24 de luni de la data notificării şi, începând de la data respectivă, informează Comisia în această privinţă.

Art. 18
Prevederile adoptate de statele membre în conformitate cu prezenta directivă pot fi aplicate progresiv întreprinderilor menţionate la art. 6 şi care existau în momentul notificării prezentei directive, în termen de patru ani de la data notificării menţionate.

Art. 19
Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern adoptate în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Art. 20
Prezenta directivă se adresează statelor membre.Adoptată la Luxemburg, 16 iunie 1975.
Pentru Consiliu
Preşedintele
R. RYAN

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007