Legislația de mediu este un domeniu foarte vast alcătuit din numeroase acte normative (hotărâri, ordonanțe de Guvern, ordine emise de autorități), amintim și regulamentele UE, plus multe alte documente elaborate în scopul protecției mediului înconjurător.

Mediul înconjurător reprezintă o preocupare importantă pentru europeni, printre care, evident, ne aflăm și noi, membrii echipei Think Green. Suntem de părere că, doar de noi depinde protejarea mediului și respectarea regulilor și legislației de mediu pe care le-am stabilit împreună ca membrii ai Uniunii Europene.

Cum putem să ne implicăm concret?

  • Ne informăm!
  • Economisim cât mai mult resursele naturale!
  • Reciclăm tot ce se poate!
  • Vedem ce inițiative și proiecte de mediu putem sprijini!
  • Stabilim reguli sănătoase de consum!

Unul dintre domeniile-cheie ale politicilor de mediu este colectarea și reciclarea deșeurilor.

Legea nr. 181 din 19 august 2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile

Articolul 1

(1) Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru desfășurarea activităților de gestionare a deșeurilor nepericuloase compostabile, prin reciclarea/valorificarea acestora folosind opțiunea de compostare/digestie anaerobă, în vederea protejării sănătății umane și a mediului înconjurător.

(2) În vederea realizării activităților prevăzute la alin. (1) se stabilesc următoarele:

  1. a) condițiile utilizării deșeurilor nepericuloase în vederea compostării/digestiei anaerobe pentru atingerea țintelor și obiectivelor privind reciclarea/valorificarea și reducerea eliminării prin depozitare a biodeșeurilor;
  2. b) stabilirea categoriilor de deșeuri destinate compostării/ digestiei anaerobe;
  3. c) stabilirea categoriilor de calitate a compostului;
  4. d) modalitățile de utilizare a compostului/digestatului în funcție de categoria de calitate;
  5. e) certificarea conformității calității compostului în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2019/1.009 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 de stabilire a normelor privind punerea la dispoziție pe piață a produselor fertilizante UE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.069/2009 și (CE) nr. 1.107/2009 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.003/2003;

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2021, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deșeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a biodeșeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei „plătește pentru cât arunci“ și să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.

Articolul 2

(1) Este obligatorie colectarea separată a deșeurilor biodegradabile destinate compostării/digestiei anaerobe, inclusiv din ușă în ușă, denumită în continuare U-U, sau prin aport voluntar, denumită în continuare AP.

(2) Criteriile de conformitate pentru deșeurile biodegradabile, aditivi și agenți auxiliari care urmează a fi supuși compostării și digestiei anaerobe sunt definite în Normele tehnice privind activitatea de compostare și digestie anaerobă, denumite în continuare Norme tehnice, emise prin ordin comun de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(3) Materiile prime permise în procesul de compostare și digestie anaerobă sunt precizate în Normele tehnice.

(4) Tratarea biologică prin compostare/digestie anaerobă a deșeurilor biodegradabile este condiționată de tipul deșeurilor și modul de colectare a acestora.

(5) Ambalajele biodegradabile trebuie să îndeplinească cerințele esențiale prevăzute în anexa nr. 2 pct. 3 lit. c) și d) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.

Nu este suficient să implementăm legi pe care nu le putem respecta. Este datoria noastră ca și locuitori ai acestei planete să ne preocupăm în mod constant de ceea ce ne înconjoară. În timpul reciclării, se reduce consumul de materie primă, se reduce consumul de energie și scade riscul contaminării mediului natural.

Reciclarea deșeurilor este o soluție optimă pentru a obține reutilizarea și valorificarea lor în scopuri ecologice.

Împreună putem menține un spațiu verde și sănătos! Think Green!