Producătorii vor fi responsabili pentru colectarea și eliminarea deșeurilor provenite din medicamentele expirate și vor trebui să achite o contribuție anuală pentru fiecare kilogram de deșeuri care nu au fost colectate și eliminate.

Prevederile se regăsesc într-un proiect de Lege privind gestionarea deşeurilor de medicamente provenite de la populaţie, precum şi pentru modifîcarea şi completarea unor acte normative în domeniu, care a fost adoptat de Senat, ca primă cameră sesizată.

Astfel, proiectul își propune să gestioneze deşeurile provenite de la populaţie reprezentând subproduse, fracţiuni de produse, substanţe, materii sau materiale de natură medicamentelor, precum şi ambalajele primare care nu pot fi separate de substanţa farmaceutică, pe care deţinătorul persoană fizică doreşte să le predea la punctul de colectare, în vederea eliminării.

Potrivit acestuia, punctele de desfacere (farmaciile) au obligația de a asigura populației posibilitatea de a se debarasa de medicamentele expirate în recipiente dedicate, personalizate pentru colectarea acestor deșeuri, amplasate în cadrul structurii de vânzare. Acestea nu vor mai putea solicită datele persoane. Ele au obligația să încheie contracte în vederea gestionării deșeurilor, cu operatorii economici autorizați în colectarea acestora. De asemenea, trebuie să predea deșeurile exclusiv în baza contractelor, să informeze cu privire la disponibilitatea serviciului de preluare a deșeurilor și a sancțiunilor incidente, prin afișarea instrucțiunilor la loc vizibil, în cadrul punctului de vânzare. Ele vor trebui să țină evidență lunară a deșeurilor preluate și predate în vederea eliminării și să o raporteze Administrației Fondului pentru Mediu.

Acoperirea costurilor, la producători

Totuși, producătorii care introduc pe piața națională medicamente sunt responsabili pentru finanțarea colectării și eliminării deșeurilor, potrivit legii și potrivit principiului european „poluatorul plătește”.

Potrivit proiectului, obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului sunt:

a) acoperirea costurilor pentru preluarea deșeurilor de la detinători, ambalajele dedicate colectării, transportul, sortarea, recuperarea ambalajelor în vederea reciclării și eliminarea deșeurilor de substanță farmaceutică;

b) îndeplinirea cel puțin a cotelor prevăzute de lege;

c) raportarea lunară, către Administrația Fondului pentru Mediu, pe baza de documente justificative, a cantității de deșeuri de substanță farmaceutică colectată și eliminată, exprimată în kilograme;

d) achitarea anuală, către Administrația Fondului pentru Mediu, a unei contribuții fmanciare de 30 lei per kilogram de deșeuri care fac obiectul obligației de gestionare și care nu au fost colectate și eliminate.

Obiectivele anuale privind colectarea și eliminarea deşeurilor sunt stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după consultarea şi în baza informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătății, până la dată de 15 decembrie a fiecărui an, pentru anul următor.

Totuși, obiectivele anuale privind colectarea şi eliminarea deşeurilor care trebuie atinse la nivel naţional nu pot fi inferioare următorilor indicatori:

a) pentru 2021 – 10% din greutatea substanţei farmaceutice puse pe piaţă în anul precedent;

b) pentru 2022 – 20% din greutatea substanţei farmaceutice puse pe piaţă în anul precedent;

c) începând cu anul 2023 – un procent calculat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cel târziu până la 15 septembrie 2022.

Cantităţile de deşeuri generate în alte state membre şi eliminate pe teritoriul României nu vor fi luate în calcul în vederea atingerii obiectivelor.

În ceea ce privește ambalajele, este interzisă incinerarea ambalajelor medicamentelor de către operatorii economici autorizaţi pentru gestionarea deşeurilor, cu excepţia cazurilor în care separarea ambalajelor de substanţa farmaceutică este imposibil de realizat.

Dunărea, poluată cu antibiotice

Un studiu recent realizat de University of York și citat de inițiatorii proiectului – deputați și senatori USR, arată că în 65% dintre apele curgătoare investigate, printre care și Dunărea, nivelul a 14 dintre cele mai comune antibiotice depășește chiar și de 300 de ori limitele maxime admise.

„Deșeurile de medicamente sunt un factor major de poluare a mediului înconjurator, cu efecte imediate și semnificative asupra calității solului, panzei ffeatice, în continuare, a lanțului trofic, și a sănătății umane. Contaminarea panzei freatice și a solului cu principii farmaceutice active conduce, printre altele, la creșterea rezistenței la antibiotice, fenomen foarte pronunțat în Europa și mai ales în România”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Potrivit USR, medicamentele expirate sunt o categorie specială de deșeuri, iar legislația existența prevede că eliminarea acestora are loc prin incinerare.

Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 specifică la art. 38 lit. c), faptul că: „Medicamentele expirate provenite de la populație vor fi depuse la farmacii, oficine locale de distribuție sau drogherii apropiate, în vederea eliminării finale, prin incinerare. Unitățile farmaceutice vor afișa la loc vizibil anunțul privind colectarea gratuită a medicamentelor expirate”. Însă doar unele farmacii au încheiat contracte cu firmele specializate în eliminarea deșeurilor provenite din medicamentele expirate; chiar mai puține au un sistem funcțional de preluare a medicamentelor expirate de la consumatori, iar unele farmacii impun la preluare completarea unor formulare complexe de către persoană care dorește să predea medicamente expirate, descurajând în fapt colectarea lor. Astfel, se estimează că, în România, aproximativ 1.500 de tone de medicamente expirate ajung anual la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare, contribuind la poluarea pe termen mediu și lung a solului și a apei.

Sursa: green-report.ro