PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

Având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 175 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 337, 7.11.1997, p. 3 şi JO C 156, 3.6.1999, p. 5.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 129, 27.4.1998, p. 44.
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor,
în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat şi pe baza textului comun aprobat de Comitetul de conciliere la data de 23 mai 2000 (3),
(3)Avizul Parlamentului European din 11 februarie 1999 (JO C 150, 28.5.1999, p. 420), Poziţia comună a Consiliului din 29 iulie 1999 (JO C 317, 4.11.1999, p. 19) şi Decizia Parlamentului European din 3 februarie 2000 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 20 iulie 2000 şi Decizia Parlamentului European din 7 septembrie 2000.

Întrucât:
(1)Se impune armonizarea diferitelor măsuri de drept intern privind vehiculele scoase din uz pentru ca, în primul rând, impactul vehiculelor scoase din uz asupra mediului să fie redus la minimum, contribuind astfel la protecţia, conservarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi la conservarea energiei, şi, în al doilea rând, să se asigure buna funcţionare a pieţei interne şi să se evite denaturarea concurenţei în Comunitate.
(2)Este necesară elaborarea unui cadru comunitar pentru a asigura coerenţa între modalităţile de abordare naţionale pentru atingerea obiectivelor menţionate anterior, în special cu scopul de a proiecta vehicule pentru reciclare şi recuperare, între normele pentru instalaţiile de colectare şi recuperare şi între realizarea obiectivelor pentru refolosire, reciclare şi recuperare, luând în considerare principiul subsidiarităţii şi principiul “poluatorul plăteşte”.
(3)în fiecare an, vehiculele scoase din uz din Comunitate generează între 8 şi 9 milioane tone de deşeuri care trebuie gestionate corect.
(4)Pentru a pune în aplicare principiile de precauţie şi prevenire şi în conformitate cu strategia comunitară pentru gestionarea deşeurilor, pe cât posibil, trebuie evitată generarea de deşeuri.
(5)Un alt principiu fundamental stabileşte că deşeurile trebuie refolosite şi recuperate şi acordă întâietate refolosirii şi reciclării.
(6)Statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că unităţile economice instituie sisteme de colectare, tratare şi recuperare a vehiculelor scoase din uz.
(7)Statele membre trebuie să se asigure că ultimul deţinător şi/sau proprietar poate livra vehiculul scos din uz către o instalaţie de tratare autorizată fără costuri, ca urmare a faptului că vehiculul nu are valoare sau are o valoare comercială negativă. Statele membre trebuie să se asigure că producătorii acoperă toate sau o mare parte din costurile punerii în aplicare a acestor măsuri; funcţionarea normală a forţelor de pe piaţă nu trebuie împiedicată.
(8)Prezenta directivă trebuie să se aplice vehiculelor şi vehiculelor scoase din uz, inclusiv componentelor şi materialelor acestora, precum şi pieselor de rezervă şi de schimb, fără a aduce atingere standardelor de siguranţă, valorilor emisiilor în aer şi reducerii zgomotului.
(9)Prezenta directivă trebuie înţeleasă ca împrumutând, acolo unde este cazul, terminologia utilizată într-o serie de directive existente, şi anume Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative cu privire la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase (4), Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislaţiei statelor membre cu privire la aprobările tip pentru autovehicule şi remorci (5) şi Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (6).
(4)JO 196, 16.8.1967, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/98/CE a Comisiei (JO L 355, 30.12.1998, p. 1).
(5)JO L 42, 23.2.1970, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/91/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 11, 16.1.1999, p. 25).
(6)JO 194, 25.7.1975, p. 39. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 96/350/CE a Comisiei (JO L 135, 6.6.1996, p. 32).
(10)Vehiculele de epocă, şi anume vehiculele istorice sau vehiculele cu valoare pentru colecţionari sau destinate muzeelor, păstrate în condiţii adecvate şi sigure pentru mediu, gata de utilizare sau dezmembrate, nu sunt incluse în definiţia deşeurilor din Directiva 75/442/CEE şi nu fac obiectul prezentei directive.
(11)Este important ca măsurile preventive să se aplice cu începere din faza de proiectare a vehiculului şi să se concretizeze în special în reducerea şi controlul substanţelor periculoase provenind de la vehicule, pentru a preveni eliberarea acestora în mediu, pentru a facilita reciclarea şi pentru a evita eliminarea deşeurilor periculoase. Trebuie interzisă în special utilizarea plumbului, a mercurului, a cadmiului şi a cromului hexavalent. Aceste metale grele trebuie utilizate în anumite aplicaţii în conformitate cu o listă revizuită periodic. Astfel, se poate evita prezenţa anumitor materiale şi compuşi printre reziduurile provenind de la maşina de tăiat şi incinerarea sau eliminarea acestora la rampele de gunoi.
(12)Reciclarea tuturor părţilor din plastic ale vehiculelor scoase din uz trebuie îmbunătăţită continuu. În prezent, Comisia examinează impactul componentelor din PVC asupra mediului. Pe baza acestei analize, Comisia va face propuneri adecvate pentru utilizarea de PVC, incluzând observaţii privind vehiculele.
(13)Cerinţele pentru dezmembrarea, refolosirea şi reciclarea vehiculelor scoase din uz şi a componentelor acestora trebuie integrate în etapele de proiectare şi producţie a noilor vehicule.
(14)Dezvoltarea pieţelor de materiale reciclate trebuie încurajată.
(15)Pentru a asigura eliminarea vehiculelor scoase din uz fără periclitarea mediului, se impune crearea de sisteme de colectare adecvate.
(16)Se impune introducerea unui certificat de distrugere pentru a condiţiona radierea vehiculelor scoase din uz. Statele membre care nu au un sistem de radiere trebuie să creeze un sistem pe baza căruia autorităţilor competente li se prezintă un certificat de distrugere atunci când vehiculul scos din uz este transferat într-o instalaţie de tratare.
(17)Prezenta directivă nu împiedică statele membre să permită, după caz, radierea temporară a vehiculelor.
(18)întreprinderile de colectare şi tratare au dreptul de a opera numai la primirea unui permis sau, în cazul utilizării unei înregistrări în locul permisului, numai pe baza respectării anumitor condiţii.
(19)Se impune promovarea proprietăţilor de recuperare şi de reciclare a vehiculelor.
(20)Cerinţele privind operaţiunile de depozitare şi tratare trebuie stabilite pentru a preveni impactul negativ asupra mediului şi pentru a evita denaturarea schimburilor comerciale şi a concurenţei.
(21)Pentru a obţine rezultate pe termen scurt şi pentru a oferi operatorilor, consumatorilor şi autorităţilor publice perspectiva necesară pe termen lung, se impune stabilirea de obiective cuantificate pentru refolosire, reciclare şi recuperare care trebuie îndeplinite de operatorii economici.
(22)Producătorii trebuie să se asigure că vehiculele sunt proiectate şi fabricate astfel încât să permită îndeplinirea obiectivelor pentru refolosire, reciclare şi recuperare. În acest scop, Comisia promovează pregătirea standardelor europene şi ia restul măsurilor necesare pentru a modifica legislaţia europeană aplicabilă privind aprobările tip pentru vehicule.
(23)Statele membre se asigură că, la punerea în aplicare a prezentei directive, este protejată concurenţa, în special cu privire la accesul întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa de colectare, dezmembrare, tratare şi reciclare.
(24)Pentru a facilita dezmembrarea şi recuperarea, în special reciclarea vehiculelor scoase din uz, producătorii de vehicule trebuie să furnizeze instalaţii de tratare autorizate cu toate informaţiile necesare referitoare la dezmembrare, în special pentru materialele cu grad ridicat de risc.
(25)Se impune promovarea pregătirii standardelor europene, după caz. Producătorii de vehicule şi de materiale trebuie să utilizeze standarde de codificare pentru componente şi materiale care urmează să fie stabilite de Comisie, sprijinită de comitetul competent. La pregătirea acestor standarde, Comisia va lua în considerare, după caz, activităţile desfăşurate de forurile internaţionale relevante în acest domeniu.
(26)Pentru a monitoriza punerea în aplicare a obiectivelor prezentei directive sunt necesare date privind vehiculele scoase din uz din întreaga Comunitate.
(27)Consumatorii trebuie să fie informaţi corespunzător pentru a-şi adapta comportamentul şi atitudinile; în acest scop, operatorii economici relevanţi trebuie să pună la dispoziţie informaţiile necesare.
(28)Statele membre pot hotărî să pună în aplicare anumite decizii pe bază de acorduri cu sectorul economic respectiv, cu condiţia îndeplinirii anumitor cerinţe.
(29)Adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic a cerinţelor pentru instalaţiile de tratare şi pentru utilizarea substanţelor periculoase, precum şi adaptarea standardelor minime pentru certificatul de distrugere, formatul bazei de date şi punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru a controla respectarea obiectivelor cuantificate trebuie efectuate de Comisie pe baza unei proceduri a comitetului.
(30)Măsurile urmând a fi luate pentru punerea în aplicare a prezentei directive trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competenţelor de punere în aplicare conferite Comisiei (1).
(1)JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(31)Statele membre pot aplica dispoziţiile prezentei directive înainte de data stabilită, cu condiţia ca aceste măsuri să fie în conformitate cu tratatul,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1: Obiective
Prezenta directivă stabileşte dispoziţii care urmăresc în primul rând prevenirea formării de deşeuri de la vehiculele scoase din uz şi, în plus, refolosirea, reciclarea şi alte forme de recuperare a vehiculelor scoase din uz şi a componentelor acestora pentru a reduce eliminarea de deşeuri, precum şi îmbunătăţirea din punct de vedere ecologic a activităţii tuturor operatorilor economici implicaţi în ciclul de viaţă al vehiculelor, în special a operatorilor direct implicaţi în tratarea vehiculelor scoase din uz.

Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive:
1.”vehicul” înseamnă orice vehicul desemnat ca aparţinând categoriilor M1 sau N1 definite la anexa IIA la Directiva 70/156/CEE şi autovehiculele cu trei roţi, astfel cum sunt definite de Directiva 92/61/CEE, cu excepţia tricicletelor cu motor;
2.”vehicul scos din uz” înseamnă un vehicul care constituie un deşeu în sensul stabilit la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE;
3.”producător” înseamnă fabricantul de vehicule sau importatorul profesional al unui vehicul într-un stat membru;
4.”prevenire” înseamnă măsurile care urmăresc reducerea cantităţii de vehicule scoase din uz, de materiale şi substanţe provenite de la acestea, precum şi reducerea pericolului pe care îl prezintă acestea pentru mediu;
5.”tratare” înseamnă orice activitate desfăşurată după ce vehiculul scos din uz a fost predat unei instalaţii pentru depoluare, dezmembrare, mărunţire, tăiere, recuperare sau pregătire pentru eliminare a deşeurilor rezultate de la tăiere, precum şi restul operaţiunilor efectuate pentru recuperarea şi/sau eliminarea vehiculului scos din uz şi a componentelor acestuia;
6.”refolosire” înseamnă orice operaţie prin care componentele vehiculelor scoase din uz sunt utilizate în acelaşi scop pentru care au fost concepute;
7.”reciclare” înseamnă reprelucrarea într-un proces de producţie a materialelor uzate în scopul original sau în alte scopuri, cu excepţia recuperării energiei. Recuperarea energiei reprezintă utilizarea combustibililor uzaţi ca mijloc de generare a energiei prin incinerare directă cu sau fără alte deşeuri, dar cu recuperarea căldurii;
8.”recuperare” înseamnă oricare dintre operaţiile aplicabile menţionate la anexa IIB din Directiva 75/442/CEE;
9.”eliminare” înseamnă oricare dintre operaţiile aplicabile menţionate la anexa IIA din Directiva 75/442/CEE;
10.”operatori economici” înseamnă producători, distribuitori, colectori, companii de asigurări auto, operatori care se ocupă cu dezmembrarea, tăierea, recuperarea, reciclarea şi alţi operatori care se ocupă cu tratarea vehiculelor scoase din uz, inclusiv a componentelor şi a materialelor acestora;
11.”substanţă periculoasă” înseamnă orice substanţă considerată periculoasă în conformitate cu Directiva 67/548/CEE;
12.”aparat de tăiat” înseamnă orice instrument utilizat pentru tăierea în bucăţi sau pentru fragmentarea vehiculelor scoase din uz, inclusiv în scopul obţinerii de deşeuri de metal direct refolosibile;
13.”informaţii referitoare la dezmembrare” înseamnă toate informaţiile necesare pentru tratarea corectă şi sigură din punct de vedere ecologic a vehiculelor scoase din uz. Acestea sunt puse la dispoziţia instalaţiilor de tratare autorizate de către fabricanţii de vehicule şi producătorii de componente sub forma unor manuale sau pe suport electronic (de exemplu, CD-ROM, servicii on-line).

Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică vehiculelor şi vehiculelor scoase din uz, inclusiv componentelor şi materialelor acestora. Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (4) al treilea paragraf, aceasta se aplică indiferent de modul în care vehiculul a fost întreţinut sau reparat pe durata utilizării şi indiferent dacă este echipat cu componentele furnizate de producător sau cu alte componente a căror asamblare ca piese de rezervă sau de schimb este în conformitate cu deciziile comunitare sau naţionale corespunzătoare.
(2)Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere legislaţiei comunitare şi interne relevante existente, în special cu privire la standardele de siguranţă, emisiile atmosferice şi controlul zgomotului, precum şi la protecţia solului şi a apei.
(3)Atunci când un producător produce sau importă doar vehicule care sunt exceptate de la aplicarea Directivei 70/156/CEE în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a), statele membre pot excepta producătorul respectiv şi vehiculele sale de la aplicarea articolului 7 alineatul (4), şi a articolelor 8 şi 9 din prezenta directivă.
(4)Vehiculele cu destinaţii speciale, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) litera (a) a doua liniuţă din Directiva 70/156/CEE, sunt excluse de la aplicarea dispoziţiilor articolului 7 din prezenta directivă.
(5)În cazul autovehiculelor cu trei roţi se aplică numai articolul 5 alineatele (1) şi (2) şi articolul 6 din prezenta directivă.

Art. 4: Prevenirea
(1)Pentru a promova prevenirea generării de deşeuri, statele membre încurajează în special:
a)fabricanţii de vehicule, în colaborare cu producătorii de materiale şi echipamente, să limiteze utilizarea substanţelor periculoase la vehicule şi să le reducă, pe cât posibil, începând cu faza de proiectare, astfel încât să prevină în special eliberarea acestora în mediu, facilitând reciclarea şi evitând nevoia de a elimina deşeuri periculoase;
b)proiectarea şi producerea de noi vehicule care ţin seama în cea mai mare măsură şi facilitează dezmembrarea, refolosirea, recuperarea şi, în special, reciclarea vehiculelor scoase din uz, a componentelor şi a materialelor acestora;
c)fabricanţii de vehicule, în colaborare cu producătorii de materiale şi echipamente, să integreze o cantitate sporită de material reciclat în vehicule şi în alte produse, pentru a dezvolta pieţe de desfacere pentru materialele reciclate.
(2)_
a)Statele membre se asigură că materialele şi componentele vehiculelor introduse pe piaţă după 1 iulie 2003 nu conţin plumb, mercur, cadmiu sau crom hexavalent decât în cazurile enumerate la anexa II în condiţiile specificate;
b)în conformitate cu procedura stabilită la articolul 11, Comisia modifică în mod periodic anexa II, în funcţie de progresul ştiinţific şi tehnic, pentru ca:
(i)după caz, să stabilească valorile concentraţiilor maxime până la care este tolerat nivelul substanţelor menţionate la litera (a) în anumite materiale şi componente ale vehiculelor;
(ii)să excepteze anumite materiale şi componente ale vehiculelor de la aplicarea dispoziţiilor literei (a), dacă utilizarea acestor substanţe nu poate fi evitată;
(iii)să anuleze materiale şi componente ale vehiculelor din anexa II, dacă utilizarea acestor substanţe poate fi evitată;
(iv)pe baza punctelor (i) şi (ii) să desemneze acele materiale şi componente ale vehiculelor care pot fi detaşate înainte de continuarea tratării; acestea sunt etichetate sau identificate prin mijloace adecvate;
c)Comisia modifică anexa II pentru prima dată până la 21 octombrie 2001. În nici un caz, nici una dintre exceptările enumerate aici nu sunt eliminate din anexă înainte de 1 ianuarie 2003.

Art. 5: Colectarea
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:
– operatorii economici stabilesc sisteme pentru colectarea tuturor vehiculelor scoase din uz şi, pe cât posibil din punct de vedere tehnic, a părţilor uzate înlăturate la repararea maşinilor pentru transport de persoane;
– instalaţiile de colectare de pe teritoriul lor sunt disponibile în mod corespunzător.
(2)Statele membre iau şi măsurile necesare pentru a se asigura că toate vehiculele scoase din uz sunt transferate în instalaţiile de tratare autorizate.
(3)Statele membre stabilesc un sistem care impune necesitatea prezentării unui certificat de distrugere pentru radierea unui vehicul scos din uz. Acest certificat este eliberat deţinătorului şi/sau proprietarului atunci când vehiculul scos din uz este transferat în instalaţiile de tratare. Instalaţiile de tratare care au obţinut un permis în conformitate cu articolul 6 au dreptul de a elibera un certificat de distrugere. Statele membre pot permite producătorilor, vânzătorilor şi întreprinderilor de colectare ca, în numele unei instalaţii de tratare autorizate, să elibereze certificate de distrugere, cu condiţia ca aceştia să garanteze că vehiculul scos din uz este transferat într-o instalaţie de tratare autorizată şi să fie înregistraţi la autorităţile publice.
Eliberarea certificatului de distrugere de către instalaţiile de tratare sau de către vânzători sau întreprinderi de colectare, în numele unei instalaţii de tratare autorizate, nu îi îndreptăţeşte pe aceştia să solicite rambursări financiare, cu excepţia cazurilor în care acest lucru a fost stabilit în mod expres de statele membre.
Statele membre care nu au un sistem de radiere la data intrării în vigoare a prezentei directive stabilesc un sistem pe baza căruia autorităţilor competente li se prezintă un certificat de distrugere atunci când vehiculul scos din uz este transferat către o instalaţie de tratare şi respectă prevederile prezentului paragraf. Statele membre care aplică prezentul paragraf informează Comisia cu privire la motivele respective.
(4)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că livrarea vehiculelor la o instalaţie de tratare autorizată în conformitate cu alineatul (3) nu induce nici un cost asupra deţinătorului şi/sau a proprietarului ca urmare a faptului că vehiculul nu are nici o valoare comercială sau are o valoare negativă.
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că producătorii acoperă toate sau cea mai mare parte din costurile punerii în aplicare a acestei măsuri şi/sau preiau vehiculele scoase din uz în aceleaşi condiţii ca cele menţionate la primul paragraf.
Statele membre pot stabili ca livrarea vehiculelor scoase din uz să nu fie în totalitate gratuită dacă vehiculul scos din uz nu conţine componentele esenţiale ale unui vehicul, în special motorul şi caroseria, sau conţine deşeuri care au fost adăugate vehiculului scos din uz.
Comisia monitorizează periodic punerea în aplicare a primului paragraf pentru a se asigura că nu conduce la perturbarea pieţei şi, dacă este necesar, propune Parlamentului European şi Consiliului o modificare a respectivului paragraf.
(5)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autorităţile competente acceptă reciproc certificatele de distrugere eliberate în alte state membre în conformitate cu alineatul (3). În acest scop, Comisia elaborează până la 21 octombrie 2001 cerinţele minime pentru certificatul de distrugere.

Art. 6: Tratarea
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că toate vehiculele scoase din uz sunt depozitate (chiar şi temporar) şi tratate în conformitate cu cerinţele generale stabilite la articolul 4 din Directiva 75/442/CEE şi în conformitate cu cerinţele tehnice minime stabilite la anexa I la prezenta directivă, fără a aduce atingere reglementărilor de drept intern cu privire la sănătate şi la mediu.
(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că toate unităţile sau întreprinderile care efectuează operaţii de tratare obţin un permis sau sunt înregistrate la autorităţile competente, în conformitate cu articolele 9, 10 şi 11 din Directiva 75/442/CEE.
Derogarea de la obligaţia permisului menţionată la articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Directiva 75/442/CEE poate fi aplicată operaţiilor de recuperare privind deşeurile provenind de la vehicule scoase din uz după tratarea acestora conform anexei I punctul 3 la prezenta directivă, dacă autorităţile competente au efectuat o inspecţie înainte de înregistrare. La această inspecţie se verifică:
a)tipul şi cantităţile de deşeuri care urmează a fi tratate;
b)cerinţele tehnice minime care trebuie respectate;
c)măsurile de siguranţă care trebuie luate,
pentru a realiza obiectivele menţionate la articolul 4 din Directiva 75/442/CEE. Această inspecţie este efectuată o dată pe an. Statele membre care utilizează derogarea trimit rezultatele la Comisie.
(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că toate unităţile sau întreprinderile care efectuează operaţii de tratare îndeplinesc cel puţin următoarele obligaţii în conformitate cu anexa I:
a)vehiculele scoase din uz sunt dezmembrate înainte de continuarea tratării sau de alte operaţii echivalente pentru a reduce orice impact negativ asupra mediului. Componentele sau materialele etichetate sau identificate în orice alt mod în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) sunt demontate înainte de continuarea tratării;
b)materialele şi componentele cu grad ridicat de risc sunt înlăturate selectiv, pentru a nu contamina deşeurile provenind de la vehiculele scoase din uz, produse de maşina de tăiat;
c)operaţiile de demontare şi depozitare sunt efectuate astfel încât să permită refolosirea, recuperarea şi, în special, reciclarea componentelor vehiculelor.
Operaţiile de tratare pentru depoluarea vehiculelor scoase din uz menţionate la anexa I punctul 3 sunt efectuate cât mai repede posibil.
(4)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că permisul sau înregistrarea menţionate la alineatul (2) include toate condiţiile necesare pentru îndeplinirea cerinţelor de la alineatele (1), (2) şi (3).
(5)Statele membre încurajează unităţile şi întreprinderile care efectuează operaţii de tratare la să introducă sisteme de gestionare ecologică autorizate.

Art. 7: Refolosirea şi recuperarea
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a încuraja refolosirea componentelor care sunt adecvate refolosirii, recuperarea componentelor care nu pot fi refolosite, acordând întâietate reciclării când este posibilă din punct de vedere ecologic, fără a aduce atingere cerinţelor privind siguranţa vehiculelor şi cerinţele ecologice cum ar fi emisiile atmosferice şi controlul poluării fonice.
(2)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că operatorii economici îndeplinesc următoarele obiective:
a)până la 1 ianuarie 2006, refolosirea şi recuperarea tuturor vehiculelor scoase din uz creşte cu minimum 86 % greutate medie anuală pe vehicul. În acelaşi interval de timp, refolosirea şi reciclarea cresc cu minimum 80 % greutate medie anuală pe vehicul.
Pentru vehiculele fabricate înainte de 1 ianuarie 1980, statele membre pot stabili obiective care să nu fie mai mici de 75 % pentru refolosire şi recuperare şi de 70 % pentru refolosire şi reciclare. Statele membre care aplică prezentul paragraf informează Comisia şi restul statelor membre cu privire la motivele respective;
b)până la 1 ianuarie 2015, refolosirea şi recuperarea tuturor vehiculelor scoase din uz creşte la minimum 95 % greutate medie anuală pe vehicul. În acelaşi interval de timp, refolosirea şi reciclarea cresc la minimum 85 % greutate medie anuală pe vehicul.
Până la 31 decembrie 2005, Parlamentul European şi Consiliul reexaminează obiectivele menţionate la litera (b), pe baza unui raport al Comisiei însoţit de o propunere. În acest raport, Comisia ia în considerare evoluţia compoziţiei materialelor din vehicule şi orice alte aspecte ecologice relevante pentru vehicule.
În conformitate cu procedura stabilită la articolul 11, Comisia stabileşte reglementările necesare pentru a controla respectarea de către statele membre a obiectivelor stabilite la prezentul paragraf. În acest scop, Comisia ia în considerare toţi factorii relevanţi, inter alia, disponibilitatea datelor şi problema exportului şi a importului de vehicule scoase din uz. Comisia ia aceste măsuri până la 21 octombrie 2002.
(3)Pe baza propunerii Comisiei, Parlamentul European şi Consiliul stabilesc obiective pentru refolosire şi recuperare şi pentru refolosire şi reciclare pentru anii următori după 2015.
(4)Pentru a pregăti modificarea Directivei 70/156/CEE, Comisia promovează pregătirea standardelor europene privind dezmembrarea, recuperarea şi reciclarea vehiculelor. După stabilirea acestor standarde, dar nu mai târziu de sfârşitul anului 2001, Parlamentul European şi Consiliul, pe baza unei propuneri a Comisiei, modifică Directiva 70/156/CEE astfel încât vehiculele cu aprobare tip în conformitate cu directiva respectivă şi scoase pe piaţă la trei ani de la modificarea Directivei 70/156/CEE să fie refolosibile şi/sau reciclabile în proporţie de minimum 85 % greutate pe vehicul şi refolosibile şi/sau recuperabile în proporţie de minimum 95 % greutate pe vehicul.
(5)La propunerea modificării Directivei 70/156/CEE privind capacitatea vehiculelor de a fi dezmembrate, recuperate şi reciclate, Comisia ia în considerare, după caz, necesitatea de a garanta faptul că refolosirea componentelor nu atrage după sine riscuri pentru siguranţă sau pentru mediu.

Art. 8: Standarde de codificare – informaţii referitoare la dezmembrare
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că producătorii, împreună cu fabricanţii de materiale şi echipamente, folosesc standarde de codificare pentru materiale şi componente, în special pentru a facilita identificarea acelor componente şi materiale care sunt adecvate pentru refolosire şi recuperare.
(2)Până la 21 octombrie 2001, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 11, Comisia stabileşte standardele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol. În acest scop, Comisia ia în considerare activitatea desfăşurată în acest domeniu de forurile internaţionale relevante şi contribuie în mod corespunzător la aceasta.
(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că producătorii furnizează informaţii referitoare la dezmembrare pentru fiecare tip de vehicul scos pe piaţă în termen de şase luni de la scoaterea acestuia pe piaţă. În măsura în care instalaţiile de tratare necesită acest lucru pentru a respecta dispoziţiile prezentei directive, aceste informaţii identifică diferitele componente şi materiale ale vehiculelor şi amplasarea în vehicule a tuturor substanţelor periculoase, în special pentru realizarea obiectivelor stabilite la articolul 7.
(4)Fără a aduce atingere secretului comercial şi industrial, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că producătorii componentelor vehiculelor pun la dispoziţia instalaţiilor de tratare autorizate, în măsura în care acestea solicită, informaţii adecvate privind dezmembrarea, depozitarea şi testarea componentelor care pot fi refolosite.

Art. 9: Raportarea şi informarea
(1)La intervale de trei ani, statele membre înaintează Comisiei un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive. Raportul este întocmit pe baza unui chestionar sau a unei scheme stabilite de Comisie în conformitate cu procedura stabilită la articolul 6 din Directiva 91/692/CEE (1), cu scopul de a stabili o bază de date privind vehiculele scoase din uz şi tratarea acestora. Raportul conţine informaţii relevante referitoare la posibilele modificări în structura comercializării autovehiculelor şi în sectoarele de colectare, dezmembrare, tăiere, recuperare şi reciclare, care pot duce la perturbarea concurenţei între sau în interiorul statelor membre. Chestionarul sau schema sunt trimise statelor membre cu şase luni înainte de începutul perioadei acoperite de raport. Raportul este înaintat Comisiei în termen de nouă luni de la sfârşitul perioadei de trei ani pe care o acoperă.
(1)JO L 377, 31.12.1991, p. 48.
Primul raport acoperă perioada de trei ani de la 21 aprilie 2002.
Pe baza informaţiilor menţionate anterior, Comisia publică un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive în termen de nouă luni de la primirea rapoartelor statelor membre.
(2)În fiecare caz, statele membre solicită operatorilor economici în cauză să publice informaţii privind:
– structura vehiculelor şi a componentelor acestora, urmărind gradul lor de recuperare şi de reciclare;
– tratarea sigură din punct de vedere ecologic a vehiculelor scoase din uz, în special dezmembrarea şi înlăturarea tuturor lichidelor;
– dezvoltarea şi optimizarea metodelor de refolosire, reciclare şi recuperare a vehiculelor scoase din uz şi a componentelor acestora;
– progresul înregistrat cu privire la recuperare şi reciclare pentru a reduce deşeurile eliminate şi pentru a creşte gradul de recuperare şi reciclare.
Producătorul trebuie să pună aceste informaţii la dispoziţia posibililor cumpărători de vehicule. Informaţiile sunt incluse în documentele promoţionale utilizate la introducerea pe piaţă a noului vehicul.

Art. 10: Punerea în aplicare
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 21 aprilie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(3)Cu condiţia realizării obiectivelor stabilite în prezenta directivă, statele membre pot să transpună dispoziţiile articolului 4 alineatul (1), ale articolului 5 alineatul (1), ale articolului 7 alineatul (1), ale articolului 8 alineatele (1) şi 8 alineatul (3) şi ale articolului 9 alineatul (2) şi să specifice normele de punere în aplicare a articolului 5 alineatul (4) prin intermediul acordurilor dintre autorităţile competente şi sectoarele economice respective. Aceste acorduri respectă următoarele cerinţe:
a)acordurile sunt executorii;
b)acordurile trebuie să specifice obiectivele cu termenele limită respective;
c)acordurile sunt publicate în jurnalul oficial naţional sau într-un document oficial la care publicul are acelaşi acces şi sunt transmise Comisiei;
d)rezultatele obţinute pe baza unui acord sunt monitorizate periodic, sunt raportate autorităţilor competente şi Comisiei şi puse la dispoziţia publicului în conformitate cu condiţiile stabilite în acord;
e)autorităţile competente iau deciziile necesare examinării progresului înregistrat pe baza unui acord;
f)în cazul nerespectării unui acord, statele membre trebuie să pună în aplicare deciziile relevante ale prezentei directive prin acte cu putere de lege şi măsuri administrative.

Art. 11: Procedura de comitet
(1)Comisia este sprijinită de comitetul instituit prin articolul 18 din Directiva 75/442/CEE, denumit în continuare “comitetul”.
(2)Atunci când se face trimitere la prezentul articol, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8.
Perioada stabilită la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CEE se stabileşte la trei luni.
(3)Comitetul îşi adoptă propriul regulament de funcţionare.
(4)În conformitate cu procedura stabilită în prezentul articol, Comisia adoptă:
a)cerinţele minime, în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) pentru certificatul de distrugere;
b)normele detaliate menţionate la articolul 7 alineatul (2) al treilea paragraf;
c)formatele referitoare la sistemul bazei de date menţionat la articolul 9;
d)modificările necesare pentru adaptarea anexelor la prezenta directivă la progresul tehnic şi ştiinţific.
Art. 12: Intrarea în vigoare
(1)Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
(2)Art. 5 alineatul (4) se aplică:
– de la 1 iulie 2002, pentru vehicule scoase pe piaţă de la această dată;
– de la 1 ianuarie 2007, pentru vehicule scoase pe piaţă înainte de data menţionată la prima liniuţă.
(3)Statele membre pot aplica articolul 5 alineatul (4) înainte de data stabilită la alineatul (2).

Art. 13: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 18 septembrie 2000.
Pentru Parlamentul European
Preşedintele
N. FONTAINE
Pentru Consiliu
Preşedintele
H. VÉDRINE

ANEXA I: Cerinţe tehnice minime pentru tratarea în conformitate cu articolul 6 alineatele (1) şi (3)
1.Spaţii de depozitare (inclusiv depozitarea temporară) a vehiculelor scoase din uz înainte de tratare:
– suprafeţe impermeabile pentru zonele adecvate, prevăzute cu dispozitive de colectare a scurgerilor, decantoare şi dispozitive de epurare-degresare;
– echipamente pentru tratarea apei, inclusiv a apei de ploaie, în conformitate cu reglementările referitoare la mediu şi sănătate.

2.Spaţii de tratare:
– suprafeţe impermeabile pentru zonele adecvate, prevăzute cu dispozitive de colectare a scurgerilor, decantoare şi dispozitive de epurare-degresare;
– depozite adecvate pentru părţile dezmembrate, inclusiv depozite impermeabile pentru piesele de schimb care vin în contact cu uleiul;
– containere adecvate pentru depozitarea bateriilor (cu neutralizare electrolitică în acelaşi spaţiu sau în altă parte), filtre şi condensatoare care conţin PCB/PCT;
– rezervoare de depozitare adecvate pentru depozitarea separată a lichidelor vehiculelor scoase din uz: combustibil, ulei de motor, ulei de cutie de viteze, ulei de transmisie, ulei hidraulic, lichide de răcire, antigel, lichid de frână, acid de baterie, lichide ale sistemului de aer condiţionat şi orice alte lichide conţinute de vehiculul scos din uz;
– echipamente pentru tratarea apei, inclusiv a apei de ploaie, în conformitate cu reglementările referitoare la mediu şi sănătate;
– depozite adecvate pentru anvelope uzate, inclusiv prevenirea incendiilor şi a depozitării excesive în stive.

3.Operaţii de tratare pentru depoluarea vehiculelor scoase din uz:
– înlăturarea bateriilor şi a rezervoarelor de gaz lichefiat;
– înlăturarea sau neutralizarea componentelor cu potenţial exploziv (de exemplu, pernele de aer);
– înlăturarea şi colectarea şi depozitarea separată a combustibililor, a uleiului de motor, a uleiului de cutie de viteze, a uleiului hidraulic, a lichidelor de răcire, a antigelului, a lichidului de frână, a lichidelor sistemului de aer condiţionat şi a oricăror altor lichide conţinute de vehiculul scos din uz, cu excepţia cazului în care sunt necesare pentru refolosirea părţilor respective;
– înlăturarea, pe cât posibil, a tuturor componentelor identificate ca având un conţinut de mercur.

4.Operaţii de tratare pentru promovarea reciclării:
– înlăturarea catalizatorilor;
– înlăturarea componentelor de metal cu conţinut de cupru, aluminiu şi magneziu, dacă aceste materiale nu sunt separate în procesul de tăiere;
– înlăturarea anvelopelor şi a părţilor mari din plastic (bare de protecţie, tablouri de bord, containere lichide etc.) dacă aceste materiale nu sunt separate în procesul de tăiere astfel încât să fie reciclate eficient ca materiale;
– înlăturarea părţilor de sticlă.

5.Operaţiile de depozitare trebuie efectuate fără a deteriora piesele de schimb şi componentele care conţin lichide sau care sunt recuperabile.
ANEXA II: Materiale şi componente exceptate de la aplicarea articolului 4 alineatul (2) litera (a)

 

Materiale şi componente Se etichetează sau se identifică în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (iv)
Plumbul în aliaje
1. Oţel (inclusiv oţel galvanizat) cu un conţinut de până la 0,35 % plumb în greutate
2. Aluminiu cu un conţinut de până la 0,4 % plumb în greutate
3. Aluminiu cu un conţinut de până la 4 % plumb în greutate (în jante, piese ale motorului şi sistemul de acţionare a geamurilor) X
4. Aliaj de cupru cu un conţinut de până la 4 % plumb în greutate
5. Bucşe şi carcase de lagăre din aliaj plumb/bronz
Plumb şi compuşi ai plumbului în componente
6. Baterii X
7. Înveliş interior al rezervorului de benzină X
8. Amortizoare de vibraţii X
9. Agent de vulcanizare pentru furtunuri de alimentare sau de presiune
10. Stabilizator pentru vopsele de protecţie
11. Suduri în panourile electrice şi alte instalaţii
Crom hexavalent
12. Înveliş anticorosiv pe numeroase componente de bază ale vehiculului (maximum 2 grame per vehicul)
Mercur
13. Becuri şi afişaj panou instrumente X

 

Prin procedura menţionată la articolul 4 alineatul (2) litera (b), Comisia evaluează următoarele aplicaţii:
– plumbul ca aliaj în jenţi, piese ale motorului şi sistemul de acţionare a geamurilor;
– plumbul în baterii;
– plumbul în greutăţile pentru echilibrare;
– componentele electrice care conţin plumb, încastrate în corpuri ceramice sau de sticlă;
– cadmiu în bateriile pentru vehiculele electrice
ca fiind prioritare, pentru a stabili cât mai repede posibil dacă anexa II trebuie modificată corespunzător. În ceea ce priveşte cadmiul din bateriile pentru vehiculele electrice, Comisia ia în considerare, în cadrul procedurii menţionate la articolul 4 alineatul (2) litera (b) şi în cadrul unei evaluări ecologice generale, disponibilitatea unor înlocuitori, precum şi necesitatea de a menţine disponibilitatea vehiculelor electrice.

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007