Legislatie de mediu

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

Având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 175 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 13, 17.1.1998, p. 6, şi JO C 372, 2.12.1998, p. 11.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 116, 28.4.1999, p. 40.
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (3),
(3)JO C 198, 14.7.1999, p. 37.
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (4), având în vedere proiectul comun aprobat de comitetul de conciliere la 11 octombrie 2000,
(4)Avizul Parlamentului European din 14 aprilie 1999 (JO C 219, 30.7.1999, p. 249), Poziţia Comună a Consiliului din 25 noiembrie 1999 (JO C 25, 28.1.2000, p. 17) şi Decizia Parlamentului European din 15 martie 2000 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Parlamentului European din 16 noiembrie 2000 şi Decizia Consiliului din 20 noiembrie 2000.

Întrucât:
(1)Unul dintre obiectivele celui de-al cincilea Program de acţiune privind mediul: Spre o dezvoltare durabilă – un program al Comunităţii Europene de politică şi acţiune în relaţia cu mediul şi dezvoltarea durabilă, astfel cum a fost completat prin Decizia 2179/98/CE privind revizuirea sa (5), este de a nu depăşi cantităţile şi limitele critice ale anumitor substanţe poluante, cum ar fi oxizii de azot (NOx), dioxidul de sulf (SO2), metalele grele şi dioxinele, iar în ceea ce priveşte calitatea aerului, obiectivul este asigurarea protecţiei eficiente a fiecărei persoane împotriva riscurilor pentru sănătate identificate, provocate de poluarea atmosferică. Acelaşi program vizează pe de altă parte reducerea emisiilor de dioxine provenind din surse identificate cu 90 % până în anul 2005 (faţă de nivelul din 1985) şi reducerea emisiilor de cadmiu (Cd), de mercur (Hg) şi de plumb (Pb) din toate sursele cu cel puţin 70 % în 1995.
(5)JO C 138, 17.5.1993, p. 1, şi JO L 275, 10.10.1998, p. 1.
(2)Protocolul privind substanţele organice poluante persistente, semnat de Comunitate în cadrul convenţiei privind poluarea atmosferică transfrontalieră la distanţe mari, elaborată de Comisia Economică pentru Europa a ONU, fixează valoarea limită legală obligatorie pentru emisiile de dioxine şi de furani la 0,1 ng/m3 TE (echivalenţi toxicitate) pentru instalaţiile în care se incinerează mai mult de trei tone de deşeuri urbane solide pe oră, la 0,5 ng/m3 TE pentru instalaţiile în care se incinerează mai mult de o tonă de deşeuri medicale pe oră şi 0,2 ng/m3 TE pentru cele în care se incinerează mai mult de o tonă de deşeuri periculoase pe oră.
(3)Protocolul privind metalele grele semnat de Comunitate în cadrul Convenţiei privind poluarea atmosferică transfrontalieră la distanţe mari, elaborată de către Comisia Economică pentru Europa a ONU, fixează valoarea limită legală obligatorie la 10 mg/m3 pentru emisiile de particule rezultate din incinerarea deşeurilor medicale şi a deşeurilor periculoase, la 0,05 mg/m3 pentru emisiile de mercur rezultate din incinerarea deşeurilor periculoase şi la 0,08 mg/m3 pentru emisiile de mercur rezultate din incinerarea deşeurilor urbane.
(4)Centrul internaţional de cercetare a cancerului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii indică faptul că anumite hidrocarburi aromatice policiclice (HAP) sunt cancerigene, în consecinţă, statele membre pot fixa limite pentru emisiile de HAP, printre alţi poluanţi.
(5)În conformitate cu principiile subsidiarităţii şi de proporţionalităţii prevăzute la articolul 5 din tratat, este necesar să se desfăşoare acţiuni la nivelul Comunităţii. Principiul prudenţei constituie baza care permite adoptarea de măsuri ulterioare. Prezenta directivă se limitează la stabilirea cerinţelor minime pe care trebuie să le îndeplinească instalaţiile de incinerare şi de coincinerare.
(6)În plus, articolul 174 prevede că politica de mediu a Comunităţii contribuie la protecţia sănătăţii oamenilor.
(7)În consecinţă, un nivel ridicat de protecţie a mediului înconjurător şi a sănătăţii oamenilor necesită stabilirea şi menţinerea unor condiţii de exploatare, cerinţe tehnice şi valori limită pentru emisii stricte în instalaţiile de incinerare sau coincinerare a deşeurilor în cadrul Comunităţii. Aceste valori limită ar trebui să prevină sau să limiteze pe cât se poate impactul negativ asupra mediului şi riscurile care rezultă pentru sănătatea oamenilor.
(8)Comunicarea Comisiei privind revizuirea strategiei comunitare de gestionare a deşeurilor plasează prevenirea în fruntea priorităţilor, urmată de reutilizarea şi valorificarea, si în ultimul rând de eliminarea fără pericole a deşeurilor. În Rezoluţia sa din 24 februarie 1997 privind o strategie comunitară de gestionare a deşeurilor (6), Consiliul şi-a reafirmat convingerea că prevenirea vizând reducerea producţiei de deşeuri şi a proprietăţilor lor periculoase ar trebui să fie prima prioritate a oricărei politici raţionale privind deşeurile.
(6)JO C 76, 11.3.1997, p. 1.
(9)În Rezoluţia sa din 24 februarie 1997, Consiliul insistă de asemenea asupra importanţei criteriilor comunitare cu privire la utilizarea deşeurilor, asupra necesităţii de a putea aplica norme de emisie corespunzătoare instalaţiilor de incinerare, asupra necesităţii de a prevedea măsuri de supraveghere pentru instalaţiile de incinerare existente şi asupra necesităţii demarării de către Comisie a lucrărilor în vederea modificării legislaţiei comunitare privind incinerarea deşeurilor cu valorificare energetică pentru prevenirea transporturilor la scară largă a deşeurilor destinate incinerării sau coincinerării în cadrul Comunităţii.
(10)Este necesar ca toate instalaţiile de incinerare sau coincinerare a deşeurilor să respecte norme stricte pentru a evita mişcările transfrontaliere ale deşeurilor către instalaţii care pot funcţiona la costuri mai mici pentru că nu trebuie să respecte standarde de mediu la fel de stricte.
(11)Comunicarea Comisiei: “Energie pentru viitor: sursele de energie regenerabile; Cartea albă pentru o strategie şi un plan de acţiune comunitare” ţine seama, în special, de utilizarea biomasei în scopul producerii de energie.
(12)Directiva 96/61/CE a Consiliului (1) stabileşte o abordare integrată pentru prevenirea şi reducerea poluării, care ţine seama în mod integrat de toate aspectele privind performanţa instalaţiilor în ceea ce priveşte mediul. Instalaţiile de incinerare a deşeurilor urbane a căror capacitate este mai mare de trei tone pe oră şi instalaţiile de eliminare sau de valorificare a deşeurilor periculoase cu o capacitate mai mare de zece tone pe zi intră sub incidenţa Directivei 96/61/CE.
(1)JO L 257, 10.10.1996, p. 26.
(13)Respectarea valorilor limită de emisie stabilite de prezenta directivă ar trebui considerată o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a asigura respectarea cerinţelor din Directiva 96/61/CE. În scopul respectării acestor cerinţe, ar putea fi necesare o nouă diminuare a valorilor limită de emisie pentru substanţele poluante prevăzute de prezenta directivă, impunerea de valori limită de emisie pentru alte mijloace şi alte grupuri de substanţe şi adoptarea altor măsuri corespunzătoare.
(14)În ultimii zece ani s-a dobândit o experienţă industrială privind punerea în practică a unor tehnici care permit reducerea emisiei de substanţe poluante provenind de la instalaţiile de incinerare.
(15)Directivele 89/369/CEE (2) şi 89/429/CEE (3) ale Consiliului privind prevenirea şi reducerea poluării atmosferice provenite din instalaţiile de incinerare a deşeurilor urbane au contribuit la reducerea şi menţinerea controlului asupra emisiilor produse de instalaţiile de incinerare. În momentul de faţă ar trebui adoptate norme mai stricte. În consecinţă, ar trebui abrogate directivele în cauză.
(2)JO L 163, 14.6.1989, p. 32, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.
(3)JO L 203, 15.7.1989, p. 50, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.
(16)Distincţia între deşeuri periculoase şi deşeuri nepericuloase se bazează în principal pe caracteristicile deşeurilor înainte de incinerare sau coincinerare, şi nu pe diferenţele dintre emisii. Incinerarea sau coincinerarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase ar trebui să respecte aceleaşi valori limită de emisie, dar ar trebui menţinute tehnici şi condiţii diferite de incinerare sau de coincinerare şi măsuri diferite de control la recepţia de diverse deşeuri.
(17)Pentru punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să ţină seama de Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 de stabilire a valorilor limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, particulele şi plumbul din aerul ambiant (4).
(4)JO L 163, 29.6.1999, p. 41.
(18)Incinerarea deşeurilor periculoase cu un conţinut de substanţe organice halogenate, exprimate în clor, mai mare de 1 %, trebuie să îndeplinească anumite condiţii de exploatare pentru ca substanţele organice poluante, ca de exemplu dioxinele, să fie distruse pe cât posibil.
(19)Incinerarea deşeurilor care conţin clor produce reziduuri în gazele de eşapament. Aceste reziduuri trebuie tratate astfel încât cantitatea şi nocivitatea lor să fie reduse la minimum.
(20)Pentru anumite substanţe poluante, pot exista motive pentru adoptarea unor derogări bine determinate de la valorile limită de emisie, pentru o perioadă limitată şi în anumite condiţii.
(21)Ar trebui să se stabilească criterii pentru anumite fracţiuni combustibile extrase din deşeurile nepericuloase care nu pot fi reciclate, cu scopul de a face posibilă autorizarea reducerii frecvenţei măsurătorilor periodice.
(22)Un text unic privind reciclarea deşeurilor va îmbunătăţi claritatea juridică şi forţa executorie. Ar trebui să existe o directivă unică pentru incinerarea şi coincinerarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase, care să ţină seama în totalitate de fondul şi de forma Directivei 94/67/CE a Consiliului din 16 decembrie 1994 privind incinerarea deşeurilor periculoase (5). În consecinţă, ar trebui abrogată şi Directiva 94/67/CE.
(5)JO L 365, 31.12.1994, p. 34.
(23)Art. 4 din Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (6) impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru a se asigura că deşeurile vor fi valorificate sau eliminate fără a pune în pericol sănătatea oamenilor şi fără a afecta mediul. În acest scop, articolele 9 şi 10 din directiva în cauză prevăd că orice instalaţie sau întreprindere care tratează deşeuri trebuie să obţină un aviz de la autorităţile competente care să indice, printre altele, măsurile de precauţie care trebuie luate.
(6)JO L 194, 25.7.1975, p. 39, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 96/350/CE a Comisiei (JO L 135, 6.6.1996, p. 32).
(24)Cerinţele de recuperare a căldurii produse prin procesul de incinerare sau de coincinerare şi de reducere la minimum a reziduurilor obţinute prin exploatarea instalaţiilor de incinerare sau de coincinerare vor contribui la realizarea obiectivelor definite la articolul 3 din Directiva 75/442/CEE privind ierarhizarea deşeurilor.
(25)Instalaţiile de incinerare sau de coincinerare care tratează doar deşeuri animale prevăzute de Directiva 90/667/CEE (1) nu intră sub incidenţa prezentei directive. Comisia intenţionează să propună o modificare a condiţiilor definite de directiva în cauză în vederea stabilirii unor standarde ridicate de mediu pentru incinerarea şi coincinerarea deşeurilor animale.
(1)Directiva 90/667/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1990 de stabilire a normelor veterinare privind eliminarea şi transformarea deşeurilor animale, introducerea lor pe piaţă şi protecţia împotriva agenţilor patogeni din hrana pentru animale de origine animală sau din peşte şi de modificare a Directivei 90/425/CEE (JO L 363, 27.12.1990, p. 51), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.
(26)Avizul eliberat pentru o instalaţie de incinerare sau de coincinerare ar trebui de asemenea să satisfacă orice cerinţă aplicabilă prevăzută de directivele 91/271/CEE (2), 96/61/CE, 96/62/CE (3), 76/464/CEE (4) şi 1999/31/CE (5).
(2)Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (JO L 135, 30.5.1991, p. 40), directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/15/CE (JO L 67, 7.3.1998, p. 29).
(3)Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea şi gestionarea calităţii aerului înconjurător (JO L 296, 21.11.1996, p. 55).
(4)Directiva 76/464/CEE a Consiliului din 4 mai 1976 privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii (JO L 129, 18.5.1976, p. 23), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.
(5)Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitarea deşeurilor în rampe (JO L 182, 16.7.1999, p. 1).
(27)Nu ar trebui să se permită ca prin coincinerarea deşeurilor în instalaţii care nu sunt destinate în special incinerării de deşeuri să crească emisiile de substanţe poluante în volumul de gaze de eşapament corespunzător unei asemenea coincinerări, într-o măsură mai mare decât cea avizată pentru instalaţiile de incinerare special prevăzute în acest scop. Acest tip de coincinerare ar trebui deci să facă obiectul unor limitări corespunzătoare.
(28)Sunt necesare tehnici de măsurare perfecţionate de supraveghere a emisiilor, pentru a asigura respectarea valorilor limită de emisie pentru substanţele poluante.
(29)Introducerea de valori limită de emisie pentru reziduurile de ape uzate, provenite din curăţarea gazelor de eşapament produse de instalaţii de incinerare şi coincinerare, va limita transferul de poluanţi din aer în apă.
(30)Ar trebui prevăzute dispoziţii pentru situaţiile în care valorile limită de emisie sunt depăşite, precum şi pentru întreruperi, pene şi disfuncţionalităţi tehnice inevitabile ale sistemelor de epurare sau de măsurare.
(31)Pentru a asigura transparenţa procedurii de acordare a avizelor în întreaga Comunitate, publicul ar trebui să aibă acces la informaţii, pentru a putea interveni în luarea deciziilor privind acordarea de avize noi şi actualizarea ulterioară a acestora. Publicul ar trebui de asemenea să aibă acces la rapoartele asupra funcţionării şi monitorizării instalaţiilor care incinerează mai mult de trei tone de deşeuri pe oră, cu scopul de a fi informaţi asupra efectelor potenţiale asupra mediului şi asupra sănătăţii oamenilor.
(32)Pe baza experienţei acumulate prin punerea în aplicare a prezentei directive, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport privind cunoştinţele ştiinţifice noi acumulate, evoluţia tehnologică, progresele realizate în domeniul tehnicilor de control asupra emisiilor, experienţa acumulată în gestionarea deşeurilor şi exploatarea instalaţiilor şi evoluţia cerinţelor de mediu, pentru a propune, după caz, adaptări ale deciziilor corespunzătoare din prezenta directivă.
(33)Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive se adoptă în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competenţelor de executare conferite Comisiei (6).
(6)JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(34)Statele membre ar trebui să adopte norme privind sancţiunile aplicabile în caz de încălcare a dispoziţiilor prezentei directive şi să se asigure că acestea sunt aplicate. Aceste sancţiuni ar trebui să fie eficiente, proporţionate şi cu efect de descurajare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1: Obiective
Prezenta directivă are ca obiect prevenirea sau limitarea pe cât posibil a efectelor negative ale incinerării şi coincinerării de deşeuri asupra mediului şi în special poluarea datorată emisiilor în aer, sol, apele de suprafaţă şi apele subterane, precum şi a riscurilor pe care acestea le prezintă pentru sănătatea oamenilor.
Acest obiectiv trebuie atins prin impunerea unor condiţii de exploatare şi a unor cerinţe tehnice stricte, prin stabilirea de valori limită de emisie pentru instalaţiile de incinerare şi de coincinerare de deşeuri din Comunitate şi prin respectarea în egală măsură a cerinţelor din Directiva 75/442/CEE.

Art. 2: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică instalaţiilor de incinerare şi coincinerare.
(2)Cu toate acestea, se exclud din domeniul de aplicare al prezentei directive, următoarele instalaţii:
a)instalaţii în care se procesează exclusiv următoarele deşeuri:
(i)deşeuri vegetale agricole şi forestiere;
(ii)deşeuri vegetale provenind din industria alimentară, dacă se valorifică căldura produsă;
(iii)deşeuri vegetale fibroase rezultate din producţia de celuloză virgină şi din producţia de hârtie obţinută din celuloză, dacă sunt coincinerate la locul de producere şi dacă este valorificată căldura produsă;
(iv)deşeuri de lemn, cu excepţia celor care sunt susceptibile de a conţine compuşi organici halogenaţi sau metale grele în urma unui tratament cu conservanţi pentru lemn sau a placării, incluzând, în special, deşeurile de lemn de acest tip provenind din deşeuri de construcţie sau de demolare;
(v)deşeuri de plută; (vi) deşeuri radioactive;
(vii)carcase de animale, prevăzute de Directiva 90/667/CEE, fără a aduce atingere modificărilor sale ulterioare;
(viii)deşeuri rezultate din prospectarea şi exploatarea resurselor de petrol şi gaz provenind de la instalaţiile maritime şi incinerate la bordul acestora;
b)instalaţii experimentale de cercetare, de dezvoltare şi de testare vizând ameliorarea procesului de incinerare şi care procesează mai puţin de 50 de tone de deşeuri pe an.

Art. 3: Definiţii
În sensul prezentei directive:
1.”deşeu” înseamnă orice deşeu solid sau lichid astfel cum este definit la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE;
2.”deşeu periculos” înseamnă orice deşeu solid sau lichid astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deşeurile periculoase (1).
(1)JO L 377, 31.12.1991, p. 20, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 94/31/CE (JO L 168, 2.7.1994, p. 28).
Cerinţele speciale privind deşeurile periculoase din prezenta directivă nu se aplică următoarelor deşeuri periculoase:
a)deşeuri lichide combustibile, inclusiv uleiurile uzate definite la articolul 1 din Directiva 75/439/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate (2), cu condiţia ca ele să îndeplinească următoarele criterii:
(2)JO L 194, 25.7.1975, p. 23, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 1994.
(i)conţinutul masic de hidrocarburi aromatice policlorurate, de exemplu, de policlorobifenili (PCB) sau de pentaclorofenol (PCP), nu depăşeşte concentraţiile stabilite de legislaţia comunitară în domeniu;
(ii)aceste deşeuri nu se transformă în deşeuri periculoase din cauza unor constituenţi enumeraţi la anexa II la Directiva 91/689/CEE prezenţi în cantităţi sau concentraţii incompatibile cu realizarea obiectivelor fixate la articolul 4 din Directiva 75/442/CEE şi
(iii)puterea lor calorifică netă atinge cel puţin 30 MJ per kilogram;
b)orice deşeu lichid combustibil, care, în gazele care rezultă direct din arderea sa, nu poate genera alte emisii decât cele provenind din arderea combustibilului gazos definit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/12/CEE a Consiliului (3) sau o concentraţie de emisii mai mare decât a celor provenind din arderea combustibilului gazos definit astfel;
(3)Directiva 93/12/CEE a Consiliului din 23 martie 1993 privind conţinutul de sulf al anumitor combustibili lichizi (JO L 74, 27.3.1993, p. 81), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/32/CE (JO L 121, 11.5.1999, p. 13).
3.”deşeuri urbane în amestec” înseamnă deşeurile menajere precum şi deşeuri provenind din activităţi comerciale, industriale şi administrative care, prin natura şi compoziţia lor sunt similare deşeurilor menajere, cu excepţia fracţiunilor prevăzute de anexa la Decizia 94/3/CE a Comisiei (4), poziţia 20 01, care sunt colectate separat la sursă şi cu excepţia altor deşeuri menţionate la poziţia 20 02 din anexa respectivă;
(4)Decizia 94/3/CE a Comisiei din 20 decembrie 199 3 de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deşeurile (JO L 5, 7.1.1994, p. 15).
4.”instalaţie de incinerare” înseamnă orice echipament sau unitate tehnică fixă sau mobilă destinată în mod specific tratamentului termic al deşeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii produse prin ardere. Prin tratament termic se înţelege incinerarea prin oxidare sau orice alt procedeu de tratament termic, de exemplu, piroliza, gazificarea sau transformarea plasmatică, în măsura în care substanţele rezultate sunt apoi incinerate.
Prezenta definiţie include amplasamentul şi ansamblul instalaţiei formate din toate liniile de incinerare, instalaţiile de recepţie, de depozitare şi de tratare prealabilă a deşeurilor pe amplasament; sistemele de alimentare cu deşeuri, combustibil şi aer; cazanul; instalaţiile de tratare a gazelor de eşapament; pe amplasament, instalaţiile de tratare sau de depozitare a reziduurilor şi a apelor reziduale, coşul de fum; aparatele şi sistemele de comandă a operaţiunilor de incinerare, de înregistrare şi supraveghere a condiţiilor de incinerare;
5.”instalaţie de coincinerare” înseamnă o instalaţie fixă sau mobilă al cărei obiectiv esenţial este producerea de energie sau de produse materiale şi:
– care utilizează deşeuri drept combustibil obişnuit sau suplimentar sau
– în care deşeurile sunt supuse unui tratament termic în vederea eliminării lor.
În cazul în care coincinerarea are loc astfel încât obiectivul esenţial al instalaţiei nu este producerea de energie sau de produse materiale, ci mai degrabă aplicarea unui tratament termic deşeurilor, instalaţia trebuie considerată ca o instalaţie de incinerare în sensul punctului 4.
Prezenta definiţie include amplasamentul şi ansamblul instalaţiei formate din liniile de coincinerare, instalaţiile de recepţie, de depozitare, de tratare prealabilă a deşeurilor pe amplasament; sistemele de alimentare cu deşeuri, combustibil şi aer; cazanul; instalaţiile de tratare a gazelor de eşapament; pe amplasament, instalaţiile de tratare sau de depozitare a reziduurilor şi a apelor reziduale; coşul de fum; aparatele şi sistemele de comandă a operaţiilor de incinerare şi de înregistrare şi supraveghere a condiţiilor de incinerare;
6.”instalaţie de incinerare sau de coincinerare existentă” înseamnă o instalaţie de incinerare sau coincinerare:
a)care este în activitate şi pentru care a fost eliberat un aviz în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare înainte de 28 decembrie 2002 sau
b)care este autorizată sau înregistrată în vederea incinerării sau coincinerării şi pentru care a fost eliberat un aviz înainte de 28 decembrie 2002, în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare, cu condiţia ca instalaţia să fie pusă în funcţiune până la 28 decembrie 2003 sau
c)care, din punctul de vedere al autorităţilor competente, face obiectul unei cereri complete de autorizare, înainte de 28 decembrie 2002, cu condiţia ca instalaţia să fie pusă în funcţiune până la 28 decembrie 2004;
7.”capacitate nominală” înseamnă suma capacităţilor de incinerare a cuptoarelor care compun instalaţia de incinerare, specificată de constructor şi confirmată de operator, ţinându-se seama, în special, de valoarea calorifică a deşeurilor, exprimată sub forma cantităţii de deşeuri incinerate într-o oră;
8.”emisia” înseamnă emisia directă sau indirectă de substanţe, vibraţii, căldură sau zgomot, generată de surse exacte sau difuze din instalaţie în aer, apă sau sol;
9.”valori limită de emisie” înseamnă masa, exprimată în funcţie de anumiţi parametri specifici, concentraţia şi/sau nivelul unei emisii, care nu trebuie depăşită în cursul uneia sau mai multor perioade specificate;
10.”dioxine şi furani” înseamnă toate dibenzo-p-dioxinele şi dibenzofuranii policloruraţi enumeraţi la anexa I;
11.”operator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care exploatează sau controlează instalaţia sau, în cazul în care legislaţia internă prevede astfel, orice persoană căreia i-a fost delegată o competenţă economică determinantă asupra funcţionării tehnice a instalaţiei;
12.”aviz” înseamnă una sau mai multe decizii scrise, emise de autoritatea competentă, prin care se acordă autorizaţia de a exploata o instalaţie, sub rezerva respectării anumitor condiţii care garantează că instalaţia corespunde tuturor cerinţelor din prezenta directivă. Un aviz poate fi emis pentru una sau mai multe instalaţii sau pentru părţi de instalaţii de pe acelaşi amplasament, exploatate de acelaşi operator;
13.”reziduu” înseamnă orice materie lichidă sau solidă (inclusiv cenuşa şi zgura; cenuşa volantă şi prafuri de cazane; produsele solide de reacţie provenind din tratarea gazelor; nămolurile de epurare provenite din tratarea apelor reziduale; catalizatorii uzaţi şi carbonul activ uzat) corespunzând definiţiei de “deşeu” prevăzute la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE, care rezultă din procesul de incinerare sau coincinerare, din tratarea gazelor de eşapament sau a apelor reziduale sau din orice altă operaţie realizată în instalaţia de incinerare sau de coincinerare.

Art. 4: Solicitarea şi acordarea avizului
(1)Fără a aduce atingere articolului 11 din Directiva 75/442/CEE sau articolului 3 din Directiva 91/689/CEE, nici o instalaţie de incinerare sau coincinerare nu se exploatează fără ca un aviz să fi fost emis pentru desfăşurarea acestor activităţi.
(2)Fără a aduce atingere Directivei 96/61/CE, o solicitare de aviz adresată autorităţii competente pentru o instalaţie de incinerare sau de coincinerare conţine o descriere a măsurilor avute în vedere pentru a garanta că:
a)instalaţia este concepută şi echipată şi va fi exploatată astfel încât să fie respectate cerinţele din prezenta directivă şi ţinând seama de categoriile de deşeuri incinerate;
b)căldura obţinută prin incinerare şi coincinerare se valorifică, atunci când este posibil, în special prin producţia combinată de căldură şi electricitate, producţia de abur de uz industrial sau prin termoficare;
c)reziduurile produse vor fi cât mai reduse şi mai puţin nocive posibil şi, după caz, reciclate;
d)eliminarea reziduurilor a căror producţie nu poate fi evitată sau redusă sau care nu pot fi reciclate se va realiza cu respectarea legislaţiei interne şi comunitare.
(3)Avizul nu se emite decât în cazul în care din cerere reiese că tehnicile propuse pentru măsurarea emisiilor în aer îndeplinesc cerinţele de la anexa III şi, în ceea ce priveşte apa, îndeplinesc cerinţele de la anexa III punctele 1 şi 2.
(4)Avizul emis de către autoritatea competentă pentru o instalaţie de incinerare sau coincinerare satisface toate condiţiile aplicabile, definite de directivele 91/271/CEE, 96/61/CE, 96/62/CE, 76/464/CEE şi 1999/31/CE şi, în plus:
a)enumera explicit categoriile de deşeuri care pot fi tratate. Lista utilizează, dacă este posibil, cel puţin categoriile de deşeuri stabilite în Catalogul european al deşeurilor (CED) şi conţine, după caz, informaţii privind cantitatea de deşeuri;
b)menţionează capacitatea totală de incinerare şi de coincinerare a instalaţiei;
c)indică procedurile de prelevare de probe şi măsurare utilizate pentru îndeplinirea cerinţelor care impun măsurarea periodică a fiecărui poluant al aerului şi al apei.
(5)În plus faţă de indicaţiile prevăzute la alineatul (4), avizul emis de către autoritatea competentă pentru o instalaţie de incinerare sau de coincinerare care utilizează deşeuri periculoase:
a)enumera cantităţile de deşeuri periculoase din diferite categorii care pot fi tratate;
b)specifică, pentru aceste deşeuri periculoase, debitul masic minim şi maxim, valorile calorifice minime şi maxime şi conţinutul maximal de substanţe poluante, de exemplu, PCB, PCP, clor, fluor, sulf, metale grele.
(6)Fără a aduce atingere dispoziţiilor tratatului, statele membre pot enumera categoriile de deşeuri care se menţionează în aviz şi a căror coincinerare poate fi autorizată în categorii definite de instalaţii de coincinerare.
(7)Fără a aduce atingere Directivei 96/61/CE, autoritatea competentă revizuieşte periodic şi actualizează, după caz, condiţiile asociate avizului.
(8)În cazul în care operatorul unei instalaţii de incinerare sau coincinerare de deşeuri nepericuloase are în vedere o modificare a exploatării care presupune incinerarea sau coincinerarea de deşeuri periculoase, această modificare este considerată substanţială în sensul articolului 2 alineatul (10) litera (b) din Directiva 96/61/CE, şi se aplică articolul 12 alineatul (2) din decizia în cauză.
(9)În cazul în care o instalaţie de incinerare sau coincinerare nu corespunde dispoziţiilor avizului, în special în ceea ce priveşte valorile limită de emisie pentru aer şi apă, autorităţile competente iau măsurile care se impun pentru a asigura respectarea acestor dispoziţii.

Art. 5: Livrarea şi recepţia deşeurilor
(1)Operatorul instalaţiei de incinerare sau de coincinerare ia toate măsurile de precauţie necesare privind livrarea şi recepţia deşeurilor pentru a preveni sau limita pe cât posibil efectele negative asupra mediului, în special poluarea aerului, a solului, a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane, precum şi mirosurile, zgomotul şi riscurile directe pentru sănătatea oamenilor. Aceste măsuri trebuie să respecte cel puţin cerinţele prevăzute la alineatele (3) şi (4).
(2)Operatorul determină masa fiecărei categorii de deşeuri, dacă este posibil conform clasificării din CED, înainte să se accepte recepţia deşeurilor în instalaţia de incinerare sau de coincinerare.
(3)Înainte ca deşeurile periculoase să poată fi acceptate într-o instalaţie de incinerare sau de coincinerare, operatorul trebuie să aibă la dispoziţia sa informaţii privind deşeurile, în special pentru a verifica conformitatea cu cerinţele avizului, precizate la articolul 4 alineatul (5). Aceste informaţii cuprind:
a)toate informaţiile administrative privind procesul de producţie, conţinute în documentele prevăzute la alineatul (4) litera (a);
b)compoziţia fizică şi, în măsura posibilului, compoziţia chimică a deşeurilor, precum şi toate celelalte informaţii care permit să se aprecieze dacă sunt apte să suporte tratamentul de incinerare prevăzut;
c)riscurile inerente deşeurilor, substanţele cu care ele nu pot fi amestecate şi măsurile de precauţie ce trebuie luate în momentul manipulării lor.
(4)Înainte ca deşeurile periculoase să poată fi acceptate într-o instalaţie de incinerare sau de coincinerare, operatorul efectuează cel puţin următoarele proceduri de recepţie:
a)verificarea documentelor impuse de dispoziţiile Directivei 91/689/CEE şi, după caz, de dispoziţiile Regulamentului (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în interiorul, la intrarea şi la ieşirea din Comunitatea Europeană (1), precum şi de dispoziţiile privind transporturile de substanţe periculoase;
(1)JO L 30, 6.2.1993, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2408/98 al Comisiei (JO L 298, 7.11.1998, p. 19).
b)prelevarea de probe reprezentative, în măsura în care este posibil, înainte de descărcare, pentru a verifica prin efectuarea de controale conformitatea lor cu informaţiile prevăzute la alineatul (3) şi pentru a permite autorităţilor competente să determine tipul deşeurilor tratate, cu excepţia cazurilor în care prelevarea de probe nu este posibilă, spre exemplu în cazul deşeurilor din activităţi medicale cu riscuri de infectare. Aceste probe trebuie să fie păstrate cel puţin o lună după incinerare.
(5)Autorităţile competente pot acorda derogări de la alineatele (2)-(4) pentru instalaţiile industriale sau pentru întreprinderile care incinerează sau coincinerează doar propriile lor deşeuri în locul în care acestea sunt produse, cu condiţia să fie respectate cerinţele din prezenta directivă.
Art. 6: Condiţii de exploatare
(1)Instalaţiile de incinerare se exploatează astfel încât să se atingă un nivel de incinerare la care conţinutul de carbon organic total (COT) al cenuşii şi zgurii să fie mai mic de 3 % din greutatea în stare uscată a acestora sau la care pierderea lor la aprindere să fie mai mică de 5 % din greutatea în stare uscată a acestora. Dacă este necesar, se utilizează tehnici corespunzătoare de pretratare a deşeurilor.
Instalaţiile de incinerare sunt concepute, echipate, construite şi exploatate astfel încât, chiar în condiţiile cele mai nefavorabile, după ultima admisie de aer de combustie, gazele rezultate din proces să fie aduse, în mod controlat şi omogen, timp de două secunde, la o temperatură de 850 °C, măsurată în apropierea peretelui intern sau într-un alt punct reprezentativ al camerei de combustie, autorizat de autoritatea competentă. Dacă este vorba de deşeuri periculoase, având un conţinut de substanţe organice halogenate, exprimat în clor, mai mare de 1 %, temperatura trebuie adusă la 1 100 °C timp de cel puţin două secunde.
Fiecare linie a instalaţiei de incinerare este echipată cu cel puţin un arzător de rezervă, care trebuie să pornească automat când temperatura gazelor de combustie scade mai jos de 850 °C sau de 1 100 °C, după caz, după ultima admisie de aer de combustie. Aceste arzătoare sunt, de asemenea, utilizate şi în fazele de pornire şi de stingere cu scopul de a asigura în permanenţă temperatura de 850 °C sau 1 100 °C, după caz, în timpul fazelor menţionate şi de asemenea în perioada în care deşeurile nearse se află în camera de combustie.
În momentul pornirii şi stingerii, sau când temperatura gazelor de combustie scade sub 850 °C sau 1 100 °C, după caz, arzătoarele auxiliare nu pot fi alimentate cu combustibili care ar putea genera emisii mai mari decât cele care ar rezulta în urma combustiei combustibilului lichid definit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 75/716/CEE a Consiliului, a gazului lichid sau a gazelor naturale.
(2)Instalaţiile de coincinerare sunt concepute, echipate, construite sau exploatate astfel încât, chiar în condiţiile cele mai nefavorabile, gazele rezultate din coincinerarea deşeurilor să fie aduse în mod controlat şi omogen la o temperatură de 850 °C timp de două secunde. În cazul deşeurilor periculoase cu conţinut de substanţe organice halogenate mai mare de 1 %, exprimat în clor, temperatura trebuie să ajungă la 1 100 °C.
(3)Instalaţiile de incinerare şi de coincinerare sunt echipate şi utilizează sisteme automate care împiedică alimentarea cu deşeuri:
a)în timpul fazei de pornire, până când este atinsă temperatura de 850 °C sau 1 100 °C, după caz, sau temperatura precizată la alineatul (4);
b)de fiecare dată când nu se menţine temperatura de 850 °C sau 1 100°C, după caz, sau temperatura precizată la alineatul (4);
c)de fiecare dată când măsurătorile continue prevăzute de prezenta directivă arată că una dintre valorile limită de emisie este depăşită din cauza unor dereglări sau disfuncţionalităţi ale sistemelor de epurare.
(4)Autoritatea competentă poate autoriza condiţii diferite de cele prevăzute la alineatul (1) şi, în ceea ce priveşte temperatura, la alineatul (3) înscrise în aviz pentru anumite categorii de deşeuri sau pentru anumite tratamente termice, cu condiţia respectării cerinţelor prezentei directive. Statele membre pot stabili normele care reglementează aceste autorizaţii. Schimbarea condiţiilor de exploatare nu poate cauza o producţie mai mare de reziduuri sau o producţie de reziduuri cu conţinut mai mare de poluanţi organici decât reziduurile care ar fi fost obţinute în condiţiile prevăzute la alineatul (1).
Autoritatea competentă poate autoriza condiţii diferite de cele prevăzute la alineatul (2) şi, în ceea ce priveşte temperatura, la alineatul (3) înscrise în aviz pentru anumite categorii de deşeuri sau pentru anumite tratamente termice, cu condiţia respectării cerinţelor prezentei directive. Statele membre pot stabili normele care reglementează aceste autorizaţii. O astfel de autorizaţie trebuie să fie condiţionată cel puţin de respectarea dispoziţiilor privind valorile limită de emisie stabilite la anexa V pentru carbonul organic total sau pentru monoxidul de carbon (CO).
În cazul coincinerării propriilor deşeuri la locul producerii acestora în cazanele pentru scoarţă existente în industria celulozei pentru hârtie şi a hârtiei, o astfel de autorizaţie trebuie să fie condiţionată cel puţin de respectarea dispoziţiilor stabilite la anexa V în ceea ce priveşte valorile limită de emisie pentru carbonul organic total.
Toate condiţiile de exploatare determinate în conformitate cu prezentul alineat şi rezultatele verificărilor efectuate sunt comunicate de către statul membru Comisiei în cadrul informaţiilor furnizate conform dispoziţiilor privind întocmirea rapoartelor.
(5)Instalaţiile de incinerare şi coincinerare sunt concepute, echipate, construite şi exploatate astfel încât să se evite evacuarea în atmosferă a unor emisii care antrenează o poluare atmosferică importantă la nivelul solului; în particular, gazele de eşapament trebuie evacuate în mod controlat şi în conformitate cu normele comunitare relevante privind calitatea aerului, printr-un coş de fum a cărui înălţime este calculată astfel încât să protejeze sănătatea oamenilor şi mediul.
(6)Căldura produsă prin incinerare sau coincinerare este valorificată în măsura posibilului.
(7)Deşeurile din activităţi medicale cu riscuri de infectare ar trebui introduse direct în cuptor, fără a fi amestecate în prealabil cu alte categorii de deşeuri şi fără a fi manipulate în mod direct.
(8)Administrarea instalaţiei de incinerare sau coincinerare trebuie asigurată de către o persoană fizică având competenţa necesară pentru acest tip de activitate.

Art. 7: Valorile limită ale emisiilor în aer
(1)Instalaţiile de incinerare sunt concepute, echipate, construite şi exploatate astfel încât valorile limită de emisie stabilite la anexa V să nu fie depăşite în gazele de eşapament.
(2)Instalaţiile de coincinerare sunt concepute, echipate, construite şi exploatate astfel încât valorile limită de emisie determinate în conformitate cu anexa II sau indicate la anexa II să nu fie depăşite în gazele de eşapament.
În cazul în care într-o instalaţie de coincinerare mai mult de 40 % din degajările de căldură produsă provin de la deşeuri periculoase, se aplică valorile limită de emisie stabilite de anexa V.
(3)Rezultatele măsurătorilor efectuate pentru a verifica respectarea valorilor limită de emisie se raportează la condiţiile prevăzute la articolul 11.
(4)În cazul coincinerării de deşeuri urbane în amestec şi netratate, valorile limită se stabilesc în conformitate cu anexa V, iar anexa II nu se aplică.
(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor tratatului, statele membre pot fixa valori limită de emisie pentru hidrocarburile aromatice policiclice sau pentru alţi poluanţi.

Art. 8: Evacuarea apelor reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament
(1)Evacuarea apelor reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament de la o instalaţie de incinerare sau de coincinerare trebuie să facă obiectul unui aviz emis de către autorităţile competente.
(2)Evacuarea în mediul acvatic a apelor reziduale rezultate din epurarea gazelor de eşapament se limitează în măsura posibilului, cel puţin conform valorilor limită de emisie stabilite de anexa IV.
(3)Cu condiţia ca o dispoziţie specială din aviz să prevadă astfel, apele reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament pot fi deversate în mediul acvatic după tratament separat, cu condiţia:
a)să îndeplinească condiţiile dispoziţiilor comunitare, de drept intern şi locale aplicabile privind valorile limită de emisie şi
b)concentraţia masică a substanţelor poluante prevăzute de anexa IV să nu depăşească valorile limită de emisie prevăzute de anexa în cauză.
(4)Valorile limită de emisie se aplică în momentul în care apele reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament, conţinând substanţele poluante prevăzute de anexa IV, sunt evacuate din instalaţia de incinerare sau coincinerare.
În cazul în care apele reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament sunt tratate pe amplasament împreună cu alte ape reziduale, provenite din alte surse situate pe amplasamentul instalaţiei, măsurătorile prevăzute la articolul 11 trebuie efectuate de către operator după următoarele metodologii:
a)pe fluxul de ape reziduale provenite din sistemul de epurare a gazelor de eşapament, înaintea intrării acestora în instalaţia de tratare colectivă a apelor reziduale;
b)pe fluxul sau fluxurile de alte ape reziduale înaintea intrării acestora în instalaţiile de tratare colectivă a apelor reziduale;
c)în punctele în care apele reziduale provenite din instalaţia de incinerare sau coincinerare sunt deversate în urma tratării.
Operatorul trebuie să efectueze calculele corespunzătoare de bilanţ masic pentru a determina care sunt nivelurile de emisie care, în punctul de deversare finală a apelor reziduale, pot fi atribuite apelor reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament pentru a verifica dacă se respectă valorile limită de emisie indicate la anexa IV pentru fluxurile de ape reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament.
În nici un caz nu se efectuează o diluare a apelor reziduale pentru respectarea valorilor limită de emisie indicate la anexa IV.
(5)În cazul în care apele reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament conţinând substanţele poluante prevăzute de anexa IV sunt tratate în afara instalaţiei de incinerare sau de coincinerare, într-o instalaţie de tratare destinată exclusiv epurării acestui tip de ape reziduale, valorile limită de emisie menţionate la anexa IV trebuie aplicate în punctul în care apele reziduale ies din instalaţia de tratare. În cazul în care această instalaţie de tratare din afara amplasamentului nu este destinată exclusiv tratării apelor reziduale provenite din instalaţii de incinerare, operatorul trebuie să efectueze calculele corespunzătoare de bilanţ masic, prevăzute la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c), pentru a determina care sunt nivelurile de emisie care, în punctul de deversare finală a apelor reziduale, pot fi atribuite apelor reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament, pentru a verifica dacă se respectă valorile limită de emisie prevăzute de anexa IV pentru fluxurile de ape reziduale provenite din epurarea gazelor de eşapament.
În nici un caz nu se efectuează o diluare a apelor reziduale pentru respectarea valorilor limită de emisie indicate la anexa IV.
(6)Avizul:
a)stabileşte valorile limită de emisie pentru substanţele poluante menţionate la anexa IV, în conformitate cu alineatul (2) pentru respectarea cerinţelor prevăzute la alineatul (3) litera (a);
b)defineşte parametrii de control ai funcţionării pentru apele uzate, cel puţin pentru pH, temperatură şi debit.
(7)Amplasamentele instalaţiilor de incinerare şi de coincinerare, inclusiv zonele asociate de depozitare a deşeurilor, trebuie concepute şi exploatate astfel încât să prevină deversările neautorizate şi accidentale de orice substanţe poluante în sol, în apele de suprafaţă şi în apele subterane, în conformitate cu dispoziţiile din legislaţia comunitară în domeniu. În plus, trebuie prevăzut un colector pentru apa de ploaie contaminată care se scurge din amplasamentul instalaţiei de incinerare sau de coincinerare, precum şi pentru apa contaminată provenită din scurgeri sau din operaţii de luptă contra incendiului.
Capacitatea de depozitare a acestui colector trebuie să fie suficientă pentru ca aceste ape să poată fi analizate şi tratate înainte de deversare, dacă este nevoie.
(8)Fără a aduce atingere dispoziţiilor tratatului, statele membre pot stabili valori limită de emisie pentru hidrocarburile aromatice policiclice sau pentru alţi poluanţi.

Art. 9: Reziduuri
Cantitatea şi nocivitatea reziduurilor generate de exploatarea instalaţiei de incinerare sau coincinerare trebuie reduse la minimum. Reziduurile trebuie reciclate, după caz direct în instalaţie sau în exterior în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă în domeniu.
Transportul şi depozitarea intermediară a reziduurilor uscate, sub formă de praf, cum ar fi prafurile provenite din cazane şi reziduurile uscate rezultate din tratarea gazelor de combustie, se efectuează astfel încât să se evite dispersarea lor în mediu, spre exemplu în containere închise.
Înaintea definirii filierelor de eliminare sau de reciclare a reziduurilor din instalaţii de incinerare şi coincinerare, se efectuează teste corespunzătoare pentru a determina caracteristicile fizice şi chimice, precum şi potenţialul de poluare al diferitelor reziduuri rezultate din incinerare. Analiza se efectuează asupra fracţiunii solubile totale şi fracţiunii solubile de metale grele.

Art. 10: Controlul şi supravegherea
(1)Se instalează echipamente de măsurare şi se utilizează tehnici pentru supravegherea parametrilor, condiţiilor şi concentraţiilor masice relevante pentru procedeul de incinerare sau de coincinerare.
(2)Dispoziţiile privind măsurătorile care trebuie efectuate se stabilesc în avizul emis de către autoritatea competentă sau în fişa tehnică anexată.
(3)Instalarea corectă şi funcţionarea automatizată a echipamentului de supraveghere a emisiilor în aer şi în apă sunt supuse anual unui control şi unui test de verificare. Cel puţin din trei în trei ani trebuie efectuată o calibrare pe bază de măsurători paralele efectuate conform metodelor de referinţă.
(4)Localizarea punctelor de prelevare sau măsurare se stabileşte de către autoritatea competentă.
(5)Emisiile din aer sau din apă se măsoară periodic în conformitate cu anexa III punctele 1 şi 2.

Art. 11: Cerinţe privind măsurătorile
(1)Statele membre se asigură, fie specificând în fişa tehnică anexată avizului cerinţele care trebuie respectate, fie prin adoptarea de dispoziţii generale obligatorii, că se respectă alineatele (2)-(12) şi (17) în ceea ce priveşte atmosfera şi alineatele (9) şi (14)-(17) în ceea ce priveşte apa.
(2)Măsurătorile poluanţilor atmosferici indicate mai jos se efectuează în instalaţia de incinerare şi coincinerare, în conformitate cu anexa III:
a)măsurarea continuă a următoarelor substanţe: NOx, cu condiţia să fie stabilite valori limită de emisie, CO, pulbere totală, carbon organic total (COT), HCl, HF şi SO2;
b)măsurarea continuă a următorilor parametri de exploatare: temperatura în apropierea peretelui intern sau într-un alt punct reprezentativ al camerei de combustie autorizat de autoritatea competentă, concentraţia de oxigen, presiunea, temperatura şi conţinutul de vapori de apă al gazelor de eşapament;
c)cel puţin două măsurători pe an pentru metale grele, dioxine şi furani; cu toate acestea, pe parcursul primelor douăsprezece luni de exploatare se efectuează măsurători cel puţin din trei în trei luni. Statele membre pot fixa frecvenţe de măsurare pentru hidrocarburile aromatice policiclice sau pentru alţi poluanţi în cazul în care pentru aceştia sunt stabilite valori limită.
(3)Perioada de rezidenţă, temperatura minimă şi conţinutul de oxigen al gazelor de eşapament trebuie verificate corespunzător cel puţin o dată la punerea în funcţiune a instalaţiei de incinerare sau coincinerare şi în condiţiile de exploatare cele mai nefavorabile care se pot prevedea.
(4)Măsurarea continuă a acidului fluorhidric (HF) poate fi omisă în cazul în care acidului clorhidric (HCl) i se aplică tratamente care să garanteze că nu se depăşesc valorile limită de emisie pentru HCl. În acest caz, emisiile de HF se măsoară periodic în conformitate cu alineatul (2) litera (c).
(5)Măsurarea continuă a conţinutului de vapori de apă nu este necesară în cazul în care gazele de eşapament prelevate sunt uscate înaintea analizei emisiilor.
(6)Autoritatea competentă poate autoriza, în aviz, înlocuirea măsurătorii continue a HCl, HF şi SO2 în instalaţiile de incinerare sau coincinerare cu măsurători periodice în sensul alineatului (2) litera (c), în cazul în care operatorul poate dovedi că emisiile de substanţe poluante menţionate mai sus nu pot fi în nici un caz mai mari decât valorile limită de emisie stabilite.
(7)Autoritatea competentă poate autoriza în avizul emis reducerea frecvenţei măsurătorilor periodice de la de două ori pe an la o dată la doi ani pentru metale grele şi de la de două ori pe an la o dată pe an pentru dioxine şi furani, în cazul în care emisiile rezultate din coincinerare sau incinerare sunt mai mici decât 50 % din valorile limită de emisie determinate în conformitate cu anexa II sau anexa V şi în cazul în care există criterii pentru respectarea dispoziţiilor, stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17. Aceste criterii se bazează cel puţin pe dispoziţiile de la al doilea paragraf literele (a) şi (b).
Până la 1 ianuarie 2005, reducerea frecvenţei măsurătorilor poate fi autorizată chiar dacă nu există asemenea criterii, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)deşeurile destinate coincinerării sau incinerării sunt constituite doar din anumite fracţiuni combustibile extrase din deşeuri nepericuloase, care nu pot fi reciclate şi care prezintă anumite caracteristici, şi care se recomandă a fi precizate pe baza evaluării prevăzute la litera (d);
b)există pentru aceste deşeuri criterii naţionale de calitate care au fost notificate Comisiei;
c)coincinerarea şi incinerarea acestor deşeuri sunt conforme planurilor de gestionare a deşeurilor prevăzute la articolul 7 din Directiva 75/442/CEE;
d)operatorul poate să ofere autorităţii competente dovada că emisiile sunt, în orice situaţie, net inferioare valorilor limită stabilite de anexa II sau anexa V pentru metale grele, dioxine şi furani; această evaluare trebuie să aibă la bază informaţii asupra calităţii deşeurilor în cauză şi măsurători ale emisiilor poluanţilor în cauză;
e)criteriile de calitate şi noua periodicitate a măsurătorilor sunt specificate în aviz şi
f)toate deciziile privind frecvenţa măsurătorilor prevăzute de acest alineat, precum şi informaţiile privind volumul şi calitatea deşeurilor în cauză se comunică anual Comisiei.
(8)Rezultatele măsurătorilor efectuate în vederea verificării respectării valorilor limită de emisie se raportează la următoarele condiţii, în ceea ce priveşte oxigenul, conform formulei de la anexa VI:
a)temperatură 273 K, presiune 101,3 kPa, conţinutul de oxigen 11%, gaz uscat, în gazele de eşapament din instalaţiile de incinerare;
b)temperatură 273 K, presiune 101,3 kPa, conţinutul de oxigen 3 %, gaz uscat, în gazele de eşapament în momentul incinerării de uleiuri uzate definite de Directiva 75/439/CEE;
c)în cazul în care deşeurile sunt incinerate sau coincinerate într-o atmosferă îmbogăţită cu oxigen, rezultatele măsurătorilor pot fi raportate la conţinutul de oxigen stabilit de autoritatea competentă în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte;
d)în cazul coincinerării, rezultatele măsurătorilor se raportează la conţinutul total de oxigen calculat conform indicaţiilor de la anexa II.
Atunci când emisiile de substanţe poluante sunt reduse printr-un tratament al gazelor de eşapament, într-o instalaţie de incinerare sau de coincinerare care tratează deşeuri periculoase, uniformizarea prevăzută la primul paragraf în ceea ce priveşte conţinutul de oxigen se efectuează doar în cazul în care conţinutul de oxigen măsurat în decursul aceleiaşi perioade doar pentru substanţa poluantă în cauză depăşeşte conţinutul aplicabil standard de oxigen.
(9)Toate rezultatele măsurătorilor sunt înregistrate, procesate şi prezentate corespunzător pentru a permite autorităţilor competente să verifice, conform unor proceduri ce vor fi stabilite de autorităţile în cauză, dacă sunt respectate condiţiile de exploatare autorizate şi valorile limită de emisie stabilite de prezenta directivă.
(10)În ceea ce priveşte evacuările în atmosferă, valorile limită de emisie se consideră respectate dacă:
a)- nici una dintre mediile zilnice nu depăşeşte vreuna din valorile limită de emisie menţionate la anexa V litera (a) sau la anexa II;
– 97 % din mediile zilnice dintr-un an nu depăşesc valoarea limită de emisie menţionată la anexa V litera (e) prima liniuţă;
b)nici una dintre mediile pentru o jumătate de oră nu depăşeşte valorile limită de emisie menţionate la anexa V litera (b) coloana A sau, după caz, 97 % din mediile pentru o jumătate de oră dintr-un an nu depăşesc valorile limită de emisie menţionate la anexa V litera (b) coloana B;
c)nici una dintre mediile pentru perioada de prelevare prevăzută pentru metale grele, dioxine şi furani nu depăşeşte valorile limită de emisie menţionate la anexa V literele (c) şi (d) sau anexa II;
d)se respectă dispoziţiile de la anexa V litera (e) liniuţa a doua sau de la anexa II.
(11)Mediile pentru o jumătate de oră şi mediile pentru zece minute se determină în perioada de funcţionare efectivă (cu excepţia fazelor de pornire şi de stingere, când nu este incinerat nici un deşeu) plecând de la valorile măsurate după scăderea valorii intervalului de încredere indicat la anexa III punctul 3. Mediile zilnice se calculează plecând de la aceste medii validate.
Pentru ca o medie zilnică să fie valabilă, este necesar ca maximum cinci medii pentru o jumătate de oră dintr-o singură zi să fie ignorate din cauza disfuncţionalităţii sau întreţinerii sistemului de măsurare continuă. Nu pot fi ignorate mai mult de zece medii zilnice într-un an din cauza disfuncţionalităţii sau întreţinerii sistemului de măsurare continuă.
(12)Valorile medii ale perioadei de prelevare şi valorile medii pentru măsurătorile periodice ale acidului fluorhidric (HF), ale acidului clorhidric (HCl) şi ale dioxidului de sulf (SO2) se determină conform modalităţilor prevăzute la articolul 10 alineatele (2) şi (4) şi la anexa III.
(13)De îndată ce tehnicile de măsurare corespunzătoare vor fi disponibile în Comunitate, Comisia, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17, decide data de la care se efectuează măsurarea continuă a valorilor limită de emisie pentru metale grele, dioxine şi furani în aer, în conformitate cu anexa III.
(14)Următoarele măsurători se efectuează în punctul de deversare a apelor uzate:
a)măsurători continue ale parametrilor prevăzuţi la articolul 8 alineatul (6) litera (b);
b)măsurători zilnice prin prelevări punctuale din cantitatea totală de solide în suspensie; ca alternativă, statele membre pot prevedea măsurători prin prelevare reprezentativă, proporţională cu fluxul dintr-o perioadă de 24 de ore;
c)măsurătorile efectuate cel puţin o dată pe lună pe o probă reprezentativă, proporţional cu fluxul deversărilor pentru o perioadă de 24 de ore al substanţelor poluante prevăzute la articolul 8 alineatul (3) cu privire la punctele 2-10 de la anexa IV;
d)cel puţin un set de măsurători la şase luni pentru dioxine şi furani; cu toate acestea, în primele douăsprezece luni de exploatare a instalaţiei se efectuează măsurători cel puţin o dată la trei luni. Statele membre pot stabili frecvenţe de măsurare pentru emisia de hidrocarburi aromatice policiclice sau pentru alţi poluanţi, în cazul în care au stabilit valori limită.
(15)Supravegherea masei substanţelor poluante prezente în apele reziduale tratate se efectuează în conformitate cu legislaţia comunitară şi este prevăzută în aviz, care indică de asemenea frecvenţa măsurătorilor care trebuie efectuate.
(16)Valorile limită de emisie pentru apă se consideră respectate în următoarele cazuri:
a)pentru cantităţile totale de solide în suspensie (substanţa poluantă 1), 95 % şi 100 % din valorile măsurate nu depăşesc valorile limită de emisie respective menţionate la anexa IV;
b)pentru metalele grele (substanţele poluante 2-10), cel mult o măsurătoare pe an depăşeşte valorile limită de emisie menţionate la anexa IV; sau, dacă statul membru prevede mai mult de 20 de probe anual, cel mult 5 % din aceste probe depăşesc valorile limită de emisie menţionate la anexa IV;
c)pentru dioxine şi furani (substanţe poluante 11), măsurătorile semestriale nu depăşesc valoarea limită de emisie stabilită la anexa IV.
(17)În cazul în care măsurătorile efectuate relevă o depăşire a valorilor limită de emisie pentru aer sau apă prevăzute de prezenta directivă, autorităţile competente trebuie informate de îndată.

Art. 12: Accesul la informaţie şi participarea publicului
(1)Fără a aduce atingere Directivei 90/313/CEE a Consiliului (1) şi Directivei 96/61/CE a Consiliului, solicitările de avize noi pentru instalaţii de incinerare şi coincinerare sunt puse la dispoziţia publicului cu suficient timp înainte, într-unul sau mai multe locuri publice, cum ar fi serviciile autorităţilor locale, pentru ca publicul să poată face observaţii înainte ca autoritatea competentă să ia o decizie. Această decizie, însoţită de cel puţin un exemplar al avizului, şi fiecare actualizare ulterioară se pun de asemenea la dispoziţia publicului.
(1)Directiva 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind libertatea de acces la informaţii privind mediul (JO L 158, 23.6.1990, p. 56), directivă astfel cum a fost modificată prin Actul de aderare din 1994.
(2)Pentru instalaţiile de incinerare sau coincinerare a căror capacitate nominală este mai mare sau egală cu două tone pe oră şi sub rezerva articolului 15 alineatul (2) din Directiva 96/61/CE, se pune la dispoziţia publicului un raport anual întocmit de operator pentru autoritatea competentă, privind funcţionarea şi supravegherea instalaţiei. Acest raport menţionează cel puţin desfăşurarea operaţiunilor şi emisiile în atmosferă şi în apă comparativ cu standardele de emisie adoptate de prezenta directivă.
Autoritatea competentă întocmeşte lista instalaţiilor de incinerare sau coincinerare a căror capacitate nominală este mai mică de două tone pe oră şi o pune la dispoziţia publicului.

Art. 13: Condiţii anormale de exploatare
(1)Autoritatea competentă stabileşte în aviz durata maximă admisibilă a opririlor, dereglărilor sau deficienţelor tehnice inevitabile ale sistemelor de epurare sau de măsurare în timpul cărora concentraţiile de substanţe reglementate ale emisiilor în atmosferă şi ale apelor reziduale epurate pot depăşi valorile limită de emisie prevăzute.
(2)În cazul unei defecţiuni operatorul reduce sau întrerupe funcţionarea instalaţiei cât mai repede posibil, până când este posibilă repunerea în funcţiune normală.
(3)Fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (3) litera (c), instalaţia de incinerare sau coincinerare sau linia de incinerare nu continuă în nici un caz să incinereze deşeuri mai mult de patru ore fără întrerupere în cazul depăşirii valorilor limită de emisie; în plus, durata cumulată de funcţionare pe an în asemenea condiţii trebuie să fie mai mică de şaizeci de ore. Această durată de şaizeci de ore se aplică liniilor din ansamblul instalaţiei care sunt conectate la un singur sistem de epurare a gazelor de ardere.
(4)Conţinutul total în pulbere al emisiilor atmosferice ale unei instalaţii de incinerare nu poate să depăşească în nici un caz cantitatea de 150 mg/m3, exprimată ca medie pentru o jumătate de oră; în plus, nu trebuie să fie depăşite valorile limită pentru emisiile atmosferice de CO şi COT. Trebuie respectate toate celelalte condiţii prevăzute la articolul 6.

Art. 14: Clauza de revizuire
Fără a aduce atingere Directivei 96/61/CE, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, până la 31 decembrie 2008, un raport privind experienţa aplicării prezentei directive, în special în ceea ce priveşte instalaţiile noi, privind progresele realizate în tehnicile de control al emisiilor şi experienţa în gestionarea deşeurilor. În plus, raportul ţine seama de evoluţia stării tehnologiei, de experienţa acumulată în exploatarea instalaţiilor şi de cerinţele în domeniul mediului. Acest raport cuprinde o secţiune specială privind aplicarea anexei II.1.1 şi în special posibilitatea de a afla dacă cuptoarele din ciment existente, menţionate în nota la anexa II.1.1 sunt, din punct de vedere economic şi tehnic, capabile să respecte valorile limită de emisie pentru NOx impuse de anexa în cauză pentru noile cuptoare din ciment. Raportul este însoţit, după caz, de propuneri de revizuire a dispoziţiilor aplicabile ale prezentei directive. Cu toate acestea, înainte de a întocmi raportul menţionat, Comisia propune, după caz, modificarea anexei II.3, în cazul în care se dirijează fluxuri considerabile de deşeuri spre alte tipuri de instalaţii de coincinerare decât cele vizate de anexele II.1 şi II.2.

Art. 15: Rapoarte
Rapoartele privind punerea în aplicare a prezentei directive se întocmesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 5 din Directiva 91/692/CEE Consiliului. Primul raport se referă cel puţin la prima perioadă completă de trei ani de după 28 decembrie 2002 şi respectă perioadele menţionate la articolul 17 din Directiva 94/67/CE şi la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 96/61/CE. În acest scop, Comisia elaborează în timp util chestionarul corespunzător.

Art. 16: Adaptarea viitoare a prezentei directive
Comisia, acţionând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17, modifică articolele 10, 11 şi 13 şi anexele I şi III cu scopul de a le adapta la progresul tehnic sau la noile date privind efectele benefice pentru sănătate care pot fi obţinute printr-o reducere a emisiilor.

Art. 17: Comitetul de reglementare
(1)Comisia este sprijinită de către un comitet de reglementare, denumit în continuare “comitetul”.
(2)În situaţia în care se face trimitere la acest alineat, articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE se aplică cu respectarea dispoziţiilor articolului 8 din directiva în cauză.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.
(3)Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.

Art. 18: Abrogare
Următoarele texte se abrogă începând cu 28 decembrie 2005:
(a)articolul 8 alineatul (1) şi anexa la Directiva 75/439/CEE;
(b)Directiva 89/369/CEE;
(c)Directiva 89/429/CEE şi
(d)Directiva 94/67/CE.

Art. 19: Sancţiuni
Statele membre determină sancţiunile aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor de drept intern adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive. Sancţiunile astfel prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionate şi cu efect de descurajare. Comisiei i se notifică de către statele membre aceste dispoziţii până la 28 decembrie 2002 şi i se comunică fără întârziere orice modificare ulterioară a acestor dispoziţii.

Art. 20: Dispoziţii tranzitorii
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor tranzitorii speciale prevăzute de anexe, dispoziţiile prezentei directive se aplică instalaţiilor existente începând cu 28 decembrie 2005.
(2)În cazul noilor instalaţii, mai precis al celor care nu corespund definiţiei de “instalaţii de incinerare sau coincinerare existente” de la articolul 3 alineatul (6) sau prezentul articol alineatul (3), prezenta directivă, în locul directivelor menţionate la articolul 18, se aplică începând cu 28 decembrie 2002.
(3)Instalaţiile fixe sau mobile care sunt în exploatare şi au ca obiect producerea de energie sau de produse materiale, pentru care a fost emis un aviz, după caz, conform legislaţiei comunitare în vigoare şi care încep să coincinereze deşeuri până la 28 decembrie 2004 trebuie considerate instalaţii de coincinerare existente.

Art. 21: Punerea în aplicare
(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 28 decembrie 2002. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei i se comunică de către statele membre textele dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Art. 22: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Art. 23: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 4 decembrie 2000.
Pentru Parlamentul European
Preşedintele
N. FONTAINE
Pentru Consiliu
Preşedintele
F. VÉDRINE

ANEXA I: Factori de echivalenţă pentru dibenzoparadioxine şi dibenzofurani
Pentru a determina concentraţia totală (echivalent toxic, TE) a dioxinelor şi furanilor, se recomandă, înaintea adunării acestora, înmulţirea concentraţiilor masice ale dibenzoparadioxinelor şi dibenzofuranilor enumeraţi mai jos cu următorii factori de echivalenţă:

ANEXA II: DETERMINAREA VALORILOR LIMITĂ DE EMISII ATMOSFERICE PENTRU COINCINERAREA DEŞEURILOR
Formula de mai jos (regula amestecurilor) trebuie aplicată în toate cazurile în care o valoare limită de emisie totală specifică “C” nu este stabilită într-un tabel din prezenta anexă.
Valoarea limită a fiecărei substanţe poluante în cauză şi a monoxidului de carbon, conţinute în gazele de combustie produse prin coincinerarea deşeurilor, se calculează după cum urmează:

Vdeseuri: volumul de gaze de eşapament rezultat în urma incinerării de deşeuri, determinat doar pe baza deşeurilor cu cea mai scăzută valoare calorifică specificată în aviz şi raportat la condiţiile definite de prezenta directivă.
În cazul în care cantitatea de căldură eliberată prin incinerarea deşeurilor periculoase atinge cel puţin 10% din căldura totală eliberată de instalaţie, Vdeseuri se calculează pe baza unei cantităţi (teoretice) de deşeuri care, dacă ar fi incinerate, ar degaja o căldură de 10 % din căldura totală degajată prestabilită.
Cdeseuri: valorile limită de emisie stabilite de anexa V pentru instalaţiile de incinerare, pentru substanţele poluante în cauză şi pentru monoxidul de carbon.
Vprocedeu: volumul de gaze de eşapament rezultate din funcţionarea instalaţiei, inclusiv din combustia combustibililor autorizaţi, utilizaţi în mod obişnuit în instalaţie (cu excepţia deşeurilor), determinat pe baza conţinutului de oxigen stabilit de reglementarea comunitară sau de drept intern la care emisiile trebuie raportate. În absenţa unei reglementări pentru acest tip de instalaţie, se recomandă utilizarea conţinutului real de oxigen al gazelor de eşapament nediluate prin adăugarea de aer, care nu este indispensabilă procedeului. Celelalte condiţii la care trebuie raportate rezultatele măsurătorilor sunt indicate în prezenta directivă.
C procedeu: valorile limită de emisie prevăzute în tabelele din prezenta anexă pentru anumite sectoare industriale şi anumiţi poluanţi sau, în absenţa unui asemenea tabel sau unor asemenea valori, valorile limită de emisie pentru poluanţii de care se ţine seama şi pentru monoxidul de carbon din gazele de ardere ale instalaţiilor, care respectă actele cu putere de lege şi actele administrative de drept intern cu privire la aceste instalaţii şi care ard combustibili autorizaţi în mod uzual (cu excepţia deşeurilor). În absenţa unor asemenea dispoziţii, se utilizează valorile limită de emisie stabilite în aviz. În absenţa unor valori stabilite în aviz, se utilizează concentraţiile masice reale.
C: valorile limită de emisie totale şi conţinutul de oxigen stabilite în tabelele din prezenta anexă pentru anumite sectoare industriale şi anumite substanţe poluante sau, în absenţa unor asemenea tabele sau unor asemenea valori, totalul valorilor limită de emisie pentru monoxidul de carbon (CO) şi substanţele poluante de care trebuie să se ţină seama în locul valorilor limită de emisie stabilite în anexele corespunzătoare la prezenta directivă. Conţinutul total de oxigen prin care se înlocuieşte, în scopul uniformizării, conţinutul de oxigen se determină pe baza conţinutului menţionat mai sus, cu respectarea volumelor parţiale.
Statele membre pot stabili norme care să reglementeze derogările prevăzute de prezenta anexă.
1.Dispoziţii speciale pentru cuptoarele din ciment care coincinerează deşeuri
Medii zilnice (pentru măsurători continue). Perioadele de prelevare şi alte specificaţii pentru măsurare: a se vedea articolul 7. Toate valorile se exprimă în mg/m3 (în ng/m3 pentru dioxine şi furani). Mediile pentru o jumătate de oră sunt necesare doar pentru calculul mediilor zilnice.
Rezultatele măsurătorilor efectuate pentru a verifica respectarea valorilor limită de emisie se raportează la următoarele condiţii: temperatură 273 K, presiune 101,3 kPa, conţinutul de oxigen 10 %, gaz uscat.
1.1.C – valori limită de emisie totale

(¹)Pentru aplicarea valorilor limită de emisie pentru NO_x, cuptoarele din ciment aflate în stare de funcţionare, care deţin un aviz emis în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare şi care încep să coincinereze deşeuri după data menţionată la articolul 20 alineatul (3), nu trebuie să fie considerate instalaţii noi.

Până la 1 ianuarie 2008, autorităţile competente pot acorda derogări pentru NOX pentru cuptoarele din ciment existente care utilizează procedeul umed sau pentru cuptoarele din ciment care ard mai puţin de trei tone de deşeuri pe oră, cu condiţia ca avizul să prevadă pentru NOx o valoare limită de emisie totală care nu depăşeşte 1 200 mg/m3.
Până la 1 ianuarie 2008, autorităţile competente pot acorda derogări pentru pulberi, pentru cuptoarele din ciment care ard mai puţin de trei tone de deşeuri pe oră, cu condiţia ca avizul să prevadă o valoare limită de emisie totală care nu depăşeşte 50 mg/m3.
1.2.C – valori limită de emisie totale pentru SO2 şi COT.

Autoritatea competentă poate acorda derogări în cazul în care SO2 şi COT nu provin din incinerarea deşeurilor.
1.3.Valoare limită de emisie pentru CO
Valorile limită de emisie pentru CO pot fi stabilite de autoritatea competentă.
2.Dispoziţii speciale pentru instalaţiile de ardere care coincinerează deşeuri
2.1.Medii zilnice
Fără a aduce atingere Directivei 88/609/CEE şi, în cazul în care pentru marile instalaţii de ardere se stabilesc, în conformitate cu viitoarea legislaţie comunitară, valori limită de emisie mai stricte, acestea din urmă înlocuiesc, pentru instalaţiile şi substanţele poluante în cauză, valorile limită de emisie stabilite în tabelele de mai jos (Cproc). În acest caz, tabelele de mai jos se adaptează imediat la aceste valori limită de emisie mai stricte, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17.
Valorile medii pentru o jumătate de oră sunt necesare doar pentru a se calcula mediile zilnice.
Cprocedeu:
Cprocedeu pentru combustibilii solizi exprimată în mg/Nm3 (conţinutul de O2 de 6 %):

Până la 1 ianuarie 2007 şi fără a aduce atingere legislaţiei comunitare aplicabile, valoarea limită de emisie pentru NOx nu se aplică instalaţiilor care coincinerează doar deşeuri periculoase.
Până la 1 ianuarie 2008, autorităţile competente pot acorda derogări pentru NOx şi SO2 pentru instalaţiile de coincinerare existente, cu o capacitate cuprinsă între 100 şi 300 MWt, care utilizează tehnica patului fluidizat şi ard combustibili solizi, cu condiţia ca avizul să prevadă pentru Cprocedeu o valoare care să nu depăşească 350 mg/Nm3 pentru NOX şi 850-400 mg/Nm3 (descreştere liniară de la 100 la 300 MWt) pentru SO2.
Cprocedeu pentru biomasă exprimată în mg/Nm3 (conţinutul de O2 de 6 %):
Prin “biomasă” se înţelege produsele ce consistă în totalitate sau parţial din materie vegetală de origine agricolă sau forestieră care poate fi utilizată pentru recuperarea conţinutului său energetic, precum şi deşeurile enumerate la articolul 2 alineatul (2) litera (a) punctele (i)-(v).

Până la 1 ianuarie 2008, autorităţile competente pot acorda derogări pentru NOx pentru instalaţiile de coincinerare existente, cu o capacitate cuprinsă între 100 şi 300 MWt, care utilizează tehnica patului fluidizat şi ard biomasă, cu condiţia ca avizul să prevadă pentru Cc o valoare care nu depăşeşte 350 mg/Nm3.
Cprocedeu pentru combustibilii lichizi exprimată în mg/Nm3 (conţinutul de oxigen de 3 %):

2.2.C – valorile limită de emisie totale
C exprimată în mg/Nm3 (conţinutul de O2 de 6 %). Toate mediile se raportează la o perioadă de eşantionare de minimum treizeci de minute şi maximum opt ore:

C exprimată în ng/Nm3 (conţinutul de O2 de 6 %). Toate mediile se raportează la o perioadă de prelevare de minimum şase ore şi maximum opt ore:

3.Dispoziţii speciale pentru sectoarele industriale care coincinerează deşeuri neincluse la punctul II.1 sau la punctul II.2
3.1.C- valori limită de emisii totale:
C exprimată în ng/Nm3. Toate mediile se raportează la o perioadă de prelevare de minimum şase ore şi maximum opt ore:

C exprimată în mg/Nm3. Toate mediile se raportează la o perioadă de prelevare de minimum treizeci de minute şi maximum opt ore:

ANEXA III: Tehnici de măsurare
1.Măsurătorile pentru determinarea concentraţiilor de substanţe poluante din atmosferă şi din apă trebuie efectuate reprezentativ.
2.Prelevarea şi analiza tuturor substanţelor poluante, inclusiv a dioxinelor şi furanilor, precum şi metodele de măsurare de referinţă utilizate pentru calibrarea sistemelor de măsurare automatizate, trebuie efectuate conform standardelor CEN. În cazul în care nu există standarde CEN, se aplică standardele ISO, standardele naţionale sau internaţionale, garantându-se obţinerea unor date de calitate ştiinţifică echivalente.
3.La nivelul valorilor limită zilnice de emisie, valorile intervalelor de încredere de 95 % ale unui singur rezultat măsurat nu trebuie să depăşească următoarele procente ale valorilor limită de emisie:

ANEXA IV: Valori limită de emisie pentru deversările de ape reziduale provenite din epurarea gazelor de ardere

Până la 1 ianuarie 2008, autoritatea competentă poate acorda derogări pentru totalul de solide în suspensie la instalaţiile de incinerare existente, cu condiţia ca avizul să prevadă ca 80 % din valorile măsurate să nu depăşească 30 mg/l şi nici una dintre aceste măsurători să nu depăşească 45 mg/l.
ANEXA V: VALORI LIMITĂ ALE EMISIILOR ATMOSFERICE
(a)Medii zilnice

(*) Până la 1 ianuarie 2007 şi fără a aduce atingere legislaţiei comunitare aplicabile, această valoare limită de emisie pentru NOx nu se aplică instalaţiilor care incinerează doar deşeuri periculoase.
Autoritatea competentă poate acorda derogări pentru NOx pentru instalaţiile de incinerare existente:
– a căror capacitate nominală este mai mică sau egală cu 6 tone pe oră, cu condiţia ca avizul să prevadă ca mediile zilnice să nu depăşească 500 mg/m3, până la 1 ianuarie 2008;
– a căror capacitate nominală este mai mare de 6 tone pe oră, dar mai mică sau egală cu 16 tone pe oră, cu condiţia ca avizul să prevadă ca mediile zilnice să nu depăşească 400 mg/m3, până la 1 ianuarie 2010;
– a căror capacitate este mai mare de 16 tone pe oră, dar mai mică de 25 de tone pe oră şi care nu produc ape reziduale, cu condiţia ca avizul să prevadă ca mediile zilnice să nu depăşească 400 mg/m3, până la 1 ianuarie 2008.
Până la 1 ianuarie 2008, autoritatea competentă poate acorda derogări pentru pulberi, pentru instalaţiile de incinerare existente, cu condiţia ca avizul să prevadă ca mediile zilnice să nu depăşească 20 mg/m3.
(b)Medii pentru o jumătate de oră

(*) Până la 1 ianuarie 2007 şi fără a aduce atingere legislaţiei comunitare aplicabile, această valoare limită de emisie pentru NOx nu se aplică instalaţiilor care incinerează doar deşeuri periculoase.
Până la 1 ianuarie 2010, autoritatea competentă poate acorda derogări pentru NOx la instalaţiile de incinerare existente, cu o capacitate nominală între 6 şi 16 tone pe oră, cu condiţia ca media pentru o jumătate de oră să nu depăşească 600 mg/m3 pentru coloana A sau 400 mg/m3 pentru coloana B.
(c)Toate mediile din perioada de prelevare de minimum treizeci de minute şi maximum opt ore

(*)Până la 1 ianuarie 2007, valorile medii pentru instalaţiile existente al căror aviz de exploatare a fost emis înainte de 31 decembrie 1996 şi care incinerează doar deşeuri periculoase.
Aceste medii se aplică de asemenea emisiilor de metale grele şi compuşi ai acestora în stare de gaz sau vapori.
(d)Valorile medii trebuie măsurate pe o perioadă de prelevare de minimum 6 ore şi maximum 8 ore. Valoarea limită de emisie face trimitere la concentraţia totală de dioxine şi furani calculată pe baza conceptului de echivalenţă toxică în conformitate cu anexa I.

(e)Următoarele valori limită de emisie nu trebuie depăşite pentru concentraţia de monoxid de carbon (CO) în gazele de ardere (în afara fazelor de demaraj şi oprire)
– 50 miligrame/m3 de gaze de ardere ca medie zilnică;
– 150 miligrame/m3 de gaze de ardere pentru cel puţin 95 % dintre toate măsurătorile corespunzătoare unor medii pentru zece minute sau 100 mg/m3 de gaze de ardere pentru toate măsurătorile corespunzătoare unor medii pentru treizeci de minute efectuate în cursul unei singure zile de 24 de ore.
Autoritatea competentă poate acorda derogări pentru instalaţiile de incinerare care utillizează tehnologia patului fluidizat, atâta timp cât derogarea prevede o valoare limită de emisie de 100 mg/m3 (media orară) pentru monoxidul de carbon (CO).
(f)Statele membre pot adopta dispoziţii care să reglementeze derogările prevăzute de prezenta anexă.
ANEXA VI: Formulă pentru calculul concentraţiei de emisie la procentajul standard al concentraţiei de oxigen

ES = concentraţia de emisie calculată la procentajul standard al concentraţiei de oxigen EM = concentraţia de emisie măsurată OS = concentraţia de oxigen standard OM = concentraţia de oxigen măsurată

Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007