Categorie: Legislatie

Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului

În temeiul prevederilor art. 9, art. 10 alin. 4, art. 14 şi art. 64 lit. d) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995,
Ordinului nr. 125/1996 secţiunea 5 pct. 5.4., 5.5. şi 5.6. şi secţiunea 8 pct. 8.1. şi 8.2. al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, care a aprobat Procedura de reglementare a activităţilor economico-sociale cu impact asupra mediului,
Hotărârii Guvernului nr. 568/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cu modificările ulterioare,
emite următorul ordin:
1.Se aprobă Reglementarea privind evaluarea poluării mediului, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
2.Departamentul protecţiei mediului prin Direcţia strategii şi reglementări pentru protecţia mediului răspunde de aplicarea prevederilor prezentului ordin şi de instruirea periodică în mod unitar a personalului din cadrul unităţilor teritoriale, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul emiterii actelor de reglementare.
3.Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României.

REGLEMENTĂRI din 3 noiembrie 1997 privind evaluarea poluării mediului
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1
Prezenta reglementare stabileşte procedurile şi normele tehnice privind identificarea prejudiciilor aduse mediului, în scopul determinării responsabilităţilor pentru remedierea acestora şi se emite în baza prevederilor art. 36, 42 şi 48 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, precum şi a prevederilor articolului 15 alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996.
Prevederile prezentei reglementări nu se referă la contaminările cu microorganisme şi/sau substanţe radioactive care sunt supuse altor prevederi legale.

Art. 2
În înţelesul prezentului ordin, se vor utiliza definiţiile următoarelor noţiuni:
• Aer ambiental – aer la care sunt expuse persoanele, plantele, animalele şi bunurile materiale, în spaţii deschise din afara perimetrului uzinal.
• Autoritate competentă – autoritate de mediu, de ape, sănătate sau altă autoritate împuternicită potrivit competenţelor legale să execute controlul reglementărilor în vigoare privind protecţia aerului, apelor, solului şi ecosistemelor acvatice sau terestre.
• Emisie de poluanţi/emisie – descărcare în atmosferă a poluanţilor proveniţi din surse staţionare sau mobile.
• Evacuare de ape uzate/evacuare – descărcare directă sau indirectă în receptori acvatici a apelor uzate conţinând poluanţi sau reziduuri care alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale ale apei utilizate, precum şi a apelor de ploaie ce se scurg de pe terenuri contaminate.
• Evaluare a riscului – analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale unui impact asupra mediului.
• Folosinţă sensibilă şi mai puţin sensibilă – tipuri de folosinţe ale terenurilor, care implică o anumită calitate a solurilor, caracterizată printr-un nivel maxim acceptat al poluanţilor.
• Impact de mediu – modificarea negativă considerabilă a caracteristicilor fizice, chimice şi structurale ale elementelor şi factorilor de mediu naturali; diminuarea diversităţii biologice; modificarea negativă considerabilă a productivităţii ecosistemelor naturale şi antropizate; deteriorarea echilibrului ecologic, reducerea considerabilă a calităţii vieţii sau deteriorarea structurilor antropizate, cauzată, în principal, de poluarea apelor, a aerului şi a solului; supraexploatarea resurselor naturale, gestionarea, folosirea sau planificarea teritorială necorespunzătoare a acestora; un astfel de impact poate fi identificat în prezent sau poate avea o probabilitate de manifestare în viitor, considerată inacceptabilă de către autorităţile competente.
• Obiective de remediere – concentraţii de poluanţi, stabilite de autoritatea competentă, privind reducerea poluării solului, şi care vor reprezenta concentraţiile maxime ale poluanţilor din sol după operaţiunile de depoluare. Aceste valori se vor situa sub nivelurile de alertă sau intervenţie ale agenţilor contaminanţi, în funcţie de rezultatele şi recomandările studiului de evaluare a riscului.
• Poluare potenţial semnificativă – concentraţii de poluanţi în mediu, ce depăşesc pragurile de alertă prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului. Aceste valori definesc nivelul poluării la care autorităţile competente consideră că un amplasament poate avea un impact asupra mediului şi stabilesc necesitatea unor studii suplimentare şi a măsurilor de reducere a concentraţiilor de poluanţi în emisii/evacuări.
• Poluare semnificativă – concentraţii de poluanţi în mediu, ce depăşesc pragurile de intervenţie prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului.
• Prag de alertă – concentraţii de poluanţi în aer, apă, sol sau în emisii/evacuări, care au rolul de a avertiza autorităţile competente asupra unui impact potenţial asupra mediului şi care determină declanşarea unei monitorizări suplimentare şi/sau reducerea concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări.
• Prag de intervenţie – concentraţii de poluanţi în aer, apă, sol sau în emisii/evacuări, la care autorităţile competente vor dispune executarea studiilor de evaluare a riscului şi reducerea concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări.
• Probă de referinţă – probă materială produsă de un institut specializat, ce poate fi utilizată pentru a identifica precizia şi acurateţea tehnicilor de analiză chimică a solurilor.
• Preceptori acvatici – ape de suprafaţă interioare, de frontieră sau costiere, precum şi ape subterane, în care sunt evacuate ape uzate, exceptând zonele de influenţă directă sau de amestec ale acestor evacuări.
CAPITOLUL II: Praguri de alertă şi praguri de intervenţie

Art. 3
Prezenta reglementare defineşte semnificaţia şi stabileşte dispoziţiile referitoare la pragurile de alertă şi la pragurile de intervenţie pentru poluanţii din: aer, apă şi sol.

Art. 4
Dispoziţiile referitoare la pragurile de alertă sunt următoarele: a) pragurile de alertă avertizează autorităţile competente asupra existenţei, într-o anumită situaţie, a unei poluări potenţiale în aer, apă sau sol; b) când concentraţia unuia sau mai multor poluanţi depăşeşte un prag de alertă, autorităţile competente pot dispune, dacă se consideră necesar, o monitorizare suplimentară asigurată de către titularii activităţilor potenţial responsabile de poluare, fie prin sisteme proprii, fie prin unităţi specializate. În acelaşi timp, autorităţile competente vor solicita şi vor urmări introducerea unor măsuri de reducere a concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări.

Art. 5
Pragurile de intervenţie sunt pragurile de poluare la care autorităţile competente:
a)apreciază oportunitatea şi solicită, dacă este necesar, executarea studiilor de evaluare a riscului;
b)investighează consecinţele poluării asupra mediului;
c)impun reducerea poluării, astfel încât concentraţiile de poluanţi în emisii/evacuări să scadă la valorile prevăzute de reglementările în vigoare.
CAPITOLUL III: Reglementări privind poluarea solurilor

Art. 6
Pragurile de alertă şi pragurile de intervenţie pentru concentraţiile agenţilor poluanţi în soluri sunt cuprinse în anexa la prezentele reglementări. Aceste valori vor înlocui toate celelalte norme utilizate anterior în România, referitoare la poluarea solurilor.

Art. 7
Importanţa poluării solurilor cu substanţe chimice şi alţi agenţi poluanţi care nu sunt incluşi în anexa la prezentele reglementări va fi apreciată de către autorităţile competente pe baza unor studii efectuate de unităţi specializate.

Art. 8
Prezentele reglementări privind poluarea solurilor se referă atât la folosinţa sensibilă, cât şi la cea mai puţin sensibilă a terenurilor, identificate după cum urmează:
a)folosinţa sensibilă a terenurilor este reprezentată de utilizarea acestora pentru zone rezidenţiale şi de agrement, în scopuri agricole, ca arii protejate sau zone sanitare cu regim de restricţii, precum şi suprafeţele de terenuri prevăzute pentru astfel de utilizări în viitor;
b)folosinţa mai puţin sensibilă a terenurilor include toate utilizările industriale şi comerciale existente, precum şi suprafeţele de terenuri prevăzute pentru astfel de utilizări în viitor;
c)în cazul în care există incertitudini asupra încadrării unei folosinţe de teren, se vor considera concentraţiile pragurilor de alertă şi de intervenţie pentru folosinţele sensibile ale terenurilor.

Art. 9
Relevanţa pragurilor de alertă şi de intervenţie va determina următoarele măsuri:
a)în situaţiile în care concentraţiile de poluanţi în sol se situează sub valorile de alertă pentru folosinţa sensibilă a terenurilor, autorităţile competente nu vor stabili măsuri speciale;
b)când concentraţiile unuia sau mai multor poluanţi din soluri depăşesc pragurile de alertă, dar se situează sub pragurile de intervenţie pentru folosinţa corespunzătoare a terenului, se consideră că există impact potenţial asupra solului. În aceste situaţii, autorităţile competente vor dispune măsuri de prevenire a poluării în continuare a solului şi de monitorizare suplimentară a surselor potenţiale de poluare;
c)când concentraţiile unuia sau mai multor poluanţi din soluri depăşesc pragurile de intervenţie pentru folosinţa existentă a terenului, se consideră că există impact asupra solului. În aceste situaţii, utilizarea zonei afectate pentru folosinţe sensibile nu este permisă şi vor fi realizate prevederile art. 10. Dezvoltarea acestor zone pentru folosinţe mai puţin sensibile ale terenurilor poate fi permisă, dacă concentraţiile acestor poluanţi nu depăşesc valorile de intervenţie ale folosinţei mai puţin sensibile a terenurilor. Dacă sunt depăşite valorile de intervenţie pentru categoria de folosinţă mai puţin sensibilă a terenurilor, nu se va permite nici o folosinţă a terenurilor şi vor fi aplicate prevederile art. 10 şi, după caz, ale art. 11;
d)pentru situaţia în care este necesar pentru o anumită utilizare ca un teren de folosinţă mai puţin sensibilă să treacă în categoria de folosinţă sensibilă, trebuie satisfăcute cerinţe speciale. În astfel de situaţii, utilizarea terenurilor pentru folosinţe sensibile este posibilă, numai dacă concentraţiile de poluanţi din sol se încadrează sub nivelul de alertă al folosinţei sensibile a terenurilor şi dacă sunt satisfăcute prevederile art. 10 şi, după caz, ale art. 11 ;
e)când pragurile de intervenţie sunt depăşite la unul sau mai mulţi poluanţi din sol pentru terenuri cu folosinţă sensibilă sau mai puţin sensibilă, autorităţile competente vor dispune executarea unui studiu de evaluare a riscului. Obligaţia executării studiului de evaluare a riscului va fi a titularilor de activităţi desfăşurate pe zona de teren afectată, cu excepţia cazurilor în care s-au identificat alţi responsabili pentru poluarea înregistrată;
f)atunci când sunt implicaţi mai mulţi titulari de activităţi desfăşurate pe un teren afectat de poluare, autorităţile competente vor solicita un singur studiu de evaluare a riscului pentru zona în cauză, iar costul acestuia va fi împărţit între titulari, corespunzător ariei geografice deţinute în zona afectată. În anumite situaţii, când autorităţile competente pot identifica un titular considerat ca posibil răspunzător de poluare, acestuia i se poate solicita să suporte costul total al studiului de evaluare a riscului.

Art. 10
Pentru stabilirea obiectivelor de remediere pe baza interpretării studiilor de evaluare a riscului, autorităţile competente trebuie să decidă dacă:
a)pot fi dezvoltate în viitor obiective care implică utilizarea terenurilor pentru folosinţa sensibilă sau mai puţin sensibilă a terenurilor;
b)terenul poate rămâne în continuare în folosinţa curentă, dar folosinţa nu mai poate fi extinsă;
c)trebuie luate măsuri de remediere.

Art. 11
În situaţiile când sunt necesare lucrări de remediere, autorităţile competente vor stabili obiectivele de remediere, luând în considerare următoarele:
a)aceste obiective de remediere, reprezentând concentraţiile finale de poluanţi din soluri după realizarea lucrărilor de depoluare, se vor situa fie sub pragurile de alertă fie sub pragurile de intervenţie. Autorităţile competente vor stabili, pentru fiecare caz în parte, dacă obiectivele de remediere vor fi valorile de alertă sau valorile de intervenţie, pe baza rezultatelor studiului de evaluare a riscului şi a estimării costurilor şi beneficiilor remedierii;
b)când se execută activităţi de remediere, titularul va răspunde de lucrările implicate şi va prezenta autorităţilor competente dovada că prin lucrările de remediere s-au atins concentraţiile de poluanţi stabilite ca obiective de remediere de către autoritatea competentă.

Art. 12
Prelevarea şi analizarea probelor de sol se va face în conformitate cu următoarele prevederi:
a)prelevarea de probe de soluri în scopul estimării nivelului de poluare se va face în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 184/1997 privind Procedura de realizare a bilanţurilor de mediu;
b)laboratoarele care execută analize de poluanţi din soluri vor utiliza probe de referinţă pentru a confirma acurateţea şi precizia tehnicilor analitice folosite. Aceste probe de referinţă trebuie analizate împreună cu probe prelevate din fiecare zonă a terenului şi toate probele vor fi analizate cu metodologia adecvată, conform standardelor în vigoare;
c)în situaţiile în care pentru anumiţi poluanţi nu există metode standard de analiză, se vor folosi metodele analitice agreate la nivel internaţional, care vor fi difuzate autorităţilor competente de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului;
d)răspunderea pentru acurateţea şi precizia rezultatelor analizelor privind concentraţiile agenţilor poluanţi în soluri va reveni părţii care execută prelevarea probelor şi laboratoarelor care execută analizele.
CAPITOLUL IV: Reglementări privind evaluarea poluării aerului

Art. 13
Pragurile de alertă şi de intervenţie privind poluarea atmosferei se definesc în felul următor:
a)depăşirea concentraţiilor maxime admise de poluanţi, înscrise în reglementările legale, se consideră praguri de intervenţie pentru poluarea atmosferică;
b)pragurile de alertă pentru concentraţiile de poluanţi în emisiile atmosferice şi în aerul ambiental sunt stabilite la 70% din pragurile de intervenţie ale aceloraşi poluanţi, luând în considerare perioada de timp relevantă în care trebuie să se măsoare aceste concentraţii.

Art. 14
Importanţa existenţei în emisiile atmosferice şi în aerul ambiental a unor substanţe chimice şi a altor agenţi care nu sunt înscrişi în reglementările legale existente va fi estimată prin studii efectuate de instituţii specializate, iar costul acestora va fi suportat de către unitatea care produce emisiile conţinând aceste substanţe.

Art. 15
Relevanţa pragurilor de alertă şi de intervenţie în procesul de interpretare şi decizie al autorităţii competente determină următoarele situaţii:
a)când concentraţiile de poluanţi în emisiile atmosferice sau în aerul ambiental se situează sub pragurile de alertă, nu este necesară stabilirea unor măsuri speciale de către autoritatea competentă;
b)când concentraţiile unuia sau mai multor poluanţi depăşesc pragurile de alertă, dar se situează sub nivelurile de intervenţie, pentru emisiile atmosferice sau pentru aerul ambiental, se consideră că există impact potenţial asupra aerului. În aceste situaţii, autorităţile competente vor cere reducerea concentraţiilor de poluanţi în emisii şi monitorizarea suplimentară a surselor identificate sau potenţiale de poluare;
c)când concentraţiile unuia sau mai multor poluanţi din emisiile atmosferice sau din aerul ambiental depăşesc pragurile de intervenţie, se consideră că există impact asupra aerului. Când această situaţie se datorează emisiilor atmosferice provenind de la o singură sursă, autorităţile competente vor dispune reducerea concentraţiilor de poluanţi, astfel încât să nu se depăşească nivelurile de intervenţie. Când emisiile atmosferice provin de la mai multe surse sau când aerul ambiental este poluat peste pragul de intervenţie şi nu este imediat posibilă identificarea principalei cauze a poluării, autorităţile competente vor dispune monitorizarea suplimentară pentru identificarea surselor poluării. După identificarea acestor surse, autorităţile competente vor dispune reducerea concentraţiilor de poluanţi în emisii, astfel încât să nu se depăşească pragurile de intervenţie. Dacă este necesar, autorităţile competente vor stabili obiective de remediere pentru concentraţiile de poluanţi în emisii atmosferice sau în aerul ambiental, care să se situeze sub valorile pragului de intervenţie.

Art. 16
Prelevarea probelor de aer trebuie să ţină seama de următoarele:
a)laboratoarele care execută analizarea poluanţilor în emisii atmosferice sau în aerul ambiental trebuie să utilizeze metodologii adecvate, aşa cum sunt stabilite prin standardele şi reglementările în vigoare;
b)în situaţiile în care nu există metodologii de prelevare şi analiză pentru anumiţi poluanţi, acestea vor fi stabilite, la cererea autorităţilor competente, prin studii efectuate de institute specializate. Costul acestor studii va fi suportat de titularul activităţii care generează aceşti poluanţi;
c)răspunderea pentru acurateţea şi precizia rezultatelor analitice asupra concentraţiilor de poluanţi în emisiile atmosferice sau în aerul ambiental revine părţii care prelevează probele şi laboratorului care execută analizele.
CAPITOLUL V: Reglementări privind evaluarea poluării apelor de suprafaţă şi subterane

Art. 17
Pragurile de alertă şi pragurile de intervenţie privind poluarea apelor se definesc în modul următor:
a)depăşirile concentraţiilor maxime admise de poluanţi, prevăzute de reglementările în vigoare, reprezintă pragurile de intervenţie pentru poluarea apelor de suprafaţă şi subterane, precum şi pentru evacuările de ape uzate;
b)pragurile de alertă pentru concentraţiile de poluanţi în apele de suprafaţă sau subterane, precum şi evacuările de ape uzate reprezintă 70% din pragurile de intervenţie ale aceloraşi poluanţi;
c)importanţa poluării apelor de suprafaţă si subterane, precum şi a evacuărilor de ape uzate cu substanţe chimice şi alţi agenţi poluanţi, care nu sunt înscrişi în reglementările legale existente, vor fi estimate prin studii efectuate de instituţii specializate şi costul acestora va fi suportat de către unitatea poluatoare.

Art. 18
Relevanţa pragurilor de alertă şi de intervenţie în procesul de interpretare şi decizie al autorităţii competente determină următoarele situaţii:
a)când concentraţiile de poluanţi în apele de suprafaţă sau subterane, precum şi în evacuările de ape uzate, se situează sub nivelurile de alertă, nu este necesară stabilirea unor masuri speciale de către autoritatea competentă;
b)când concentraţiile unuia sau mai multor poluanţi depăşesc pragul de alertă, dar se situează sub pragul de intervenţie pentru apele de suprafaţă şi subterane, precum şi pentru evacuările de ape uzate, se consideră că există impact potenţial asupra apelor. În aceste situaţii autorităţile competente pot dispune reducerea concentraţiilor de poluanţi în evacuările de ape uzate şi efectuarea unei monitorizări suplimentare a surselor identificate sau potenţiale de poluare;
c)când concentraţiile unuia sau mai multor poluanţi din apele de suprafaţă sau subterane sau din evacuările de ape uzate depăşesc pragul de intervenţie, se consideră că există impact asupra apelor. Când poluarea provine dintr-o singură sursă, autoritatea competentă va dispune reducerea concentraţiilor de poluanţi din evacuările de ape uzate, astfel încât acestea să nu depăşească valorile pragului de intervenţie. Când poluarea provine din contribuţia mai multor surse şi/sau nu este posibilă identificarea imediată a principalei cauze a poluării, autoritatea competentă va dispune monitorizarea suplimentară, pentru a identifica contribuţia fiecărei surse la poluarea identificată şi efectele cumulative ale acestora. În funcţie de evaluarea efectelor cumulative, autoritatea competentă poate stabili reducerea concentraţiilor de poluanţi în evacuările de ape uzate, fixând ca obiective de remediere concentraţii de poluanţi în evacuări situate sub valorile concentraţiilor maxime admise, stabilite anterior prin actul de reglementare.

Art. 19
Prelevarea şi analizarea probelor de apă trebuie să ţină seama de următoarele:
a)analiza concentraţiilor de poluanţi în apele de suprafaţă sau subterane, precum şi în evacuările de ape uzate se va executa prin laboratoare de specialitate care utilizează metodologii adecvate, în conformitate cu standardele şi reglementările în vigoare;
b)în situaţiile în care nu există metodologii de prelevare şi analiză pentru anumiţi poluanţi, acestea vor fi stabilite, la cererea autorităţilor competente, prin studii efectuate de institute specializate. Costul acestor studii va fi suportat de titularul activităţii care generează aceşti poluanţi;
c)răspunderea pentru acurateţea şi precizia rezultatelor analitice privind concentraţiile de poluanţi în apele de suprafaţă şi subterane, precum şi în evacuările de ape uzate revin părţii care prelevează probele şi laboratorului care execută analizele.
ANEXĂ:
(1)Tabelul nr. 1
VALORI DE REFERINŢĂ pentru urme de elemente chimice în sol
Compusi anorganici
(mg/kg substanţă uscată)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 130s alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 156, 24.5.1997, p. 10.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 355, 21.11.1997, p. 4.
în conformitate cu procedura stabilită la articolul 189c din tratat (3),
(3)Avizul Parlamentului European din 19 februarie 1998 (JO C 80, 16.3.1998, p. 196). Poziţia comună a Consiliului din 4 iunie 1998 (JO C 333, 30.10.1998, p. 15) şi Decizia Parlamentului European din 3 februarie 1999 (JO C 150, 28.5.1999, p. 78).

(1)întrucât Rezoluţia Consiliului din 7 mai 1990 (4) privind strategia referitoare la deşeuri salută şi susţine documentul strategic comunitar şi invită Comisia să propună criterii şi standarde pentru eliminarea deşeurilor la depozitul de deşeuri;
(4)JO C 122, 18.5.1990, p. 2.

(2)întrucât Rezoluţia Consiliului din 9 decembrie 1996 privind strategia referitoare la deşeuri consideră că, în viitor, pe teritoriul Comunităţii trebuie desfăşurate doar activităţile controlate şi sigure legate de depozitele de deşeuri;

(3)întrucât prevenirea, reciclarea şi recuperarea deşeurilor trebuie încurajată, la fel ca şi utilizarea de materiale şi energie recuperate, astfel încât să se asigure protejarea resurselor naturale şi să se evite utilizarea iraţională a solurilor;

(4)întrucât, în continuare, trebuie să fie luate în considerare problemele referitoare la incinerarea deşeurilor municipale şi a celor nepericuloase, compostarea, biometanizarea şi prelucrarea nămolurilor de dragare;
(5)întrucât, pe baza principiului „poluatorul plăteşte”, este necesar, între altele, să se ia în considerare orice daune aduse mediului de depozitele de deşeuri;

(6)întrucât, la fel ca orice alt tip de tratare a deşeurilor, depozitele de deşeuri trebuie supravegheate şi administrate corespunzător pentru a reduce atât posibilele efecte adverse asupra mediului, cât şi riscurile pentru sănătatea umană;

(7)întrucât este necesar să fie luate măsurile adecvate pentru a evita abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deşeurilor; întrucât, în consecinţă, trebuie să fie posibilă monitorizarea amplasamentelor depozitelor de deşeuri şi a substanţelor conţinute în deşeurile depozitate acolo; întrucât aceste substanţe trebuie, în măsura în care este posibil, să reacţioneze doar în mod previzibil;

(8)întrucât atât cantitatea, cât şi natura periculoasă a deşeurilor destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse, după caz; întrucât trebuie facilitată manipularea deşeurilor şi crescută rata de recuperare; întrucât utilizarea procedurilor de tratare trebuie, prin urmare, încurajată pentru a asigura compatibilitatea depozitului de deşeuri cu obiectivele prezentei directive; întrucât sortarea corespunde definiţiei de tratare;

(9)întrucât statele membre trebuie să poată aplica principiile proximităţii şi autonomiei pentru eliminarea deşeurilor lor la nivel naţional şi comunitar, în conformitate cu Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deşeurile (5); întrucât obiectivele prezentei directive trebuie respectate şi clarificate prin stabilirea unei reţele integrale adecvate de staţii de eliminare a deşeurilor pe baza unui nivel ridicat de protecţie a mediului;
(5)JO L 194, 25.7.1975, p. 39. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia Comisiei 96/350/CE (JO L 135, 6.6.1996, p. 32).

(10)întrucât inegalităţile existente între standardele tehnice pentru evacuarea deşeurilor prin depozitele de deşeuri şi costurile scăzute asociate cu acestea pot da naştere la o creştere a evacuării deşeurilor în instalaţiile cu standarde scăzute de protecţie a mediului, creând astfel o posibilă gravă ameninţare pentru mediu, datorită transportului deşeurilor pe distanţe inutil de lungi, precum şi datorită practicilor de evacuare inadecvate;

(11)întrucât este necesar să se stabilească standarde tehnice pentru depozitele de deşeuri la nivel comunitar în scopul protejării, păstrării şi îmbunătăţirii calităţii mediului pe teritoriul Comunităţii;

(12)întrucât este necesar să se indice cu claritate cerinţele care trebuie îndeplinite de depozitele de deşeuri în ceea ce priveşte amplasarea, condiţionarea, gestionarea, controlul, închiderea şi măsurile preventive şi de protecţie care trebuie luate împotriva oricărei ameninţări la adresa mediului atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung şi, mai ales, împotriva poluării apelor subterane prin infiltrarea levigatului în sol;

(13)întrucât, având în vedere cele menţionate mai sus, este necesar să fie definite cu claritate clasele de depozite de deşeuri care trebuie avute în vedere şi tipurile de deşeuri care pot fi acceptate în diferitele clase de depozite;

(14)întrucât amplasamentele pentru depozitarea temporară a deşeurilor trebuie să corespundă cerinţelor relevante ale Directivei 75/442/CEE;

(15)întrucât, în conformitate cu Directiva 75/442/CEE, recuperarea deşeurilor inerte sau nepericuloase a căror utilizare este adecvată activităţilor de reamenajare/restaurare şi rambleiaj sau în construcţii poate să nu constituie o activitate de depozitare a deşeurilor;

(16)întrucât trebuie luate măsuri pentru a reduce generarea de gaz metan de către depozitele de deşeuri, între altele, cu scopul de a reduce încălzirea globală, prin reducerea eliminării deşeurilor biodegradabile la depozitul de deşeuri şi prin obligativitatea de a controla gazele generate de depozitele de deşeuri;

(17)întrucât măsurile luate pentru a reduce evacuarea deşeurilor biodegradabile trebuie să urmărească şi încurajarea colectării separate a deşeurilor biodegradabile, a sortării în general, a recuperării şi a reciclării acestora;

(18)întrucât, datorită trăsăturilor particulare ale metodei de evacuare a deşeurilor prin depozitele de deşeuri, este necesară introducerea unei proceduri specifice de autorizare pentru toate clasele de depozite de deşeuri în conformitate cu cerinţele generale de autorizare deja stabilite în Directiva 75/442/CEE şi cu cerinţele generale din Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (1); întrucât conformitatea amplasamentului depozitului de deşeuri cu o astfel de autorizaţie trebuie verificată prin intermediul unei inspecţii efectuate de autorităţile competente înainte de începerea operaţiunilor de evacuare a deşeurilor;
(1)JO L 257, 10.10.1996, p. 26.

(19)întrucât, în fiecare dintre cazuri, trebuie efectuate verificări pentru a stabili dacă deşeurile pot fi plasate pe depozitul de deşeuri avut în vedere, în special deşeurile periculoase;

(20)întrucât, pentru a preveni ameninţările la adresa mediului, trebuie introdusă o procedură uniformă de acceptare a deşeurilor pe baza unei proceduri de clasificare a deşeurilor care pot fi acceptate în diferitele categorii de depozite de deşeuri, inclusiv, în special, valori-limită standard; întrucât, în acest scop, trebuie stabilit un sistem uniform şi standardizat pentru caracterizarea, eşantionarea şi analizarea deşeurilor în timp util pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive; întrucât criteriile de acceptare trebuie să fie precise, în special în cazul deşeurilor inerte;

(21)întrucât, în sensul prezentei directive, până la stabilirea unor astfel de metode de analiză sau a valorilor-limită necesare pentru caracterizare, statele membre pot menţine sau elabora liste naţionale cuprinzând deşeurile care pot sau nu pot fi acceptate pentru depozitele de deşeuri sau pot defini criterii, inclusiv valori-limită, similare celor stabilite în prezenta directivă pentru procedura de acceptare uniformă;

(22)întrucât comitetul tehnic trebuie să elaboreze criterii de acceptare pentru anumite deşeuri periculoase care urmează a fi descărcate în depozitele de deşeuri pentru deşeuri nepericuloase;

(23)întrucât este necesar să se stabilească proceduri de monitorizare comune pentru etapele operative şi posttratare ale evacuării deşeurilor pe depozitele de deşeuri, pentru a identifica posibilele efecte negative ale depozitului de deşeuri asupra mediului şi pentru a lua măsurile de remediere adecvate;

(24)întrucât este necesar să se definească data şi modul de închidere a unui depozit de deşeuri, precum şi obligaţiile şi responsabilităţile care îi revin operatorului faţă de amplasament, în perioada posttratare;

(25)întrucât depozitele de deşeuri care au fost închise înainte de modificarea prezentei directive nu fac obiectul deciziilor privind procedura de închidere;

(26)întrucât viitoarele condiţii de funcţionare pentru depozitele de deşeuri existente trebuie reglementate, pentru ca, într-o anumită perioadă de timp, să fie adoptate măsurile necesare adaptării lor la prezenta directivă pe baza unui plan de amenajare a spaţiului;

(27)întrucât operatorii depozitelor de deşeuri existente care, în conformitate cu normele de drept intern obligatorii, echivalente celor menţionate la articolul 14 din prezenta directivă, au înaintat deja documentaţia menţionată la articolul 14 litera (a) din prezenta directivă înainte de intrarea sa în vigoare şi cărora autorităţile competente le-au autorizat funcţionarea în continuare nu trebuie să mai prezinte această documentaţie, iar autorităţile competente nu trebuie să mai elibereze o nouă autorizaţie;

(28)întrucât operatorii trebuie să ia deciziile adecvate sub forma unor garanţii financiare sau echivalente pentru a se asigura că toate obligaţiile care le revin pe baza autorizaţiei sunt îndeplinite, inclusiv cele privind procedura de închidere şi perioada posttratare pentru amplasament;

(29)întrucât trebuie luate măsuri pentru a garanta faptul că preţurile pentru evacuarea deşeurilor în depozitele de deşeuri acoperă toate costurile care apar la instalarea şi exploatarea depozitului de deşeuri, inclusiv, pe cât posibil, garanţiile financiare sau echivalentul acestora pe care operatorul depozitului de deşeuri trebuie să le depună, precum şi costurile estimative pentru închiderea amplasamentului, inclusiv cele pentru perioada posttratare;

(30)întrucât, atunci când autorităţile competente consideră că un depozit de deşeuri nu prezintă un pericol pentru mediu pentru un interval mai mare decât o perioadă dată, costurile estimative care urmează a fi incluse în preţul solicitat de un operator pot fi limitate la perioada respectivă;

(31)întrucât este necesar să se asigure atât punerea în aplicare corectă a dispoziţiilor de punere în aplicare a prezentei directive pe întreg teritoriul Comunităţii, cât şi faptul că formarea şi cunoştinţele dobândite de operatorii depozitului de deşeuri şi de membrii personalului le asigură calificarea necesară;

(32)întrucât Comisia trebuie să stabilească o procedură standard pentru acceptarea deşeurilor şi să fixeze o clasificare standard pentru deşeurile care pot fi acceptate în depozitele de deşeuri în conformitate cu procedura de comitet stabilită la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE;

(33)întrucât adaptarea anexelor prezentei directive la progresele înregistrate în domeniul tehnic şi ştiinţific şi standardizarea metodelor de supraveghere, eşantionare şi analiză trebuie adoptate pe baza aceleiaşi proceduri de comitet;

(34)întrucât statele membre trebuie să trimită Comisiei în mod regulat rapoarte cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive, acordând o atenţie deosebită strategiilor naţionale care urmează a fi stabilite în conformitate cu articolul 5; întrucât, pe baza acestor rapoarte, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Art. 1: Obiectiv general
(1)În vederea îndeplinirii cerinţelor stabilite de Directiva 75/442/CEE, în special articolele 3 şi 4, prezenta directivă urmăreşte ca, prin intermediul unor cerinţe tehnice şi de exploatare stricte privind deşeurile şi depozitele de deşeuri, să ofere măsuri, proceduri şi linii directoare pentru a preveni sau a reduce, pe cât posibil, efectele negative asupra mediului şi, mai ales, poluarea apelor de suprafaţă, a apelor subterane, a solului, a aerului şi a mediului în general, inclusiv efectul de seră, precum şi orice alte riscuri ulterioare pentru sănătatea umană pe care le pot avea activităţile de depozitare a deşeurilor pe durata întregului ciclu de viaţă al depozitului de deşeuri.
(2)în ceea ce priveşte caracteristicile tehnice ale depozitelor de deşeuri, prezenta directivă conţine, pentru acele depozite de deşeuri în cazul cărora se aplică Directiva 96/61/CE, cerinţele tehnice relevante pentru elaborarea concretă a cerinţelor generale ale respectivei directive. Se consideră că cerinţele relevante ale Directivei 96/61/CE sunt îndeplinite dacă se respectă cerinţele prezentei directive.

Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei directive:
(a)deşeuri înseamnă orice substanţă sau obiect care intră sub incidenţa Directivei 75/442/CEE;
(b)deşeuri municipale înseamnă deşeurile menajere şi alte deşeuri care, datorită naturii sau compoziţiei lor, sunt similare deşeurilor menajere;
(c)deşeuri periculoase înseamnă orice deşeuri care intră sub incidenţa articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deşeurile periculoase (1);
(1)JO L 377, 31.12.1991, p. 20. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 94/31/CE (JO L 168, 2.7.1994, p. 28).
(d)deşeuri nepericuloase înseamnă deşeurile care nu pot fi incluse la litera (c);
(e)deşeuri inerte înseamnă deşeurile care nu sunt supuse unor transformări fizice, chimice sau biologice semnificative. Deşeurile inerte nu se dizolvă, nu ard şi nu reacţionează chimic în nici un alt mod, nu sunt biodegradabile şi nu au efecte negative asupra altor materiale cu care vin în contact astfel încât să polueze mediul sau să dăuneze sănătăţii umane. Conţinutul total în levigat şi agenţi poluanţi al deşeurilor şi ecotoxicitatea levigatului trebuie să aibă valori nesemnificative şi, în mod special, să nu pună în pericol calitatea apei de suprafaţă şi/sau a apelor subterane;
(f)depozitare subterană înseamnă un amplasament permanent pentru depozitarea deşeurilor,situat într-o cavitate geologică adâncă, de exemplu, o mină de sare sau de potasiu;
(g)depozit de deşeuri înseamnă un amplasament de evacuare a deşeurilor pentru depozitarea deşeurilor pe sau în pământ (adică în subsol), care include:
– spaţii interne pentru evacuarea deşeurilor (un producător de deşeuri îşi construieşte propriul depozit pentru evacuarea deşeurilor la locul de producţie) şi
– amplasamente permanente (adică pentru o perioadă mai lungă de un an) care sunt utilizate pentru depozitarea temporară a deşeurilor,
dar care nu includ:
– locuri în care deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea acestora pentru transportul ulterior în scopul recuperării, tratării sau evacuării în altă parte şi
– depozitarea deşeurilor înainte de recuperarea pentru tratare pentru o perioadă de maximum trei ani în general, sau
– depozitarea deşeurilor înainte de evacuare pentru o perioadă de maximum un an;
(h)tratare înseamnă procesele fizice, termice, chimice sau biologice, inclusiv sortarea, care schimbă caracteristicile deşeurilor pentru a reduce volumul sau natura periculoasă a acestora, pentru a facilita manevrarea lor sau pentru a creşte gradul de recuperare;
(i)levigat înseamnă orice lichid care se scurge din deşeurile depozitate şi care provine din sau este conţinut într-un depozit de deşeuri;
(j)gaz generat de depozitul de deşeuri înseamnă toate gazele generate de deşeurile din depozitul de deşeuri;
(k)eluat înseamnă soluţia obţinută într-un test de levigare în laborator;
(l)operator înseamnă persoanele fizice sau juridice care sunt răspunzătoare pentru un depozit de deşeuri în conformitate cu legislaţia internă a statului membru în care este amplasat respectivul depozit de deşeuri; aceste persoane pot varia de la etapa de pregătire până la perioada posttratare;
(m)deşeuri biodegradabile înseamnă orice deşeuri care pot suferi o descompunere aerobă sau anaerobă, cum ar fi produsele alimentare, deşeurile de grădină, hârtia sau cartonul;
(n)deţinător înseamnă producătorul deşeurilor sau persoanele fizice sau juridice care sunt în posesia deşeurilor;
(o)solicitant înseamnă orice persoană care solicită o autorizaţie pentru un depozit de deşeuri în temeiul prezentei directive;
(p)autorităţi competente înseamnă autorităţile pe care statele membre le desemnează ca responsabile pentru îndeplinirea sarcinilor care decurg din prezenta directivă;
(q)deşeuri lichide înseamnă orice deşeuri sub formă lichidă, inclusiv apele reziduale, dar care nu includ şi nămolurile;
(r)aşezare izolată înseamnă o aşezare:
– cu maximum 500 de locuitori per localitate sau aşezare şi cu maximum cinci locuitori pe km2şi
– în care distanţa până la cea mai apropiată aglomeraţie urbană cu minimum 250 de locuitori pe km2 este de minimum 50 km sau pentru care accesul rutier la cea mai apropiată aglomerare este dificil datorită unor condiţii meteorologice dure în cea mai mare parte a anului.

Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Statele membre aplică prezenta directivă în cazul oricărui depozit de deşeuri, astfel cum este definit la articolul 2 litera (g).
(2)Fără a aduce atingere legislaţiei comunitare actuale, din domeniul de aplicare al prezentei directive se exclud următoarele:
– împrăştierea nămolurilor, inclusiv a nămolurilor de canalizare şi a nămolurilor care rezultă din operaţiile de dragare, precum şi a materialelor similare pe sol în scopul fertilizării sau îmbunătăţirii acestuia;
– utilizarea deşeurilor inerte care sunt adecvate pentru activităţile de reamenajare/restaurare şi umplere sau pentru activităţile din construcţii, în depozitele de deşeuri;
– depozitarea nămolurilor de dragare nepericuloase de-a lungul cursurilor mici de apă din care au fost dragate şi depozitarea nămolurilor nepericuloase în apele de suprafaţă, inclusiv în albia şi subsolul acestora;
– depozitarea solului nepoluat sau a deşeurilor inerte nepericuloase care rezultă din activităţile de prospectare, extragere, tratare şi depozitare a resurselor minerale, precum şi din operaţiile de exploatare a carierelor.
(3)Fără a aduce atingere Directivei 75/442/CEE, statele membre pot stabili că descărcarea de deşeuri nepericuloase care urmează a fi definite de comitetul instituit în temeiul articolului 17 din prezenta directivă, altele decât deşeurile inerte, care rezultă din activităţile de prospectare, extragere, tratare şi depozitare a resurselor minerale, precum şi din operaţiile de exploatare a carierelor şi care sunt depozitate în aşa fel încât să se prevină poluarea mediului şi afectarea sănătăţii umane, pot fi exceptate de la dispoziţiile stabilite în anexa I punctele 2, 3.1, 3.2 şi 3.3 din prezenta directivă.
(4)Fără a aduce atingere Directivei 75/442/CEE, statele membre pot stabili că o parte sau toate dispoziţiile articolului 6 litera (d), ale articolului 7 litera (i), ale articolului 8 litera (a) punctul (iv), ale articolului 10, ale articolului 11 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c), ale articolului 12 literele (a) şi (c), ale anexei I punctele 3 şi 4, ale anexei II (cu excepţia punctului 3 nivelul 3 şi a punctului 4) şi ale anexei III punctele 3, 4 şi 5 din prezenta directivă nu se aplică în cazul:
a)depozitelor de deşeuri pentru deşeurile nepericuloase sau inerte cu o capacitate totală de maximum 15 000 de tone sau cu un rulaj anual de maximum 1 000 de tone care deserveşte insule, dacă aceasta este unicul depozit de deşeuri, destinat exclusiv evacuării deşeurilor generate pe insula respectivă. Odată ce capacitatea totală a respectivelor depozite de deşeuri a fost utilizată, orice alt depozit de deşeuri stabilit pe teritoriul insulei respective trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite în prezenta directivă;
b)depozitelor pentru deşeurile nepericuloase sau inerte din aşezările izolate, dacă depozitul de deşeuri este destinat evacuării deşeurilor generate numai de respectiva aşezare izolată.
În termen de maximum doi ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), statele membre informează Comisia cu privire la lista de insule şi aşezăminte izolate care sunt exceptate de aplicarea dispoziţiilor menţionate mai sus. Comisia publică lista insulelor şi a aşezărilor izolate.
(5)Fără a aduce atingere Directivei 75/442/CEE, statele membre pot stabili că depozitările subterane definite la articolul 2 litera (f) din prezenta directivă pot fi exceptate de la aplicarea prevederilor menţionate la articolul 13 litera (d) şi în anexa I punctul 2, cu excepţia primei liniuţe, punctele 3, 4 şi 5 şi în anexa III punctele 2, 3 şi 5 din prezenta directivă.

Art. 4: Clasificarea depozitelor de deşeuri
Fiecare depozit de deşeuri este clasificat în una dintre următoarele categorii:
– depozite de deşeuri pentru deşeuri periculoase;
– depozite de deşeuri pentru deşeuri nepericuloase;
– depozite de deşeuri pentru deşeuri inerte.

Art. 5: Deşeuri şi tratări neacceptate în depozitele de deşeuri
(1)Statele membre stabilesc o strategie naţională pentru a pune în aplicare reducerea deşeurilor biodegradabile destinate depozitelor de deşeuri în termen de cel mult doi ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1) şi informează Comisia cu privire la această strategie. Această strategie trebuie să includă măsurile pentru realizarea obiectivelor stabilite la alineatul (2), în special prin reciclare, compostare, producerea de biogaz sau prin recuperarea de materiale/energie. În termen de maximum 30 de luni de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), Comisia înaintează Parlamentului European şi Consiliului un raport în care sunt înglobate aceste strategii naţionale.
(2)Strategia garantează faptul că:
a)în termen de maximum cinci ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), deşeurile biodegradabile municipale destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse cu 75 % din totalul (în greutate) al deşeurilor biodegradabile municipale produse în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate;
b)în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), deşeurile biodegradabile municipale destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse cu 50 % din totalul (în greutate) al deşeurilor biodegradabile municipale produse în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate;
c)în termen de maximum 15 ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), deşeurile biodegradabile municipale destinate depozitelor de deşeuri trebuie reduse cu 3 5 % din totalul (în greutate) al deşeurilor biodegradabile municipale produse în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate.
Cu doi ani înainte de data menţionată la litera (c), Consiliul reexaminează obiectivele de mai sus pe baza unui raport înaintat de Comisie cu privire la experienţele practice dobândite de statele membre în urma realizării obiectivelor stabilite la literele (a) şi (b), însoţit, după caz, de o propunere referitoare la confirmarea sau modificarea acestor obiective pentru a asigura un grad ridicat de protecţie a mediului.
Statele membre care, în anul 1995 sau în ultimul an înainte de anul 1995, pentru care sunt disponibile date Eurostat standardizate, evacuează mai mult de 80 % din totalul deşeurilor lor municipale în depozitele de deşeuri, pot amâna realizarea obiectivelor stabilite la litera (a), (b) sau (c) pentru o perioadă de maximum patru ani. Statele membre care intenţionează acest lucru informează Comisia în avans cu privire la decizia lor. Comisia informează restul statelor membre şi Parlamentul European cu privire la aceste decizii.
Punerea în aplicare a prevederilor stabilite la alineatul anterior nu trebuie să determine, în nici un caz, realizarea obiectivului stabilit la litera (c) mai târziu de patru ani de la data stabilită la litera (c).
(3)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca următoarele deşeuri să nu fie acceptate în depozitele de deşeuri:
a)deşeuri lichide;
b)deşeuri care, în condiţiile existente în depozitul de deşeuri, sunt explozive, corozive, oxidante, inflamabile sau puternic inflamabile, astfel cum sunt definite în anexa III la Directiva 91/689/CEE;
c)deşeurile provenind din spitale sau alte medii clinice, medicale sau veterinare, care sunt infecţioase, astfel cum sunt definite în (proprietatea H9 din anexa III) de Directiva 91/689/CEE şi deşeurile care intră în categoria 14 (anexa LA) din aceeaşi directivă;
d)anvelope uzate întregi, începând cu doi ani după data stabilită la articolul 18 alineatul (1), cu excepţia anvelopelor utilizate ca material în industrie, şi anvelopele uzate măcinate, începând cu cinci ani după data stabilită la articolul 18 alineatul (1) (în ambele cazuri excluzându-se anvelopele de bicicletă şi anvelopele cu un diametru exterior de peste 1 400 mm);
e)orice alt tip de deşeuri care nu îndeplinesc criteriile de acceptare stabilite în conformitate cu anexa II.
(4)Se interzice diluarea amestecului de deşeuri cu singurul scop de a îndeplini criteriile de acceptare.

Art. 6: Deşeuri acceptate în diferite categorii de depozite de deşeuri
Statele membre iau măsuri pentru ca:
(a)numai deşeurile care au fost tratate să fie evacuate în depozitele de deşeuri. Această prevedere nu se poate aplica în cazul deşeurilor inerte pentru care tratarea nu este posibilă din punct de vedere tehnic şi nici oricăror altor deşeuri pentru care tratarea nu contribuie la îndeplinirea obiectivelor prezentei directive, după cum este stabilit la articolul 1, prin reducerea cantităţii de deşeuri sau a pericolelor pe care le prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu;
(b)numai deşeurile periculoase care îndeplinesc criteriile stabilite în conformitate cu anexa II sunt destinate unui depozit pentru deşeuri periculoase;
(c)depozitele pentru deşeuri nepericuloase pot fi utilizate pentru:
(i)deşeuri municipale;
(ii)deşeurile nepericuloase de orice altă origine care îndeplinesc criteriile de acceptare a deşeurilor în depozitul pentru deşeuri nepericuloase stabilite în conformitate cu anexa II;
(iii)deşeurile periculoase stabile, nereactive (de exemplu, solidificate, vitrificate) care se comportă în ceea ce priveşte levigatul în mod similar cu deşeurile nepericuloase menţionate la punctul (ii) şi care îndeplinesc condiţiile de acceptare relevante stabilite în conformitate cu anexa II. Aceste deşeuri periculoase nu se depozitează în spaţii destinate deşeurilor nepericuloase biodegradabile;
(d)depozitele de deşeuri pentru deşeuri inerte sunt utilizate numai pentru deşeuri inerte.

Art. 7: Solicitarea unei autorizaţii
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca cererile de autorizare a unor depozite de deşeuri să conţină cel puţin date referitoare la următoarele aspecte:
(a)identitatea solicitantului şi a operatorului, atunci când sunt două entităţi diferite;
(b)descrierea tipurilor şi a cantităţii totale de deşeuri care urmează a fi depozitate;
(c)capacitatea propusă pentru amplasamentul de evacuare a deşeurilor;
(d)descrierea amplasamentului, inclusiv a caracteristicilor sale hidrologice şi geologice;
(e)metodele propuse pentru prevenirea şi reducerea poluării;
(f)activităţile de exploatare, monitorizare şi planul de control propus;
(g)planul propus pentru închidere şi procedurile posttratare;
(h)atunci când, pe baza Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (1), este necesară o evaluare a impactului, sunt necesare informaţii oferite de întreprinzător în conformitate cu articolul 5 din respectiva directivă;
(1)JO L 175, 5.7.1985, p. 40. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE (JO L 73, 14.3.1997, p. 5).
(i)depunerea unei garanţii financiare sau echivalente de către solicitant, în conformitate cu articolul 8 litera (a) punctul (iv) din prezenta directivă.
În urma acordării autorizaţiei, aceste informaţii sunt puse la dispoziţia autorităţilor statistice comunitare şi naţionale competente, atunci când acestea le solicită în scopuri statistice.

Art. 8: Condiţiile eliberării de autorizaţii
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:
(a)autorităţile competente nu eliberează permisele pentru depozite de deşeuri decât dacă se asigură următoarele:
(i)fără a aduce atingere articolului 3 alineatele (4) şi (5), proiectul pentru depozitul de deşeuri satisface toate cerinţele relevante stabilite în prezenta directivă, inclusiv în anexe;
(ii)administrarea depozitului de deşeuri este efectuată de persoana fizică competentă din punct de vedere tehnic să facă acest lucru; se asigură dezvoltarea profesională şi tehnică şi formarea operatorilor depozitului de deşeuri şi a personalului;
(iii)depozitul de deşeuri este exploatat astfel încât să existe măsurile necesare prevenirii accidentelor şi limitării consecinţelor acestora;
(iv)înainte de începerea operaţiilor de evacuare, solicitantul a luat sau va lua măsuri adecvate, prin intermediul unor garanţii financiare sau echivalente, pe baza modalităţilor care urmează a fi decise de statele membre, pentru a se asigura că obligaţiile (inclusiv perioada posttratare) care decurg din autorizaţia eliberată pe baza prezentei directive sunt îndeplinite şi că procedurile de închidere stabilite la articolul 13 sunt respectate. Garanţia financiară sau echivalentă se păstrează atât cât este necesar pentru operaţiile de întreţinere şi posttratare din amplasament în conformitate cu articolul 13 litera (d). Statele membre pot stabili că acest punct nu se aplică depozitelor de deşeuri pentru deşeuri inerte;
(b)proiectul pentru depozitul de deşeuri corespunde planului sau planurilor relevante de management al deşeurilor menţionate la articolul 7 din Directiva 75/442/CEE;
(c)înainte de începerea operaţiilor de evacuare, autorităţile competente inspectează amplasamentul pentru a se asigura de conformitatea cu condiţiile relevante ale autorizaţiei. Acest lucru nu va diminua în nici un fel responsabilitatea care îi revine operatorului pe baza autorizaţiei respective.

Art. 9: Conţinutul autorizaţiei
Explicitând şi completând prevederile stabilite la articolul 9 din Directiva 75/442/CEE şi la articolul 9 din Directiva 96/61/CE, autorizaţia pentru depozitul de deşeuri trebuie să indice cel puţin următoarele:
(a)categoria de depozit de deşeuri;
(b)lista tipurilor definite şi cantitatea totală de deşeuri autorizată spre depunere în depozitul de deşeuri;
(c)cerinţele pentru pregătirea depozitului de deşeuri, pentru operaţiile de evacuare a deşeurilor şi pentru procedurile de supraveghere şi control, inclusiv planurile pentru situaţii neprevăzute (anexa III punctul 4.B), precum şi cerinţele temporare pentru închidere şi operaţiile posttratare;
(d)obligaţia solicitantului de a raporta cel puţin o dată pe an către autorităţile competente cu privire la tipurile şi cantităţile de deşeuri evacuate şi la rezultatele programului de monitorizare, conform cerinţelor formulate la articolele 12 şi 13 şi în anexa III.

Art. 10: Costul evacuării deşeurilor în depozitele de deşeuri
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura de faptul că toate costurile determinate de instalarea şi de exploatarea unui depozit de deşeuri, inclusiv, pe cât posibil, costul garanţiei financiare sau al echivalentului acesteia menţionat la articolul 8 litera (a) punctul (iv), precum şi costurile estimative pentru închidere şi operaţiile posttratare pentru o perioadă de minimum 30 de ani sunt acoperite de preţul stabilit de operator pentru evacuarea oricărui tip de deşeu în depozitul respectiv. În funcţie de cerinţele formulate de Directiva 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind accesul liber la informaţii referitoare la mediu (1), statele membre asigură transparenţa activităţii de culegere a datelor şi de utilizare a oricărei informaţii necesare referitoare la cost.
(1)JO L 158, 23.6.1990, p. 56.

Art. 11: Proceduri de acceptare a deşeurilor
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, înainte de a accepta deşeurile la depozitul de deşeuri:
a)înainte de sau în orice moment al livrării sau al primeia dintr-o serie de livrări, cu condiţia ca tipul de deşeuri să rămână neschimbat, proprietarul sau operatorul să poată demonstra, pe baza documentelor adecvate, că deşeurile respective pot fi acceptate în depozit în conformitate cu condiţiile stabilite în autorizaţie şi că deşeurile respective îndeplinesc criteriile de acceptare stabilite în anexa II;
b)următoarele proceduri de recepţionare sunt respectate de către operator:
– verificarea documentelor care însoţesc deşeurile, inclusiv a documentelor solicitate la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 91/689/CEE şi, după caz, a documentelor solicitate în Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în interiorul, în şi în afara Comunităţii Europene (2);
(2)JO L 30, 6.2.1993,p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 120/97 (JO L 22, 24.1.1997, p. 14).
– inspecţia vizuală a deşeurilor la intrare şi la punctul de depozitare şi, după caz, verificarea respectării descrierii prevăzute în documentele prezentate de proprietar. Dacă este necesară prelevarea de eşantioane reprezentative pentru punerea în aplicare a anexei II punctul 3 nivelul 3, rezultatele analizelor se păstrează, iar eşantionarea se efectuează în conformitate cu anexa II punctul 5. Aceste eşantioane se păstrează pentru minimum o lună;
– menţinerea unui registru cu cantităţile şi caracteristicile deşeurilor depozitate, indicând originea, data livrării, identitatea producătorului sau a colectorului, în cazul deşeurilor municipale, şi, în cazul deşeurilor periculoase,
amplasarea exactă în depozit. Aceste informaţii sunt puse la dispoziţia autorităţilor statistice comunitare şi naţionale competente, atunci când acestea le solicită în scopuri statistice;
c)operatorul depozitului de deşeuri furnizează întotdeauna o confirmare scrisă de primire pentru fiecare livrare acceptată în depozit;
d)fără a aduce atingere dispoziţiilor Regulamentului (CEE) nr. 259/93, atunci când deşeurile nu sunt acceptate în depozitul de deşeuri, operatorul informează de îndată autorităţile competente cu privire la refuzul de a accepta deşeurile.
(2)Pentru depozitele de deşeuri care au fost exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei directive în temeiul articolului 3 alineatele (4) şi (5), statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura:
– inspecţii vizuale regulate ale deşeurilor la punctul de depozitare, pentru a se asigura de faptul că, în respectivul depozit de deşeuri, sunt acceptate numai deşeuri care nu sunt periculoase pentru insulă sau pentru aşezarea izolată respectivă şi
– menţinerea unui registru pentru cantităţile de deşeuri care sunt depozitate în depozitul de deşeuri respectiv.
Statele membre se asigură de faptul că informaţiile referitoare la cantităţi şi, dacă este posibil, la tipul de deşeuri care sunt destinate acestui tip de depozite de deşeuri constituie o parte a rapoartelor periodice înaintate Comisiei la punerea în aplicare a directivei.

Art. 12: Procedurile de supraveghere şi control în faza de exploatare
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca procedurile de supraveghere şi control din faza de exploatare să îndeplinească cel puţin următoarele cerinţe:
(a)pe durata fazei de exploatare, operatorul unui depozit de deşeuri desfăşoară un program de supraveghere în conformitate cu anexa III;
(b)operatorul informează autorităţile competente cu privire la orice efecte dăunătoare importante asupra mediului care sunt descoperite în urma procedurilor de supraveghere şi control şi respectă decizia autorităţilor competente cu privire la natura şi la calendarul măsurilor de remediere. Costurile acestor măsuri sunt suportate de operator.
Cu o frecvenţă care urmează a fi stabilită de autorităţile competente şi, în orice caz, cel puţin o dată pe an, operatorul înaintează un raport către autorităţile competente, în care, pe baza datelor însumate, include toate rezultatele procedurilor de supraveghere, cu scopul de a demonstra respectarea condiţiilor autorizaţiei şi de a spori cunoştinţele referitoare la comportamentul deşeurilor în depozitele de deşeuri;
(c)controlul de calitate al operaţiilor analitice ale procedurilor de supraveghere şi control şi/sau al analizelor menţionate la articolul 11 alineatul (1) litera (b) este efectuat în laboratoarele de specialitate.

Art. 13: Procedurile de închidere şi posttratare
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, după caz, în conformitate cu autorizaţia:
(a)un depozit de deşeuri sau o parte a acestuia să iniţieze procedura de închidere:
(i)la îndeplinirea condiţiilor relevante stabilite în autorizaţie sau
(ii)pe baza unei autorizaţii eliberate de autorităţile competente, la cererea operatorului, sau
(iii)pe baza deciziei justificate a autorităţilor competente;
(b)un depozit de deşeuri sau o parte a acestuia poate fi considerată definitiv închisă numai după ce autorităţile competente au efectuat o inspecţie finală la faţa locului, au evaluat toate rapoartele înaintate de operator şi au comunicat operatorului acceptarea închiderii. Acest lucru nu diminuează în nici un fel responsabilităţile care îi revin operatorului pe baza autorizaţiei;
(c)după închiderea definitivă a unui depozit de deşeuri, operatorul acesteia este răspunzător de întreţinerea, supravegherea şi controlul pe durata fazei posttratare pe o perioadă a cărei durată este stabilită de autorităţile competente, luând în considerare perioada de timp în care depozitul de deşeuri ar putea prezenta un pericol.
Operatorul informează autorităţile competente cu privire la orice efecte dăunătoare semnificative care sunt descoperite în urma procedurilor de control şi respectă decizia autorităţilor competente cu privire la natura şi la calendarul măsurilor de remediere;
(d)atât timp cât autorităţile competente consideră că un depozit de deşeuri poate constitui o sursă de pericole pentru mediu şi fără a aduce atingere legislaţiei comunitare sau interne cu privire la obligaţiile deţinătorului deşeurilor, operatorul depozitul de deşeuri este răspunzător de supravegherea şi analiza gazului generat de depozitul de deşeuri şi a levigatului care provine din depozit, precum şi de supravegherea regimului apelor subterane din vecinătatea amplasamentului depozitului de deşeuri, în conformitate cu anexa III.

Art. 14: Depozitele de deşeuri existente
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca depozitele de deşeuri autorizate sau care funcţionau deja la data punerii în aplicare a prezentei directive să nu poată continua să îşi desfăşoare activitatea fără a trece prin etapele enumerate mai jos în cel mai scurt timp posibil şi în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1):
(a)într-o perioadă de un an de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1), operatorul unui depozit de deşeuri elaborează şi prezintă autorităţilor competente spre aprobare un plan de amenajare a spaţiului care să includă detaliile enumerate la articolul 8 şi măsurile de remediere pe care operatorul le consideră necesare pentru a îndeplini condiţiile stabilite de prezenta directivă, cu excepţia condiţiilor stabilite în anexa I punctul 1;
(b)în urma prezentării planului de amenajare a spaţiului, autorităţile competente iau o decizie definitivă prin care stabilesc dacă operaţiile de exploatare mai pot continua pe baza respectivului plan de amenajare şi a prezentei directive. Statele membre iau măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) şi articolul 13, acele depozite de deşeuri care, în conformitate cu articolul 8, nu au primit o autorizaţie care să le permită să funcţioneze în continuare;
(c)pe baza planului de amenajare aprobat, autorităţile competente autorizează lucrările necesare şi stabilesc o perioadă temporară pentru finalizarea planului. Toate depozitele de deşeuri existente trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite în prezenta directivă, cu excepţia cerinţelor stabilite în anexa I punctul 1, în termen de maximum opt ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1);
(d)_
(i)în termen de un an de la data stabilită la articolul 8 alineatul (1), în cazul depozitelor pentru deşeuri periculoase se aplică articolele 4, 5 şi 11 şi anexa II;
(ii)în termen de trei ani de la data stabilită la articolul 8 alineatul (1), în cazul depozitelor pentru deşeuri periculoase se aplică articolul 6.

Art. 15: Obligaţia de raportare
La intervale de trei ani, statele membre înaintează Comisiei un raport cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive, acordând o atenţie deosebită strategiilor naţionale care urmează a fi stabilite în temeiul articolului 5. Raportul este elaborat pe baza unui chestionar sau a unei scheme-cadru alcătuită de Comisie în conformitate cu procedura stabilită la articolul 6 din Directiva 91/692/CEE (1). Chestionarul sau schema se trimite statelor membre cu şase luni înainte de începutul perioadei analizate în raport. Raportul este trimis Comisiei în termen de maximum nouă luni de la încheierea perioadei de trei ani analizate.
(1)JO L 377, 31.12.1991, p. 48.
Comisia publică un raport comunitar cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive în termen de nouă luni de la data primirii rapoartelor trimise de statele membre.

Art. 16: Comitetul
Toate modificările necesare pentru adaptarea anexelor prezentei directive la progresele înregistrate în domeniul ştiinţei şi tehnicii şi toate propunerile pentru standardizarea metodelor de control, eşantionare şi analiză referitoare la depozitele de deşeuri sunt adoptate de Comisie în colaborare cu comitetul stabilit pe baza articolului 18 din Directiva 75/442/CEE şi în conformitate cu procedura stabilită la articolul 17 din prezenta directivă. Toate modificările aduse anexelor sunt efectuate în conformitate cu principiile stabilite de prezenta directivă conform anexelor. În acest scop, în ceea ce priveşte anexa II, comitetul respectă următoarea procedură: ţinând seama de principiile generale şi de procedurile generale pentru testare şi pentru criteriile de acceptare conform anexei II, trebuie stabilite criteriile specifice şi/sau metodele de testare şi valorile-limită asociate pentru fiecare categorie de depozite de deşeuri, inclusiv, dacă este necesar, pentru tipurile specifice de depozite de deşeuri din cadrul fiecărei categorii, inclusiv depozitarea subterană. Propunerile pentru standardizarea metodelor de control, eşantionare şi analiză referitoare la anexele prezentei directive trebuie adoptate de Comisie în colaborare cu comitetul în termen de maximum doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.
Comisia, în colaborare cu comitetul, adoptă prevederile pentru armonizarea şi transmiterea periodică a datelor statistice menţionate la articolele 5, 7 şi 11 din prezenta directivă în termen de maximum doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, iar modificările aduse acestor prevederi vor fi adoptate atunci când este necesar.

Art. 17: Procedura de comitet
Comisia este sprijinită de un comitet compus din reprezentanţii statelor membre şi prezidat de un reprezentant al Comisiei.
Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul îşi dă avizul cu privire la proiect în termenul pe care preşedintele comitetului îl poate stabili în funcţie de urgenţa subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanţilor statelor membre respectă ponderea prevăzută la articolul menţionat anterior. Preşedintele nu participă la vot.
Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea corespund cu avizul comitetului.
Dacă măsurile preconizate nu corespund cu avizul comitetului sau în absenţa avizului, Comisia înaintează Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul decide cu majoritate calificată.
Dacă, la împlinirea unui termen de trei luni de la data la care a fost înaintată propunerea, Consiliul nu adoptă nici o măsură, Comisia adoptă măsurile propuse.

Art. 18: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de maximum doi ani de la data intrării în vigoare a acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Art. 19: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Art. 20: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Luxemburg, 26 aprilie 1999.
Pentru Consiliu
Preşedintele
J. FISCHER

ANEXA I: CERINŢE GENERALE PENTRU TOATE CATEGORIILE DE DEPOZITE DE DEŞEURI

ANEXA II: CRITERII ŞI PROCEDURI DE ACCEPTARE A DEŞEURILOR

ANEXA III: PROCEDURI DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN FAZELE DE EXPLOATARE ŞI POSTTRATARE

COMISIA COMUNITATILOR EUROPENE,

avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitii Economice Europene,
avand in vedere Directiva 75/442/CEE a Consiliului din15 iulie 1975 privind deseurile
(1), astfel cum a fost modificat ultima dat de Directiva 91/692/CEE ( 2 ), in special articolul 18,
avand in vedere Directiva 91/157/CEE a Consiliului din18 martie 1991 privind bateriile si acumulatorii care contin anumite substane periculoase ( 3 ), in special articolul 10,

• intrucat este necesar sa se stabileasca norme metodologice privind sistemul de marcare prevazut la articolul 4 dinDirectiva 91/157/CEE;
  intrucat aparatele nu trebuie sa fie marcate deoarece anexa II la Directiva 91/157/CEE prevede un sistem de informare special pentru aparatele din care consumatorul nu poate inlatura cu usurinta bateria sau acumulatorul;
• intrucat este necesar un simbol clar care sa indice faptul ca bateriile sau acumulatorii prevazuti de Directiva 91/157/CEE se colecteaza separat de alte deseuri menajere;
• intrucat utilizarea acestui simbol pentru bateriile si acumulatorii care fac obiectul Directivei 91/157/CEE trebuie sa fie protejata,
  intrucat masurile prevazute in prezenta directiva sunt in conformitate cu avizul emis de Comitetului privind adaptarea la progresul stiinific si tehnic a legislatiei comunitare in materie de deseuri,ADOPTA PREZENTA DIRECTIV A:

Articolul 1
1. Prezenta directiva stabileste normele metodologice privind sistemul de marcare prevazut la articolul 4 din Directiva 91/157/CEE privind bateriile si acumulatorii prevazuti de directiva menionata , importati sau fabricati spre a fi vanduti in Comunitate de la 1 ianuarie 1994.
2. Bateriile si acumulatorii mentionati in alineatul (1) care sunt fabricati sau importati in Comunitate inainte de 1 ianuarie 1994 pot fi comercializati fara simbolurile prevazute la articolele 2 si 3 pana la 31 decembrie 1995.

Articolul 2
Simbolul indicand colectarea separata consta dintr-un container cu rotile barat cu o cruce.
Decizia privind selectarea simbolului ce urmeaza a fi utilizat pe bateriile si acumulatorii care fac obiectul Directivei 91/157/CEE se iau de catre persoana care raspunde de marcare, astfel cum este defini tla articolul 5 din prezenta directiva . Utilizarea celor doua simboluri se considera echivalent in intreaga Comunitate. Statele membre informeaza publicul despre intelesul ambelor simboluri si le atribuie un statut identic indispozitiile de drept internprivind bateriile si acumulatorii prevazuti de Directiva 91/157/CEE. Utilizarea unuia sau altuia dintre aceste simboluri nu constituie unmijloc de discriminare arbitrar sau o restrictie deghizata in comertul dintre statele membre.

Articolul 3
Simbolul indicand continutul de metale grele consta dinsimbolul chimic al metalului incauza , Hg, Cd sau Pb, inconformitate cu tipul de baterie sau acumulator, astfel cum se prevede inanexa I la Directiva 91/157/CEE.

Articolul 4
1. Simbolul descris in articolul 2 acopera 3% din suprafata laturii celei mai mari a bateriei sau acumulatorului pana la o dimensiunea maxim de 5 x 5 cm. Pentru baterii cilindrice simbolul trebuie sa acopere 3% din jumatatea suprafetei bateriei sau acumulatorului si trebuie sa aiba o dimensiune maxim de 5 x 5 cm.
Atunci cand dimensiunea bateriei sau acumulatorului este astfel incat simbolul este mai mic de 0,5 x 0,5 cm, nu este necesar marcarea bateriei sau a acumulatorului, insa pe ambalaj se tipareste un simbol masurand 1 x 1 cm.
2. Simbolul mentionatla articolul 3 se tipareste sub simbolul mentionat la articolul 2. Simbolul acopera o suprafata de cel putin un sfert din dimensiunea simbolului descris la alineatul (1) dinprezentul articol.
3. Simbolurile se tiparesc in mod vizibil, lizibil si de nesters.

Articolul 5
Statele membre iau toate ma surile necesare pentru ca marcarea sa fie efectuata cu respectarea dispozitiilor prezentei directive de catre producator sau de reprezentantul sau autorizat stabilit in statul membru in cauza sau, in caz contrar, de catre persoana care raspunde de introducerea pe piata nationala a bateriilor si acumulatorilor.

Articolul 6
Statele membre adopta masurile corespunza toare pentru a asigura aplicarea deplina a tuturor dispozitiilor prezentei directive, in special in ceea ce priveste respectarea simbolurilor mentionate la articolele 2 si 3. Statele membre stabilesc sanctiunile ce urmeaza a fi aplicate in cazul incalcarii masurilor adoptate pentru a se conforma prezentei directive; astfel de sanctiuni trebuie sa fie efective, proportionale si descurajante prin efectul lor.
Articolul 7
Statele membre adopta masurile necesare pentru a se conforma prezentei directive pana la 31 decembrie 1993. Ele informeaza imediat Comisia cu privire la aceasta.
Atunci cand statele membre adopta aceste dispozitii, ele contino trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o asemenea trimitere inmomentul publicarii lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 8
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.
Adoptata la Bruxelles, 4 octombrie 1993.
pentru Comisie
Yannis PALEOKRASSAS
Membru al Comisiei